Salah Mahdi: un poet irakian din Romania

La sapte luni l-a lepadat mama pe poetul Salah Mahdi linga inaltele ziduri ale Babilonului. Timp de sapte ani a stat poetul Salah Mahdi linga vechile ziduri ale Babilonului, avind in dreapta sa riul Tigru, ce-si rostogolea la vale apele pline de vilvatai, si in stinga sa riul Eufrat, plin de flacari si el, iar la sfirsitul celui de-al saptelea an, in a saptea zi a ultimei saptamini, a venit in fata lui Marea Vrajitoare a Noptii cu luna cocotata pe umerii sai si a spus: „Baiatul acesta firav care a supt laptele din zidul de piatra al Babilonului, dezmierdind cu miinile sale subtiri leoaica ranita de sagetile de foc ale lui Ghilgames, baiatul acesta firav care a stat sub zidul de piatra al Babilonului si a supt odata cu laptele din piatra codul lui Hamurabi si legile Coranului va fi negutator de cuvinte si va rataci pe Corabia beata a vietii sale prin multe tari si continente. Bogat nu va ajunge, caci va risipi cuvintele sale pe  nimicuri".

Au trecut alti sapte ani si copilul se plimba pasnic pe malurile fluviului Eufrat jucindu-se cu pietricele albastre pe care le arunca in valuri si au mai trecut alti sapte si atunci Salah Mahdi a pus mina pe un betisor de bambus sI, ghemuindu-se linga apele riului Tigru ce se rostogoleau furioase spre golful Persie, a scrijelit pe o tablita de lut primele versuri: „A zis Dumnezeu catre poet: / iti dau tot ce doresti / iti dau vinul zeilor / si o femeie pentru noptile grele / da-mi in schimb duhul poeziei. / Iti dau tot ce doresti / asa a zis poetul catre Dumnezeu / iti dau vinul care curge din buzele femeilor / o carte pe care n-am scris-o inca / un continent pe care l-am construit din nebunia mea:  / dar duhul poeziei – nu".

Si au venit atunci la el oamenii lui Saddam, stapinul tarii Iraqului, si i-au spus : „Lauda-l pe stapinul nostru asa cum il lauzi pe Dumnezeu sau pe Profet si vei fi fericit". Si le-a raspuns Salah Mahdi: „Poetul nu e un cizmar care-si croieste versul dupa un picior sau altul, nici dupa cizma asupritorului. Cizmele vin si trec, iar asupritorii lumii sint o pedeapsa a lui Dumnezeu. Gindul poetului e liber si cuvintul sau asemenea valurilor marii".

Atunci cenzorii trimisi de stapinul Bagdadului l-au intrebat: „Cind nu poti sa scrii nimic ce faci ?". „Imi ard degetele ca pe-o tigara", le-a raspuns Salah. „Si atunci cind iti vom taia degetele si le vom arunca la ciini ce vei face ?", l-au intrebat cenzorii Bagdadului. Si le-a raspuns poetul: „Imi voi arde inima si ma voi inalta la cer". Si le-a mai spus: „Inima mea e ranita ca un nor de iarna sau ca un zeu plin de tristete, in curind voi deschide pieptul poemului, sa poata sta cuvintele asemeni unor piramide egiptene. Voi arata ca partidele sint mai periculoase decit SIDA si schizofrenia. Eu n-am sa scriu pentru ziarul zilei, fiindca ziarul sau cenzura sapa ca un sarpe. Pe palma mea, inelul mamei plinge mereu. Cine imi va pune in miini un drum fara frontiere sa pot umbla prin lume mereu?".

Si i-au raspuns cenzorii Bagdadului: „Pleaca din tara sfinta a Iraqului. Aici poetii isi croiesc poezia dupa talpile sfinte ale marelui nostru Conducator. Noi nu avem nevoie de nori, nici de degete care ard, nici de inimi ranite ce se inalta la cer. Noi nu vrem sa stim nici de piramide, nici de partide, nici de SIDA sau schizofrenie. In palma ta inelul mamei tale a devenit o pecingine, pentru ca nu ai stiut sa inalti un imn de slava marelui nostru Conducator. Frontierele noastre sint deschise pentru netrebnici. Du-te, umbla prin lumea intreaga. Fa-te negutator de cuvinte in alte limbi si fii blestemat!".

Si atunci a plecat Salah Mahdi cu inima indoita de tristete, a uitat pe jumatate cuvintele patriei sale si a inceput sa-si croiasca poeziile intr-o alta limba. In limba romana.

Publicitate și alte recomandări video