Romantica poveste a „Casei cu absida” (I)

Construita intre anii 1983-1989,  cum isi aduce aminte scriitorul Ion Taranu, martor la lucrari, cladirea pastreaza amintirea unei vechi zidiri a familiei Kogalniceanu, aflata  pina prin anii 1980 la numarul 1 in fosta straduta a Halei, o  ulicioara azi disparuta din fata Halei Mari.  

Retrasa de la strada, se inalta intr-o curte imprejmuita de un zid ocrotitor inalt de 4,6 metri,  ce se alinia in Ulita de Jos la numarul 8 si avea la strada Halei un corp de cladiri  joase, cu intrare pe sub un portal intre  doua aripi laterale, boltite. Potrivit istoricului Gh. Ghibanescu, biograful familiei Kogalniceanu, asezarea de "inaintea Bisericii Barnovschi"  o stapinea prin 1731 porusnicul – locotenentul – Vasile Kogalniceanul, mai tirziu vel capitan (fiul lui Sandu Kogalniceanu, originar de la Kogilnic-Basarabia), caruia  i-o adusese ca zestre  nevasta, Ecaterina, fiica lui Stefan Bacalu. Fiind gospodarie chivernisita, cu mai multe acareturi si aproape de Curtea Domneasca, domniile il necajeau pe stapin conacind la dinsul emisarii  turci, ba chiar si Agia, fapt pentru care, intr-o zi, jeluindu-se domnitorului Grigore Ghica (1741), capata slobozenia "sa nu mai fie suparat el si copiii" (Dan Badarau si Ioan Caprosu, Iasii vechilor zidiri). Cladirea este pomenita si in Catastiful Iasilor din 1755.

In familia vel capitanului au crescut trei feciori: Neculai, Constantin si Enache, ultimii doi avind inclinare spre bucoavne. Constantin biv vel stolnic, stiind  turceste, greceste si frantuzeste, a facut prima traducere in romaneste din  limba franceza ("La Princesse d-Elida" a lui  Moliere), scriind si "Istoria luarii Tarigradului" (lucrari citate de Mihail Kogalniceanu), iar Enache, vataf de aprozi, medelnicer si vel stolnic, a lasat "cea de pe urma cronica a tarii noastre, pentru ca Moldova, din zi in zi mai degradata (de  strainism), isi pierduse si obiceiul condeiului". Condei pe care il mai lua in mina, abia peste 50 de ani, in 1821, postelnicul Alecu Beldiman, care a scris "Tragedia Eteriei" in  versuri, incheind "sirul cronicarilor format de Ureche, Costinesti, Neculce si Kogalniceanul cari formeaza tezaurul cel mai pretios al literaturii romane vechi" (Gh. Ghibanescu).

Nascut prin octombrie 1730 si decedat  in 1795, a scris "Letopisetul Tarii Moldovei de la domnia intii si pina la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat (1733 – 1774)", "intr-o frumoasa limba romaneasca", dupa cum spunea profesorul Nicolae Iorga, adaugind ca "Enache Kogalniceanul e inca una din figurile cele mai insemnate in aceasta epoca de saracie literara. Lucrarea  lui Enache Kogalniceanul formeaza, pentru un timp,  principala cronica moldoveneasca".

Raminind in casa parinteasca, fiindca fratii sai Neculai si Costantin aveau  gospodarii pe Ulita Mare (conform istoricului Gh. Ghibanescu), Enache a locuit-o in rastimpuri, de pe la 16 ani fiind copil de casa – paj – la Curtea Domneasca. Vecin si curtean credincios (comis, vatav de aprozi) al lui Constantin Racovita, domnitorul Moldovei prin anii 1749 – 1753 (crescut in casele racovitesti linga Biserica Sf. Lazar, ctitorita de tatal sau), l-a slujit si la domnia acestuia din Bucuresti vreo trei ani, urmata de alta in Moldova inca vreo doi ani, insotindu-l apoi si in mazilirea de la  Istanbul. Acolo a stat in mai multe rinduri, intre 1757 – 1661 si 1669 -1774, si a cunoscut familiile domnesti din Fanar, moravurile de la Inalta Poarta, a cumparat manuscrise si a scris, pe viu, cronica sa, datata 1774.

In toamna acelui an s-a intors acasa cu noul domnitor Grigore Ghica al III-lea, care il unsese medelnicer, si a trait tragedia decapitarii acestuia (octombrie 1777). A istorisit grozavia acelei intimplari, cu urmarile ei, in  doua balade, publicate mai tirziu de stranepotul Mihail Kogalniceanu ("Trei zile din istoria Moldovei" – "Propasirea"). Pentru ca sotia sa Frasina nu i-a zamislit copii,  a avut grija de nepoti, intre care si Ion (urmasul lui Constantin), al carui fecior avea sa fie vornicul Ilie  Kogalniceanul, asezat in casa din Muntenimea de Mijloc (1717) –  unde-i acum muzeul Kogalniceanu -, lasata apoi fiului, carturarul Mihail Kogalniceanu.

Cind a publicat cronicile inaintasilor, stranepotul Mihail  Kogalniceanu scria: "Prima intentie a cronicarilor a fost aceea a recuperarii trecutului, precum o afirma insemnarea autografa a straunchiului meu Enache Kogalniceanu, frate cu strabunul meu Constantin Kogalniceanu, si el insusi cronicar" (Prefata la Letopisetele Moldaviei si Valahiei).

Retras, dupa 1784, in satul Ripele – Falciu, intr-o zi trista din anul 1795, ultimul cronicar al Moldovei, stolnicul Enache Kogalniceanu, pleaca pe tarimul  fara zavistii si incrincenari…

Ion MITICAN