Sosiile presedintiei

Se auzi un biziit imperceptibil si storurile se lasara in jos, apoi, in timp ce biroul se cufunda in umbra, pe peretele din dreapta se contura un ecran fosforescent, pe care aparu un cadru punctat de niste siluete cunoscute. Privindu-le, am avut o tresarire. Simtindu-mi tulburarea, presedintele surise, frecindu-si miinile de satisfactie: "Vezi, mi se adresa el cu o voce neasteptat de calda, nimic din ce apare pe ecran nu pare trucat. Si totusi, te rog, priveste filmul cu atentie. Vezi, iata, intra secretara, nu?! Observ-o cum paseste! E toata numai zimbet, numai forme. Si acum ce vezi? Iata, acum apare pe ecran o figura destul de stranie, daca stam sa ne uitam mai bine… E consilierul meu insarcinat cu probleme speciale, care se lafaie ca un belfer pe fotoliul meu, cu picioarele cocotate pe birou, asa cum a vazut adesea in filmele americane, inarmat cu un ditamai trabuc, si, in timp ce sloboade covrigi de fum pe gura si pe nas, ii face cu degetul un semn secretarei sa vina, adica, mai aproape… Nu-i asa ca-ti place cum arati? Dar unde sint eu? exclma presedintele. Nu stiu. Probabil m-am evaporat din piesaj, ca sa-i las pe cei doi in intimitate, caci, de, sint si ei oameni si tot ce e omenesc nu le e strain, ci dimpotriva… Nu-i asa?! Cei care vor studia cronologia evenimentelor ce s-au petrecut in aceasta zi vor vedea ca am fost plecat la o intilnire oficiala. Unde m-am dus, apare in presa. Exista si imagini. Televiziunile si-au focalizat camerele pe acest eveniment. Cum de-a fost posibil sa fiu in acelasi timp in doua locuri diferite? Oficial, m-am intilnit cu sindicatele. Neoficial, insa, am stat aici de vorba cu tine si, printre altele, am si facut ceea ce-am facut. Stii, m-ai tot batut la cap sa-mi iau o sosie. Am stat, m-am tot gindit si razgindit si pina la urma m-am decis. Mai intii mi-am luat una, apoi inca una, si tot asa, pina m-am pricopsit cu o garnitura intreaga. Daca treci pe aici mai dimineata, te impiedici de ele la tot pasul. Una isi bea cafea, alta isi piguleste, postata in fata oglinzii, sprincenele si parul. Alta, ma rog, desi poseda pantofi cu gum elastic, isi leaga sireturile si nu mai termina de legat. Ce mai, o harababura intreaga. Nici nu apuci sa-ti intorci bine capul, ca ai dat nas in nas cu cineva. Si ajungind in aceasta ipostaza, te holbezi la el si te minunez: asta sint eu sau el!? Sau viceversa. Si in timp ce stai nedumerit si te scaprini la modul simbolic, desigur, dupa ceafa, observi ca omul din fata ta ce iti seamana leit e framintat, la rindu-i, de aceleasi intrebari existentiale. Va uitati unul la altul si deodata va podideste risul: nu cumva tu esti presedintele? Iar el, la rindul sau: nu cumva esti tu? Dupa care adauga: am vrut sa spun, adica, dumneavoastra. Si in timp ce purtati aceasta conversatie, nici ceilalti nu se lasa mai prejos. De pretutindeni razbat voci care seamana ca doua picaturi de apa intre ele: tu esti presedintele? Sau tu? Am vrut sa zic, adica, dumneavoastra. Ba dumneavoastra. Etc., etc.. si uite asa se incinge o adevarata harmalaie, care se sfirseste cu un hohot de ris, urmat de citeva clipe de tacere. Dupa care cineva, ma rog, unul din multime, o sosie oarecare, sau poate chiar tu, cautind, chipurile, o iesire, zice: ma, care din voi e presedinte? Sa ridice mina! Si ridica toti! Si apoi, dupa isprava asta, toti striga in cor: ce mai conteaza care, toti