Sapte, noua, mii

De ceva vreme ma framinta (ma rog, e prea mult spus, poate) o chestiune ce tine intr-un fel sau altul de numerologia… lingvistica.

De ce, m-am intrebat la un moment dat, in germana se spune, atunci cind esti foarte fericit (in special atunci cind esti foarte indragostit…), cum ca esti „intr-al saptelea cer" (im siebten Himmel), iar in limba romana fericirea maxima numara doua ceruri in plus, cei fericiti de fericiti simtindu-se intr-al… noualea cer?

Apoi, in siajul acestei intrebari s-a mai ivit o intrebare: cum e corect, cite vieti are, de fapt, pisica? Sapte sau noua? Dupa un check pe net, raspunsul sec si net ar fi ca noua, avind in vedere faptul ca pentru variantele „pisica are sapte vieti" si „pisicile au sapte vieti" gasim doar 97, respectiv 60 de rezultate, pe cind pentru „pisica are noua vieti" si „pisicile au noua vieti" obtinem peste 55.000, respectiv peste 7000 de raspunsuri. Interesant este ca si pisicile… germane au tot noua vieti – nu mai dau detalii statistice obtinute internautic.

Ramine, deci, doar intrebarea: de ce doar sapte ceruri in germana, de ce noua-n romana?

Tot pe net-ul de expresie germana am gasit doua raspunsuri convingatoare pentru cele sapte ceruri din limba germana. Odata, faptul ca cifra 7 ar trece-n Biblie drept expresie a desavirsirii divine. Apoi, altcineva citeaza o explicatie mai exhaustiva, data intr-un ziar: „In antichitate, se stia de sapte sfere ceresti – numite si cele sapte ceruri. Fiecare din sferele acestea erau reprezentate de cite o planeta (si luna si soarele treceau pe-atunci drept planete) si de orbita acesteia. Ultima planeta vizibila la vremea aceea pentru om era planeta Saturn, care de aceea a fost socotita si drept pazitoarea pragului. Cu ea se sfirsea, pentru omul medieval (hm, aici ziaristul cam sare nitel din antichitate…, m.a.), lumea materiala, dincolo incepea lumea invizibila, cea spirituala. Sfera fanteziei, a dorintelor, a visurilor si ideilor. Si exact in sfera aceasta doar plutesc indragostitii si-n ziua de azi". Nu ma-ndoiesc de faptul ca explicatia sumara pentru „magia" cifrei sapte cam pe aici se-ascunde.

Dar acum am ramas cu o intrebare-n brate: totusi, de ce in limba romana cerurile fericirii-s 9 la numar? Okay, in engleza, la o cautare dupa „to be in seventh heaven", hiturile-s peste 500.000! Am putea spune ca engleza-i tot o limba germanica – si cu acelasi fundal greco-iudeo-crestin ca si limba romana, totusi! Dar si pentru expresia-n franceza – „être au septième ciel" – gasim destule rezultate, desi net mai putine: peste 28.000. (In paranteza fie spus, si pentru „au neuvieme ciel" am gasit, totusi, peste 4800 de raspunsuri!…) Iar cautind si dupa expresia italiana „essere al settimo cielo", teza mea initiala (cum ca ar putea fi vorba de-o inclinatie spre exagerare a popoarelor sudice/latine, de limba romanica, sa zicem) s-a subrezit serios, avind in vedere ca am obtinut nu mai putin de cca. 110.000 de rezultate!

Si atunci? De ce noua ceruri la romani? S-o fi ajuns prin contaminare de la cele noua vieti ale pisicii la cele noua ceruri ale fericirii? Care pisica, iata, si-a capatat cele noua vieti, pare-se, tot in antichitate, si anume in cea egipteana: masa faraonilor ar fi constat in 9 feluri, iar fiecare fel trebuia dat la verificat unei pisici (stiindu-se ca acestea au cel mai dezvoltat simt gustativ), iar daca pisica trecea de toate cele 9 feluri fara sa moara (de vreunul otravit tintindu-l pe faraon…), ea-si „demonstra", nu-i asa, cele noua vieti. Care au devenit apoi proverbiale…

(Ca fapt „divers", cine-a incercat vreodata sa omoare-o pisica, va fi aflat ca asta nu-i numai un lucru oribil, ci si teribil de greu: copil fiind, am dat odata, impreuna cu un amic de joaca, peste o pisica jigarita, plina de riie, parca, ce mai, bolnava rau, iar unuia dintre noi doi – chiar nu mai stiu cui – i s-a nazarit ca ar trebui sa facem pe ecarisajul. Am fugarit-o si-am batut-o si-am fugarit-o si-am batut-o, dar n-am reusit s-o omorim. Din cind in cind, imaginea acestei biete creaturi schingiute de doi baietasi plictisiti de la tara ma urmareste si in ziua de azi!)

Posibil, in fine, sa fie vorba de o asemenea contaminare dintre expresii cu cifre „magice", incarcate simbolic. In ce ma priveste, mai risc o teza: cel putin in privinta limbii romane, se poate spune, cred, ca ofera sasiul de mentalitate pentru o oarecare usurinta a vorbitorului de-a exagera. Cine nu cunoaste, de exemplu, usurinta cu care unii, destui, multi concetateni isi cer scuze spunind cu nonsalanta: „Mii de scuze!" Mii, nu sute, nu zeci…

P.S. Cu ocazia redactarii acestui articol, am ajuns sa-mi calculez si asa-numitul numar al destinului. Sa vezi si sa nu crezi: este cifra 9, deci cea a lunii-n care m-am si nascut… Iata ce mi se spune, printre altele, pe un site specializat (pe care am ajuns ca sa ma lamuresc intr-ale numerologiei…): „Banii ajung la voi prin cai misterioase si total neasteptate: mostenire, donatie facuta de cineva impresionat de munca voastra sau o investitie norocoasa. Dimpotriva, daca va urmariti visurile, veti descoperi singuri ce inseamna sa ajungi lefter.". Cine crede, ala e! Dar mai stii?… Mda.