Un scriitor si o constiinta

 Printre scriitorii care au facut si fac publicistica, fara a-si neglija insa opera (nu mai sint chiar atit de multi) trebuie numarata obligatoriu si Mariana Codrut. In anii ’90, articolele sale apareau in reviste in paginile carora se adaposteau intelectualii dezamagiti de evolutia politicii de la noi: "Dilema", "Contrapunct". Ulterior, publicistica la zi, comentarii politice, culturale, dar si eseuri sarmante, unele dintre ele adevarate proze de o calitate de invidiat au aparut in cadrul unor rubrici pe care autoarea le-a tinut si le mai tine in cotidianul "Monitorul", devenit intre timp "Ziarul de Iasi" sau in consistenta revista literara din Chisinau "Contrafort".

Ar fi fost pacat ca o parte dintre aceste texte, care intre timp s-au adunat probabil cu sutele, sa fi fost parasite in colectiile prafuite ale publicatiilor in care au aparut. Mariana Codrut a realizat o selectie, care a aparut la editura Dacia XXI din Cluj-Napoca, sub titlul Romanul impartial, beneficiind si de o recomandare pe coperta a IV-a, pe care Andrei Plesu nu ar da-o oricui.

In primul rind, trebuie spus ca volumul a fost atent construit: el cuprinde doua parti distincte: una in care sint adunate texte de atitudine, comentarii pe marginea unor metehne ale tranzitiei noastre intristator de vesele si o alta mult mai personala, mai "intima", in care sint recuperate eseuri confesive, frinturi dintr-o autobiografie formativa, in care sint explicate valorile tari ale scriitorului si omului Mariana Codrut.

Deocamdata, autoarea nu a selectat textele care constituiau reactii la evenimente concrete: nu cutare om politic, trepadus de partid, parvenit ori credul este luat in catare, ci specia ca atare. Prin urmare, textele din prima sectiune sint un fel de tipologii: scriitorul Mariana Codrut nu se dezminte si creeaza adevarate fizionomii literare. Sigur, nu o data prototipurile reale sint vizibile in spatele acestor siluete care apartin unui moralist cu verbul taios si cu o privire care nu iarta nimic.

Mariana Codrut este o constiinta, un scriitor pentru care cuvintul are greutate si pentru care meseria scrisului implica, obligatoriu, responsabilitate. Pentru ea cel mai important este sa nu triseze in nici un rind scris. De aceea, nu e dispusa sa ia de-a gata unele concepte ori idei anchilozate in prejudecata, ci le regindeste pe cont propriu. Asa se face ca readuce in discutie ideea de patrie (din pacate, dupa o folosire abuziva si conjuncturala a cuvintului, acesta a capatat o nuanta peiorativa). In rest, autoarei ii repugna "romanul impartial", cel care pica mereu in picioare tocmai pentru ca nu are constiinta, pentru ca nu tine la principii. De aceea, ea scrie texte memorabile in care il incondeiaza. Exista in aceasta carte niste pamflete care ar merita sa figureze in orice antologie a genului: Patriotul de serviciu, Ambasadorii, Gigeii eterni, Politica si avantajele ei la romani, Bortosule! Scrisul Marianei Codrut are toate datele pe care le pretinde un pamflet pentru a-si atinge tinta: e acid, pune punctul pe i, loveste direct, e plastic si, mai ales, memorabil. In plus, are un caracter moralizator deloc strident, care se strecoara printre fraze, dar care se retine: impactul sau nu este, asadar, unul de moment. Intru totul, textele din aceasta prima sectiune a volumului constituie un breviar al moravurilor noastre din tranzitie.

Eseurile din partea a doua au un apasat caracter confesiv. Dintre volumele de poezie ale autoarei, acesta face pereche cu Tabieturile noptii de vara. E vorba de reconstituiri, evocari ale oamenilor care i-au marcat existenta: mama, tatal ("Majuru’"), sora; mai e vorba despre Eminescu, asa cum l-a decoperit prin intermediul mamei, despre lumea mirifica a copilariei, cu toate miturile sale (casa, gradina, tarina). Aceste texte sint incarcate de un patetism autentic, care le confera tensiune si care emotioneaza. Mariana Codrut scrie simplu, firesc, fara sa se ascunda dupa metafore, fara sa literarizeze ceea ce reprezinta un reper luminos al existentei sale ("acute", tin sa adaug, trimitind la titlul unui alt volum de poezie semnat de ea). Sint aici citeva dintre cele mai frumoase eseuri pe care le-am citit in ultimii ani (intre altele fie spus, la noi s-a pierdut de mult aceasta simplitate profunda a eseului): Eminescu, semn de carte, Majuru’ (un adevarat personaj, un fel de Moromete cu ticuri verbale plastice si cu o demnitate nestirbita de greutati), Bravele noastre tate, Ecce homo!, Pe drumul de costisa sau din memoriile unei foste profe navetiste (o excelenta proza scurta, de fapt), Lumea cu chip de femeie, Dumnezeul meu era muritor, Uitatul in gol. Se detaseaza de aici figura angelica a mamei, spirit protector, in care nici copilul, nici maturul nu au reusit sa vada vreodata un simplu… muritor, ci un fel de inlocuitor al lui Dumnezeu pe pamint. Sint emotionante aceste pagini directe, tusante, de o afectivitate asumata, autentica.

Pe de alta parte, se creioneaza si o lume apusa, cu valori morale tari, care tin de trecut. E lumea taranilor pe care comunismul i-a lasat fara pamint, dar nu a reusit sa le fringa spinarea. Este lumea celor pentru care moartea era, ca sa-l parafrazez pe Marin Preda, un fenomen simplu in natura, nu un cataclism, un abuz. Pe vremea copilariei ei, confirma Mariana Codrut (in poezia careia moartea este o adevarata obsesie, o tema controlata si stapinita tocmai prin efectul de paliativ al poeziei), "inca nu ajunsese in sat moartea cea moderna, din zilele de azi, fara umor si de o cruzime inspaimintatoare, de veme ce secera, de-a valma, si pe tinar, si pe batrin. Ii lua numai pe cei foarte batrini". Cind se intimpla altfel, era vorba de… "accident", nu de moarte buna. Intre timp, scriitoarea a descoperit ca si "Dumnezeul" ei (mama) era muritor, ca in lume se moare in foarte multe feluri si aparent fara logica. Moartea nu mai are ea insasi masura, nu mai are bun-simt, a intrat in ritmul vietii noastre, s-a adaptat.

Aparut simultan cu antologia de poezie Areal, prelungind multe dintre temele de acolo, volumul de publicistica si eseuri Romanul impartial dovedeste cui nu o stia ca Mariana Codrut este nu numai un scriitor adevarat, un poet si un prozator care merita o receptare mult mai buna, ci si o adevarata constiinta. Un lucru atit de rar in lumea noastra… Literara sa nu.