Reflexii turistice

Prin anii ’60, de la o fereastra a hotelului Traian – pe-atunci ocupat de pestritii chiriasi ai comunismului – pictam o incintatoare perspectiva ce se termina in dealurile Repedei. Dar… dar… incepea aici, cu Palatul Braunstein, pe a carui cupola trona, dur, steaua cu cinci colturi a momentului.

Peisajul, incarcat, subiacent, de conotatii subiective, ce nu aveau nici o legatura cu regimul bine instalat, il pot revedea, din cind in cind, la sora mea, daruit atunci ei, acum subiect de varii interpretari cind casa i se umple de mosafiri. Unul din acestia, chirurg de faima, dorindu-si-l cu ardoare, i-am facut o replica, in care steaua moscovita disparuse.

Ce reparatie istorica, nu?…

Ceva mai tirziu decit momentul stelei cu cinci colturi – dar tot sub stigmatul ei, vizitam Leningradul, metropola grandioasa, fostul Sankt- Petersburg, leaganul prim al odioasei crime leniniste. Mutilind un european imperiu – desi pe alocuri asiatic in atavicele lui apucaturi – al ordinii, leninism-stalinismul a pus brutal in loc altceva. O mpnstruozitate pe care, iata, din chiar interiorul si-acum viciat de sechele totalitare, incearca sa se realinieze unei Europe de care se rupsese. Incepind, asadar, de-atunci, din anii cind pictam steaua de pe Braunstein – dar, de altfel, mult mai dinainte – perfidul regim mutat, administrativ, la Moscova, nu-si refuza grasul beneficiu, stors din turismul ce marsa, evident, pe grandorile vechiului imperiu al lui Petru I. Nu pe gaunoseniile sovietelor. Poate doar pe falsele moaste ale lui Ilici, de sub Kremlin. Disparind de acolo neuitatele moaste n-au cum feri actuala Rusie – alta decit cea a lui Puskin, Cehov, Dostoievski – de stigmatul imposturii. Rusia de azi, minata de impertinenta si coruptie, suge copios din aceeasi tita: comercializarea gloriei imperiale.

Acum doi ani – implicat intr-un proiect expozitional, cu epicentrul in Tours – parcurgeam salba de castele de pe Loara. Cu ani in urma, devoram Versailles-ul, sejurul de-acum insa, de pe Loara, augmentind definitiv perceptia unei Frante oarecum ingrate cu propria-i istorie. Mai si exportind – prin lectia ei comunarda – revolutii la rind. Cea bolsevica, intii. E stupefiant – vizitind colosalele castele – sa vezi cum fostul imperiu colonial s-a contras intr-o republica, infatuata in propriile-i suficiente. A-i pomeni, azi, francezului standard de antecedenta lui imperiala e totuna cu a-i deranja intimitatea. Una de fosta / si actuala curtezana a continentului, tinindu-si fusta de Mariana ridicata peste genunchi de monsieur Delacroix, ilustrul pictor cetatean al Comunei.

Revenons a nos moutons.

Ce nu facusera monstrii bolsevismului, o faceau, topeste, ceausestii: ingradind padurea montana, pentru a-si savura propria mirlanie intr-un Peles al nobilei regalitati.

Cu aceeasi fetida umoare, dubiosul Iliescu isi facea, si el, numarul de republican pur-singe, haituindu-l pe Rege pe sosele, doritor, acesta, a-si revedea tara parasita silnic. In firava idee a legitimei reinstaurari.

Mai nou, locatarul de-acum al regalului Cotroceni are insomnii dubitative: republica prezidentiala sau perlamentara?!?!

Final stenic.

Ce reconfortant paradigmatica e existenta – inconturnabila – a regalei Anglii, impasibila la puseele vulgare ale unei lumi debusolate!

Turnul Londrei nu va suporta niciodata – pe crestetu-i secular – uriciunea stelei in cinci colturi.

Publicitate și alte recomandări video