Caută 
4 MIN
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi este, in aceasta perioada, in sarbatoare: ea celebreaza un secol si jumatate de existenta oficiala, chiar daca si inainte a fost precedata (aflu din articolul de simbata al domnului profesor Adrian Neculau) de unele institutii pe care le-a continuat, cum ar fi Academia Mihaileana. Sigur, un occidental nu ar fi impresionat de cei 150 de ani, dar la noi este o virsta venerabila. Cultura romana, literatura nationala nu sint cu mult mai vechi. Nu intimplator, prima universitate din tara noastra a luat nastere exact atunci cind, sub auspiciile Junimii, se sedimenta la noi ceea ce Ibraileanu a numit "spirit critic". Iarasi deloc intimplator, aceasta universitate a fost creata la Iasi si nu la Bucuresti sau in alta parte. De aceea, ea face parte din identitatea Iasului, fiind, orice ar comenta unii, principalul brand al orasului. Asta pentru ca nici o institutie din orasul nostru, de cultura sau din alt domeniu, nu are un prestigiu si o notorietate care sa poata concura cu cele ale universitatii.
Tin minte ca, inca din 1996, cind am ales Iasul pentru a-mi face studiile, acasa toata lumea isi dadea natural cu parerea, de parca era vorba de ceva de la sine inteles: "A, la Iasi, acolo se face carte, domnule!". Iar aceasta perceptie cred ca a ramas valabila. Ei bine, o constatare similara aplicata altor universitati din Moldova ar putea parea conventionala, de nu chiar ironic-malitioasa. De ce spun asta? Pentru ca Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi are ceva ce altor institutii similare le lipseste: traditia. O imensa traditie care obliga. In acest domeniu, al invatamintului universitar, acesta este un factor esential. Nu poti creste frumos, nu te poti forma, nu poti face cercetare autentica decit intr-un spatiu incarcat de istorie. Este nevoie de precedent. Figurile ilustre ale trecutului, amfiteatrele care au fost martore la atitea si atitea lectii ilustre, cladirea insasi, de o eleganta care nu mai e a epocii noastre, inseamna mai mult decit o interfata buna de atras studenti. Inseamna, in primul rind, garantia ca la "Cuza" s-a facut intotdeauna si se face carte. Conteaza foarte mult faptul ca, atunci cind era infiintata universitatea de domnitorul celor doua principate abia unite, in Moldova existau doar citeva licee, printre care Liceul Internat (actualmente "C. Negruzzi") si Liceul Laurian din Botosani. O universitate se asaza pe propriile temelii in zeci de ani, este nevoie de citeva generatii de dascali care sa se formeze in spirit universitar pentru a consolida o autentica institutie de invatamint superior.
Din pacate, in ultimii 20 de ani, nu s-a mai tinut cont de acest adevar. In loc sa sprijine marile universitati din tara, obligindu-le la performanta, diversele guverne au lasat friu liber oricui a avut un spatiu in care a dorit sa-si infiinteze o universitate. Cum-necum, s-au acreditat o gramada de asemenea maghernite cu pretentii culturale, educative, unele in orase care abia au un bulevard. Usor-usor, invatamintul superior a devenit o afacere sustinuta politic, in care calitatea actului educativ reprezinta ultima preocupare a celor alesi. Cazul Universitatii "Spiru Haret" este cel mai elocvent, dar nici pe de parte singurul. Sigur, exista comisii care verifica periodic calitatea, dar doar rasfoind dosare. Si mai e o problema in acesta privinta: acesti evaluatori sint alesi la intimplare sau pe criterii dubioase; se intimpla adesea ca un profesor la o universitate abia infiintata (asta inseamna 15-20 de ani) sa dea verdictul despre activitatea universitatii "Alexandru Ioan Cuza". Stiti care este primul lucru pe care il cer? Actul de infiintare a institutiei. Zapisul lui Cuza, altfel spus. Sa nu se inteleaga ca am prejudecati: se poate intimpla ca si la universitatile mai mici sa existe specialisti de foarte buna calitate si acest lucru chiar se petrece uneori; dar totul ramine sub semnul lui "se poate intimpla". De ce? Pentru ca mare performanta nu se poate face decit intr-un cadru incarcat de traditie, unde mecanismele specifice functioneaza de la sine, de zeci si sute de ani. Iar cei mai valorosi specialisti, profesori, cercetatori nu aleg provincia decit prin accident.
Concurenta nu este loiala, pentru ca, din pacate, noile universitati, pentru a supravietui, fac rabat de la calitate. Studentii trebuie sa-si plateasca taxele si diploma vine de la sine. Cind astfel de institutii au dreptul de a organiza si masterate si doctorate, imposrura vine de la sine (iarasi, nu exclud exceptiile). Ei bine, pretul extrem de mare al acestei deprofesionalizari a invatamintului superior il vom plati curind, cind absolventii ultimilor ani, cu diplome obtinute prin cine stie ce subsol ori scara de bloc, unde nici macar biblioteci bine sistematizate nu exista, vor intra in piine.
In acest context, prestigiul de care se bucura marile universitati din tara (cea din Iasi, din Bucuresti ori din Cluj) ar trebui sa conduca, automat, si la un tratament special din partea guvernului. Ceea ce nu se intimpla. Dimpotriva, as spune. In Anglia, de pilda, nu e acelasi lucru daca esti absolvent al Oxfordului sau al unei universitati anonime. La noi, e acelasi lucru daca termini la Iasi ori la Onesti. Diploma are fix aceeasi acoperire. Si e pacat, pentru ca putine institutii de invatamint din tara au ceea ce Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" poate garanta: prestigiul traditiei. Fara acest factor esential, calitatea ramine un simplu deziderat. Sau, de ce sa nu fiu concesiv?, un accident.
