Siriranul

In 2010, compania americana Noble Energy a descoperit in largul coastelor libaneze catre Mediterana (Bazinul Levantin) unul dintre cele mai mari zacaminte de gaze naturale din lume (peste 3500 miliarde metri cubi), denumit Leviathan. Exploatarea zacamantului a atras toate elementele conflictuale din regiune: Israelul, Siria, Hamasul, Turcia, Libanul, Ciprul, Iranul, Qatarul s.a. Acesta din urma, impreuna cu Turcia, i-au prezentat presedintelui sirian un proiect de gazoduct ce urma sa treaca prin Qatar – Arabia Saudita – Irak – Siria – Turcia spre Europa, urmand sa inlocuiasca gazul rusesc de pe aceasta piata. Kremlinul a intervenit la Bashar al-Assad sa nu semneze acordul. Sub presiunea generalilor sirieni scoliti la Moscova, Bashar nu a semnat.

In estul Mediteranei, navele de razboi si serviciile secrete ale marilor puteri au inceput sa se calce pe bombeuri, in special in portul Tartus. Atunci, presedintelui sirian i s-a prezentat ca alternativa un gazoduct care sa lege Libanul – Siria – Iranul – China – India, acesta a semnat repede si constructia gazoductului a inceput. Atunci s-au declansat miscarile destabilizatoare, care au ruinat deja Siria, unde Assad a devenit prizonier de lux al armatei, inflamand intreaga regiune. SUA, Turcia, Qatarul, Arabia Saudita s.a sprijina direct opozitia luptatoare, inclusiv organizatii ca Fratii Musulmani, Al-Qaida, salafistii s.a. Iata asadar principala motivatie a „primaverii" din Siria. Nici una din parti nu vrea sa cedeze fara lupta. Iar la cate arme s-au strans in zona….

In plus, Iranul e pregatit inclusiv sa contamineze cu petrol stramtoarea Ormuz, blocand practic trecerea petrolierelor in zona prin provocarea unei catastrofe ecologice. Este vorba despre un plan secret numit „Ape tulburi", descoperit de agentii israelieni si care se adauga complicatului dosar nuclear iranian. Desi putem semnala si in cazul vechii Persii un mic dezghet, care provine din faptul ca mandatul belicosului presedinte Ahmadinedjad se incheie, iar molahii au pregatit o majoritate mai blanda in Parlament, dandu-si seama ca un eventual razboi i-ar zbura in primul rand pe ei de la conducere. Ei spera nu doar in indepartarea razboiului, dar si in inlaturarea sanctiunilor, in primul rand a embargoului petrolier, care au redus exporturile de petrol ale Iranului, in ultimul an, de la 2,4 la 1 milion de barili pe zi, depozitele fiind pline ochi.            

Cea mai puternica forta din Iran o reprezinta Garda Revolutionara Pasdaran, condusa de experimentatul Mohammed Ali Jafari, un fel de stat in stat, o forta mai puternica decat armata regulata, fanatizata, care detine si cele mai puternice companii economice si controleaza 13 dintre cei 21 de ministri. Jafari a pus la cale „tulburarea apelor" impreuna cu amiralul Ali Fadawi, avand in vedere esuarea unui tanc petrolier pe o stanca, de pilda. Metoda fusese aplicata, la vremea sa, si de Sadam Hussein, mai precis in timpul primului razboi din Golf, in 1991. Actualul plan de sabotaj ar mai astepta doar decizia finala a ayatolahului Ali Khamenei.

Serviciile secrete occidentale sunt foarte active in regiune. CIA supravegheaza din Turcia transferurile de arme catre rebelii sirieni, britanicii fac acelasi lucru din Cipru. Alaturi de Turcia, arme mai furnizeaza Arabia Saudita si Qatarul, de o parte, Rusia si Iranul de partea cealalta. Banii curg pe aceleasi trasee. Ca veche putere coloniala in regiune, bineinteles ca e implicata si Franta, care asigura transferul demnitarilor sirieni care tradeaza regimul si Germania de data asta, incercand sa compenseze absenta din Libia inclusiv cu nave de razboi. Cele mai ingrijoratoare sunt actualele frictiuni turco-siriene.

In acest timp, Egiptul, Yemenul si Tunisia au fost adjudecate de fundamentalisti, Israelul a semnat un armistitiu cu Hamas, dar palestinienii au obtinut statut de observator la ONU, iar mult discutatul atac asupra Iranului a fost amanat. Asta poate si datorita faptului ca au avut loc alegeri in America, se pregatesc si in Israel, dar si datorita capacitatii de riposta iraniene, care are mii de rachete dotate cu incarcaturi chimice si bacteriologice, care ar putea sa distruga 2/3 din populatia Israelului. Ce mai are Iranul, este asa numita „armata adormita", adica agenti infiltrati in marile orase occidentale si dotati cu incarcaturi bacteriologice, virusi cu mutatii genetice, care, raspanditi in guri de metrou, aeroporturi, cladiri cu instalatii de aer conditionat in general, ar face ravagii. Iata de unde nemaiintalnita prudenta a Israelului, dar si a SUA, care continua sa prefere dronele si atacurile tintite.

Potrivit unui raport de acum un an, Iranul detinea 100 kg de uraniu imbogatit 20%, cu care ar putea fabrica patru bombe nucleare, dar numai dupa ce ar ridica gradul de imbogatire la 80-90%, ceea ce ar dura un an, plus inca doi pentru montarea incarcaturii pe rachetele Shahab-3, capabile sa loveasca Israelul. Ceea ce inseamna ca Iranul nu mai poate fi oprit pe cale militara, decat – Doamne fereste! – printr-un atac nuclear sau cu bombe cu neutroni, ceea ce ar aprinde intreaga regiune si chiar intreaga omenire. O solutie ar fi continuarea atacurilor cibernetice, a embargoului si alte masuri nonconventionale. Fereastra temporala pentru o operatiune militara tip blitzkrieg asupra Iranului se va inchide in curand. Oricum insa, inca neiesiti bine din criza, ne putem trezi cu un razboi pe cap. Doar mijloacele ar urma sa difere…