Un esec mare cit un succes

Vinerea trecuta, Coreea de Nord a reusit sa tulbure, din nou, lumea. A lansat o racheta purtatoare care trebuia sa lanseze pe orbita un satelit de comunicatii. Lansarea a fost un esec total; la doar doua minute de la lansare, racheta a explodat, iar ramasitele ei s-au imprastiat pe o suprafata intinsa din Marea Galbena.

La lansare – fapt neobisnuit pentru aceasta tara – au fost invitati si au asistat si observatori si jurnalisti straini.

Pina aici, nimic neobisnuit. Si alte tari, de-a lungul timpului, au lansat rachete purtatoare de sateliti cu cele mai diverse utilizari – de la meteo, comunicatii, pina la spionaj; si alte tari au cunoscut esecul unor asemenea lansari, ba chiar si tragedii in cazul unor zboruri cosmice cu echipaj uman. SUA si Rusia se afla in frunte si din acest punct de vedere.

Lumea a fost entuziasmata de succesul primilor sateliti sovietici, nemaivorbind de primul zbor al omului spre Luna, realizat de americani in 1969.

Toate asemenea lansari si zboruri, toate perfectionarile aduse mijloacelor de zbor – rachete, sateliti, capsule cosmice etc – erau privite ca succese mari ale stiintei si ca momente importante in cucerirea Cosmosului de catre om.

Si atunci, de ce incercarea Coreei de Nord de a lansa un satelit modest a tulburat lumea si s-a „bucurat" de o opozitie unanima din partea comunitatii internationale? Oare Coreea nu are aceleasi drepturi ca alte tari de a-si imbunatati sistemul de comunicatii prin acest mijloc modern care este satelitul?

Chestiunea nu este deloc simpla. La prima vedere, s-ar parea ca nord-coreenii sint discriminati, ca li se interzice un drept evident de care se bucura multi altii. In realitate, problema nu este satelitul, ci racheta si nici racheta ca atare, ci ceea ce ar putea transporta ea. Adevarata problema este programul nuclear al Coreei de Nord. De mai multi ani, regimul de la Phenian a initiat un program amplu de fabricare a armei nucleare – fapt de natura sa ingrijoreze puternic toate tarile din zona Asiei, inclusiv aliata lor, China.

Aceasta ingrijorare este atit de mare, incit a dus la reactii exagerate. Coreea de Sud a decretat un fel de stare de urgenta inaintea lansarii de vinerea trecuta, iar Japonia a pus in stare de alerta contingente importante din Fortele de Autoaparare (Armata), desi simpla lansare a unei rachete neinarmate nu prezinta un pericol real.

Dar mergem mai departe si punem o alta intrebare legitima: de ce Coreea de Nord n-ar avea dreptul sa fabrice arme nucleare, cind alte tari au arsenale intregi?

Si cu aceasta, am ajuns la miezul chestiunii.

Fara indoiala ca, din punctul de vedere al unui drept si al unei morale abstracte, nu ar fi corect sa li se interzica nord-coreenilor ceea ce altora le-a fost permis. Dar lumea reala nu se supune unor asemenea valori abstracte. Pacea si echilibrul in lumea complicata in care traim sint valori si scopuri mult mai importante decit eventualele principii abstracte, deduse din dreptul natural.

Este adevarat ca dupa Marele Razboi, citeva tari si-au creat puternice arsenale nucleare. A fost bine ca au fost citeva, si nu una singura, pentru ca, altfel, am fi asistat la dictatura aceleia asupra intregii lumi.

Pe de alta parte, acele tari fiind in tabere ideologice si politice diferite, frica reciproca a asigurat pacea lumii in timpul a ceea ce s-a numit Razboi Rece; ar fi devenit fierbinte daca nu ar fi existat echilibrul nuclear.

Si azi, tot aceasta frica, la urma urmei, pastreaza pacea mondiala. Unora le place sa creada ca si oamenii au devenit mai intelepti – mai ales dupa marile tragedii din secolul trecut – si de aceea nu a mai avut loc un razboi major. Eu ramin, totusi, la parerea ca frica a fost factorul hotaritor care a pastrat pacea, iar frica a fost, in primul rind, fata de armele nucleare.