sintem la fel. O babilonie intreaga, zau asa! Am sa te chem special intr-o dimineata sa asisti la aceasta trecere in garda, ca sa te disterzi si tu. Te asigur ca te vei tine cu miinile de burta pina iti va plesni de atita ris cureaua si vei ramine cu pantalonii in mina sau te vei scapa pe tine de atita haz, cum am patit si eu, daca nu ma insel, alaltaieri. E ca si cum te-ai privi deodata intr-o suta de oglinzi care iti multiplica nu numai gesturile, ci si vorbele, si risul. Privesti si te crucesti, gindidu-te daca nu cumva, fara sa-ti dai seama, in loc s-o iei spre presedintie, ai cotit-o spre casa de nebuni. Dis-de-dimneata, unii fac gimnastica, altii exercitii de vocaliza, altii se aranjeaza pina la ultimul amanunt. Intri, mergi printre ei, raspunzi la salut, arunci cite o gluma, si deodata te apuca groaza: care din ei esti tu?! Da, continua presedinte, treci prin stari ambigue, ai tot felul de trairi care de care mai abracadabrante. Te rog sa treci chiar miine pe aici, merita sa incerci pe propria ta piele aceste senzatii. In plus, am o surpriza pentru tine. Pe linga celelalte sosii cu care m-am obisnuit, exista una speciala. Adica nu una, ci chiar doua. Daca miine te vei scula ceva mai dimineata si n-o sa-ti fie lene sa ajungi aici inainte de program, vei putea sa faci cunostinta cu propria-ti sosie. Ei, de surpiza asta ce zici? Poate ca in timp ce iti vorbeam, tu in sinea ta te gindeai ca sint egoist. Dar uite ca te-ai inselat. Miine am sa ti-l prezint pe un alter ego al tau. Abia astept sa vad ce mutra faci! Intr-un fel, ar trebui sa-ti fiu recunoscator. Ideea cu sosiile, repet, mi-ai sugerat-o tu. De cind am pus-o in aplicare, traiesc mult mai palpitant decit inainte. Sed citeodata aici la birou, pe scaunul pe care stai acuma tu, si ma gindesc: daca se va intimpla cumva sa ma tradeze cconsilierul meu insarcinat cu probleme speciale si voi fi nevoit sa-l lichidez – in fond, se poate intimpla orice -, nu voi renunta de tot la el. Adica voi renunta la el, dar voi continua sa apelez la seriviciile sosiei sale si, poate, ma voi obisnui atit de mult cu felul ei de-a fi, incit nu voi avea nici o clipa sentimentul ca am pierdut ceva; nu voi simti, in ce te priveste, nici o urma de regret si nici nu voi fi cuprins de remuscari, ci, dimpotriva, ma voi bucura ca am scapat de un om, ce-i drept, destul de inteligent, dar lunecos, care m-ar fi putut impinge spre pierzanie, uzurpindu-mi zi de zi puterea. Sosia ta nu va indrazni nici macar in gind sa-mi aduca vreun repros sau prejudiciu, cu atit mai putin sa ma denigreze pe la colturi. Iar daca o va face, o voi lichida cit ai clipi din ochi si o voi inlocui cu o alta sosie. Si fiindca veni vorba de tradare, i-as putea servi consilierului meu special si o alta lectie de viata. I-as omori sosia si as pune-o impaiata in frigiderul sau in debaraua din biroul sau, ca sa dea nas in nas cu ea atunci cind se va duce sa desfaca o bere rece…. Astfel l-as invata minte pentru totdeauna sa mai umble cu prostii. Ei, ce zici, amice, mi se adresa cu familiaritate presedintele, iti place surpriza mea?

Hei, Iaki, tap batrin, racni el, deruleaza, te rog, scenele mai repede si opreste-te la cea semnificativa…". Din culise se auzi vocea, ca de copil sau de scopit, a omului insarcinat sa se ocupe de imaginea postuma a presedintelui: "E bine aci?". "E bine", confirma acesta, tragind alene din trabuc.