Reprogenetica

Cunostintele avansate in genetica pe care le detinem au creat o noua provocare, aceea de a invinge bolile genetice, uneori amenintatoare de viata sau generatoare de handicap, atit fizic, cit mai ales psihic si social. Provocarea este cu atit mai mare si genereaza controverse deosebit de importante cu cit este vorba despre posibilitatea de face, cu ajutorul tehnologiei, ca acestea sa nu mai apara, inca de la stadiul de embrion. Iar daca "genele rele", aducatoare de boala, sint neutralizate, de ce nu am putea sa valorificam  unele "gene bune", care ar putea aduce beneficii sau ar imbunatati viata viitoarei fiinte?
In incercarea de a rezolva aceste dileme si spre implinirea dorintei initiale, aceea de a elimina bolile genetice, s-a creat reprogenetica, referindu-se la tehnologii reproductive si genetice inca necucerite, dar care se asteapta sa fie detinute in viitorul apropiat (de exemplu, tehnologia alegerii germinale) si sa devina disponibile. Termenul nu este unul nou, el a fost introdus inca din 1997 de profesorul in biologie moleculara de la Princeton University, Lee M. Silver, in cartea sa "Remaking Eden". Teoria profesorului Silver consta in crearea de tehnologii cu ajutorul carora sa se imbunatateasca interpretarea efectelor expresiilor diferite ale ADN-ului, sa creasca abilitatea de a recolta un numar mai mare de embrioni si sa se ajunga la o rata mai crescuta de reinserare a embrionilor in mamele gazde. In esenta, teoria preconizeaza o tehnologie de  modificare a caracteristicilor genetice de la stadiul de embrion (identificarea genelor raspunzatoare de boala, eliminarea lor, eventual marirea expresiei altor "gene bune", care ar putea conferi calitati deosebite viitoarei fiinte: talente speciale, inteligenta, trasaturi de caracter, etc.). Rezultatul acestei teorii, deloc departe de realitatea viitoare, va da posibilitate parintilor care isi vor permite financiar sa aleaga caracteristicile genetice pentru viitorii lor copii. Printre aplicatiile rapide asteptate, prima o constituie eliminarea perpetuarii bolilor genetice, scutind viitorul copil de a purta stigma generatiilor anterioare, oferindu-i posibilitatea unei vieti ca a oricarui copil sanatos.
Dar oare reprogenetica nu constituie o forma de eugenie mascata intr-un deziderat modificat?
In conceptia profesorului Silver, exista o diferenta majora intre eugenie si reprogenetica, intrucit eugenia a fost rezultatul unei politici in care imbunatatirea rasei umane reprezenta un scop in virtutea caruia s-au impus asupra populatiei programe ce au avut consecinte tragice, populatia fiind obligata sa le urmeze. Au fost realizate experimente pe fiinte umane, spre a atinge scopul initial – rasa pura. In contrast, reprogenetica nu impune nimanui nimic, ci doar ofera o alternativa parintilor, aceea de a evita boala genetica acolo unde ea exista si, in acelasi timp, de a imbunatati performantele copiilor lor de la stadiul timpuriu, lucru pe care oricum il vor face ulterior prin pregatirea la diferite obiecte pentru examene, invatarea unei limbi straine, practicarea unui sport etc.
Aceasta viziune, deloc imposibila in viitorul apropiat, a impartit oamenii de stiinta in doua categorii. Sustinatorii teoriei lui Silver afirma ca stiinta poseda resursele de a invinge boala genetica, iar daca aceasta va fi evitabila, de ce sa nu scutim generatii intregi de povara handicapului, a marginalizarii sociale sau a tratamentelor costisitoare sau dificil de suportat. De ce sa nu acceptam bolile genetice ca oricare alte boli, cu singura deosebire ca, apelind la un "anumit tratament", putem face ca ele sa nu mai apara. Iar daca oricum, ulterior, in copilarie, adolescenta, modelam copilul dupa preferintele noastre, mai putin ale sale, pentru ca un copil poate nu stie pe deplin ceea ce isi doreste, si ii imbunatatim performantele intr-un anumit domeniu, il pregatim la diverse obiecte, pentru diferite examene sau competitii, de ce sa nu-l scutim de aceste "chinuri", astfel incit el sa fie capabil sa-si exprime "talentele genetice" in mod natural, fara eforturi deosebite sau sacrificii?
Oponentii acestei teorii vad lucrurile intr-un mod diferit. Exista, la ora actuala, posibilitatea de a evita bolile genetice fara interventie asupra genomului uman, care trebuie sa ramina intangibil (de exemplu, sfatul genetic, screeningul genetic, diagnosticul de preimplantare, diagnosticul prenatal etc.). Anumite caractere sint rezultatul interactiunii genotip – mediu, un rol esential in dezvoltarea lor avindu-l educatia ulterioara. De ce sa nu incercam sa ne aplecam mai mult asupra importantei laturii educative in formarea unui copil, decit sa-i hotarim destinul de la inceput? De ce sa nu se dezvolte in mod natural si sa-si exprime aptitudinile si talentul? Ce face sa fie un copil mai bun decit altul: inteligenta, talentul, obedienta? E gresit sa pregatim un copil pentru un examen si sa-l invatam ce inseamna sa fie responsabil? E gresit sa-l lasam sa progreseze pas cu pas, atit cit poate?
Un al doilea argument pe care il aduc cei care se impotrivesc atingerii zestrei genetice il reprezinta accesul limitat spre astfel de tehnologii, care va fi rezervat doar celor care dispun de o situatie financiara excelenta. Bioeticianul James Hughes atrage atentia asupra acestui lucru si asupra faptului ca, asemanator filmului "Gattaca", scenariul va cuprinde impartirea in doua noi lumi: "Genbogat" si "Gensarac", consecintele sociale putind fi mult mai grave decit cele prezente, in legatura cu cei care prezinta boli genetice.
Tehnologia eliminarii bolilor genetice constituie un pas spre eugenie sau doar o cale de eradicare a unor boli? Se doreste, intr-adevar, o "rasa mai sanatoasa" sau o "rasa mai buna"? Daca am fi nevoiti sa trasam o limita intre normal si abuz, unde, oare, ne-am opri?