Si tot aceasta frica – sau, daca doriti, prudenta – a dat nastere unei politici promovate insistent de marile puteri, si nu numai, numita neproliferare nucleara. Asta inseamna ca numarul tarilor posesoare de arme nucleare este suficient pentru a pastra pacea lumii si a descuraja eventualii aventurieri. In consecinta, s-au incheiat numeroase tratate, conventii, intelegeri, s-au adoptat rezolutii, hotariri etc, ONU si Consiliul sau de Securitate, dar si alte organizatii internationale au promovat si sprijinit acest principiu al non-proliferarii nucleare. Respectarea si chiar impunerea lui prin orice mijloace sint fundamentale azi, din cel putin doua motive: existenta unor regimuri dictatoriale si terorismul.

Se stie ca orice regim dictatorial este capabil de orice pentru a se mentine. Este capabil sa-si sacrifice propriul popor, sa recurga la masuri disperate – cum ar fi un razboi nuclear numai pentru a-si pastra puterea. Este clar pentru oricine ca in Coreea de Nord avem de-a face cu un asemenea regim. O camarila in stare sa-si infometeze poporul, sa-si declare liderul Zeu, sa umple puscariile cu sute de cetateni pentru ca au cintat un cintec interzis sau nu au plins sincer la moartea conducatorului etc este capabila sa apeleze la arma nucleara daca simte ca-i fuge pamintul de sub picioare. Aceasta este adevarata cauza a reactiei, aparent disproportionate, a comunitatii internationale fata de lansarea rachetei nord-coreene. Desigur, coreenii sustin ca era o racheta pentru un satelit, dar americanii spun ca era una balistica intercontinentala din clasa Taepondong 2, cu raza de actiune de 6000-9000 km.

Indiferent de care tip era, este clar ca avem de-a face cu un vehicul de transport la mare distanta. Or, se stie ca o bomba atomica nu are valoare daca nu ai si mijlocul de a o transporta la tinta  si invers, orice racheta cu raza medie sau lunga de actiune nu are decit unul din cele trei scopuri: de a lansa un satelit,  un echipaj uman in spatiu sau de a transporta o arma. In acelasi timp, este clar ca nu cheltuiesti milioane de dolari pe o racheta ca sa transporti grenade de mina sau citeva kg. de trotil, ci numai arme cu mare putere de distrugere.

Asadar, aceasta este miza declarata.

De aceea, pina si Rusia a condamnat gestul coreenilor, considerindu-l o incalcare a Rezolutiilor 1718 si 1874 ale Consiliului de Securitate, care se refera tocmai la programul nuclear si la mijloacele de transport la tinta a unor asemenea arme ale Coreei de Nord.

Declaratiile de protest au fost urmate si de masuri concrete. SUA au taiat ajutorul alimentar pentru RPDC, ajutor acordat de mai multi ani tocmai in schimbul stoparii programului nuclear.

Si aici ajungem la o alta problema, de care ne vom ocupa altadata: ce fel de regim este acela care-si infometeaza poporul, dar cheltuieste miliarde pentru o inarmare ce nu-i foloseste la nimic?

Sau poate ca i-ar folosi. Pina una-alta, a reusit sa puna lumea pe jar, iar reactiile comunitatii internationale vor fi prezentate poporului drept noi dovezi ale urii pe care imperialismul, capitalismul etc o nutresc fata de marile succese ale poporului si ale partidului condus de iubitul, incomparabilul etc. Asadar, evenimentul trebuie sa intareasca rolul conducator al partidului….

Si inca ceva: esecul de vineri va fi folosit de ei ca un pretext pentru inca un test nuclear, al treilea, dupa cele din 2006 si 2009.

Cu alte cuvinte, se va recurge, inca o data, la acea alchimie curioasa, specifica dictaturilor, prin care declaratiile pot sa transforme esecurile in victorii.

Cit despre amestecul exploziv dintre terorism si arma nucleara, vorbim altadata.