Un rau care persista: Ion Iliescu

S-a scris, in ultima saptamina, in presa, s-a discutat si rasdiscutat in tot felul de emisiuni despre infruntarea recenta dinte presedintele Basescu si fostul prezident Ion Iliescu, cauzata de un interviu intr-o publicatie franceza al actualului chirias de la Cotroceni, in care amintea despre unele pacate ale precedentului sau. Evident, Iliescu nu a intirziat sa replice, intr-o scrisoare deschisa, nervozata dar diplomata in acelasi timp. Ceea ce m-a mirat a fost atitudinea fostului poet Mircea Dinescu fata de aceasta infruntare. Ce rost are, se intreba actualul mosier, sa mai rascolesti trecutul, nu de asta avem acum nevoie, prioritatile Romaniei altele sint…
Si totusi, multe din neajunsurile de azi sint cauzate tocmai de aceasta boala nationala, pe care destui au interese sa o cultive la nesfirsit: amnezia. Sa lasam trecutul in matca lui, la ce bun sa mai dezgropam mortii acum, cind noi trebuie sa fim preocupati de viitor, de procesul adaptarii la civilizatia europeana etc. – cam asta sustin, cu destul succes la public, multi dintre cei implicati in apele tulburi ale primilor ani de dupa 1989. Intre altele, Ion Iliescu este si acuzat intr-un proces care incearca sa limpezeasca apele sulfuroase ale mineriadelor.
Tine, cred, de demnitatea nationala sa se faca, in fine, lumina in acest caz; nu e deloc de colo faptul ca o grupare civila a ajuns sa faca legea in Romania, conlucrand cu Ministerul de Interne, cu Ministerul Transportului, cu Securitatea devenita SRI. In fine, e de-a dreptul strigator la cer ca o gloata imbecilizata si manipulata de un presedinte si de tot aparatul aservit acestuia a putut sa ucida, sa schilodeasca tineri in centrul Bucurestiului, in vazul tuturor, cu acceptul boborului cretinizat prin intermediul unicei televiziuni aservite, iar toate astea sint puse pe seama unei reactii spontane a minerilor. Curat spontana, de vreme ce au gasit, ca din intimplare, garnituri de trenuri care sa-i transporte gratis in capitala, unde au dibuit fara nici o ezitare sediile partidelor de opozitie, pe care le-au devastat, mindri nevoie mare ca ei "muncesc, nu gindesc". S-a strigat atunci cu multa patima "Moarte intelectualilor!" si, din pacate, lozinca s-a si pus in practica.
 Or, cine e raspunzator de toate acestea, daca nu presedintele de atunci, in slujba caruia s-a pus intregul aparat de stat? Care e diferenta dintre practicile comuniste si cele de care s-a slujit Ion Iliescu in 1990 si in 1991, pentru a-si consolida puterea? Fost secretar cu propaganda, acesta a stiut si cum sa stirneasca bestiile din subterana, dar si cum sa cistige un popor indobitocit, pe care il dadea gata zimbind gales si instigindu-l la ura impotriva "golanilor", a "legionarilor" etc. Un comunist sadea profita, altfel spus, de mutantii pe care comunismul ii crease: oameni noi, gata sa imbratiseze orice nada ideologica li se arunca, gata sa-si apere "libertatea" permisa, data cu lingurita, de salvatorul neamului.
Cine a trait acele zile cu luciditate isi poate aminti ca, conform practicilor regimului anterior, pe care l-a slujit cu tot devotamentul si in avangarda caruia s-a situat, Ion Iliescu nu accepta opozitie. Cu toata alura sa bonoma, el avea la indemina un performant aparat de intimidare, care nu era altceva decit fosta si mereu prezenta, omnipotenta Securitate. Va mai amintiti de cazul capitanului Soare, dat in vileag de Patapievici, facut public, ca unica solutie de salvare? Va mai amintiti ca un intelectual de rasa cum era Petru Cretia a fost efectiv linsat de "bratul lung" al revolutiei, acelasi care incercase sa o casapeasca si pe Monica Lovinescu la Paris, in 1977? Chiar credeti ca e strain Ion Iliescu de asemenea practici? Nu miroase totul a comunism fardat nitel, a represiune cu zimbetul pe buze? Poate vi se pare ca sint cam pornit, dar ginditi-va ca in acele zile au murit sau au fost schiloditi, in Bucuresti, tineri pe care nici macar gloantele trase pentru preluarea puterii de catre acelasi fatidic om politic, in decembrie 1989, nu i-au rapus. Au reusit, in schimb, bitele minerilor, indrumate de catre onestul si cinstitul presedinte Iliescu. Care, o stie toata lumea, nu a ezitat sa le multumeasca ortacilor in final, pentru ca au dat dovada ca sint "o reala forta muncitoreasca", gata sa-si arate patriotismul "la bine, dar mai ales la rau".
 Ei bine, pe mandatul lui Ion Iliescu sint pete de singe nevinovat, de singe studentesc. Daca mai adaug si ca datorita acestei coalitii dintre presedinte si mineri Romania a iesit pentru ani buni din Europa, ca starea actuala, ameliorata, oricum, i se datoreaza aceluiasi tatuc scolit la Moscova, ce concluzie credeti ca putem trage? Ca e bine sa uitam, ca un proces care sa-l acuze pe Ion Iliescu pentru crimele comise e o hartuire politica, ca Traian Basescu nu face decit sa agite apele in scopuri electorale? Cam asta sustinea, cu citeva zile in urma, unsul cu toate alifiile Mircea Dinescu. Mi-e teama insa ca toate astea sint simple tentative de diversiune…
Cred ca abia acum, in ultimul ceas, Romania merita sa se stie adevarul, iar vinovatii trebuie sa plateasca pentru asta.