Poveste apolitica pentru copii

* A fost un sfirsit de saptamina zbuciumat, ne-am zbuciumat si noi, gata, nu ne mai intereseaza, n-au decit sa faca bors cu politica aia a lor, nu mai cadem in cursa, nu mai comentam, nu mai zicem nimic, nu mai pomenim nici macar despre faptul ca nici un Cristoiu, nici un Geoana, un Felix, un Valentin Stan, un Vadim sau un Jiji Becali n-a sarit in sus sa faca atita panarama cind premierul Tariceanu a anuntat in public ca s-a razgindit si nu mai demisioneaza, dupa cum anuntase. Prin urmare, nu mai pomenim nici despre faptul ca o razgindire poate fi pentru unii muna, iar pentru altii ciuma, depinde doar de interesele celor care o comenteaza la televizor.

* Si daca va fi referendumul pe 20 mai (exact la data la care au fost alegerile generale din 1990, cind tovarasul Iliescu si colegii sai de partid „au obtinut o victorie zdrobitoare", dupa cum au spus la televizor), iar lumea va vota impotriva suspendarii Presedintelui Basescu, sa vedeti cum au sa apara pe micul ecran cei mai sus enumerati, sa faca bancuri despre „Duminica orbului" – exact aceleasi bancuri pe care le faceam si noi in 1990, la aceeasi ora, dar la vremea aia ziceau despre noi ca sintem rauvoitori si trimeteau minerii sa ne bata si sa ne planteze flori pe piept. * Iata de ce – mai ales ca e si duminica, zi lasata de Dumnezeu sa nu ne enervam, ci sa gindim frumos – va vom spune, dragi copii, o poveste:

Ratusca cea urita

A fost odata, pe un lac, o ratusca tare urita. Ratusca asta era nu numai urita, ci si constienta de faptul ca este urita, motiv pentru care se plingea peste tot, pe la toata lumea, "Mac-mac-mac, ce uriiita sint, vai, mac-mac, cit sint eu de urita!". Din intimplare, cam toti din jurul ei citisera in copilarie povestea "Ratusca cea urita", iar unii vazusera si citeva desene animate pe tema asta, asadar isi dadeau coate cind o vedeau si spuneau cu respect: "Bai, sase! La o parte! Uitati, vine lebada!". Ratusca cea urita credea ca toti se dau la o parte din calea ei de uriiita ce e, dar adevarul era cu totul altul.

Marile case de moda, marile firme de cosmetice, cele mai importante reviste lucioase si frumos ilustrate, dedicate ratelor si gistelor, au inceput sa o asalteze cu contracte, ca sa pozeze doar pentru ele cind va creste si se va transforma din ratusca urita de acum in gratioasa lebada, conform povestii.

Treptat, ratusca cea urita si-a mai abandonat complexele, ba chiar a inceput sa-i placa atentia cu care era inconjurata. Semna contracte cu toata lumea, primea bani din toate partile si se obisnuise sa traiasca pe picior mare – mai bine zis, pe laba mare, cu pielita intre degete. Dupa nu multa vreme devenise alintata si nesuferita, se dadea vedeta, iar toata lumea de pe lac (minus broastele) astepta cu nerabdare transformarea.

Transformarea a venit peste noapte. Dintr-o data, ratusca cea urita s-a transformat. Nu s-a transformat, dupa cum credea lumea, intr-o lebada, ci intr-o rata mare si urita. Asta, deoarece ea nu era lebada, ci rata-rata. In copilarie fusese, intr-adevar, urita, dar din cauza maica-sii, care a scapat-o pe scari cind era inca in ou. Prin urmare, marile case de moda, marile firme de cosmetice si cele mai importante reviste lucioase si frumos ilustrate dedicate ratelor si gistelor s-au pomenit ca au contracte pe viata cu o rata mare, grasa si urita – care, in plus, mai era si plina de fite.

Salvarea a venit din partea fiului cel mic de imparat, Harap Alb. Acesta cauta tineretea fara de batrinete si viata fara de moarte, dar isi uitase acasa pachetelul cu mincare. Cum trecea el prin zona, a vazut, pe lac, o rata mare. Lui nu i s-a parut urita, ci chiar gustoasa.