Eurotrip
mesterescu

vineri, 19.12.2014

Asalt pentru opintici

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Inarmati pana-n dinti cu sacose, galeti, cosuri de papura si de rachita, cu bricege la cingatoare si cu foarte mult entuziasm, sateni si oraseni deopotriva strabat kilometri intregi pana in locuri numai de ei stiute, sperand sa dea lovitura. Daca nu una financiara, macar una de debara, ca restul recoltelor s-au cam compromis anul acesta.

    Drum cu obstacole

    In carute colorate, in masini de toate tipurile, pe biciclete, motoscutere sau pe propriile picioare, pofticiosii de opintici isi numara in gand timpii pana cand vor da de primul opintic, semn clar ca pe acolo vor mai fi si altii. In trecere opresc si pe la bodega din centrul comunei de unde iau cate o vodca pentru claritatea imaginii. Barmanul le pune cu chibzuinta avand grija sa ajunga la toata lumea. Ma iau dupa ei respectand traseul si ritualul. "Daca nu eram de serviciu mergeam si eu", ma incurajeaza Dinica Murariu, ingrijitorul Primariei Vorona. "O luam pe aicia, prin spate, ieseam la fantanita in Dealul Bursucului si gaseam acolo cati vroiam", a completat sateanul. Asa va sa zica, acolo stau ei pititi de ochii lumii! Iau azimutul indicat si p-aici ti-e drumul. Care drum? O cararusa ingusta care dadea intr-un lan mare de ierboi pana la brau prin care am inotat mai bine de un sfert de ceas. Trec un parau, dau intr-o mlastina in care era cat pe ce sa las un pantof, nimeresc intr-un lastaris din care nu mai am habar cum sa mai ies, dar vazand padurea aproape, cu buretii parca asteptandu-ma cu palariile deschise, reusesc sa trec si de acest obstacol. In padure ma uitam ca cioara-n nuca si nici picior de opintic. Si-o fi batut joc de mine, gandeam, iar ce mai gandeam la adresa indrumatorului meu nu va spun ca-i ceva de rusine. Sau poate claritatea imaginii nu fusese suficient reglata. Pe la a patra tigara incepe sa rasara soarele si pe partea mea. E un fel de a spune fiindca nori amenintatori apasau pe crestetul padurii ca un burete imbibat pe care o mana dumnezeiasca putea sa-l stoarca in orice clipa. Am gasit primul opintic. L-am pupat pe palarie, cum fac pescarii profesionisti si i-am dat drumul. In sacosa.

    Munca evaluata la doua beri

    Curand au inceput sa apara altii si altii, dar si puhoi de culegatori, mult mai harnici decat mine, care aveau deja cate o galeata plina. Si doar luasem startul odata. "Buna ziua! merge treaba? Gasiti bureti?" Dau sa intru in vorba cu primul iesit in cale. "Eh!", imi raspunde el sictirit, de parca i-as fi incalcat proprietatea. Padurea are partea ei de salbaticie, care uneori se transmite si la om. Nu-i bine sa intri in vorba cu vreun culegator de bureti, ca te considera rival, adica atentezi la buretii lui. "Sa traiti domnu' inginer! Sa traiti dom' profesor! Ce mai faceti?"Acelasi raspuns monosilabic imbibat in lehamite si preocupare. Toti se tem ca o simpla conversatie le-ar putea lua din timpul pretios destinat cautarii. Sau, cine stie, poate se rusinau de munca de jos la care s-au autosupus. Bureti erau cat nu puteam culege, numai ca fascinat de acuarela romantica de toamna mierie a padurii, uitam sa ma uit pe unde calc. Pe la pranz aveam sacosa plina si pachetul de tigari gol, asa ca am hotarat sa bat in retragere. In urma mea carute incovoiate de povara cosurilor de opintici, masini cu saci burdusiti pe cupola ma depaseau parca sfidandu-ma cu recolta lor. Eu, insa, eram mandru de sacosa mea. La intoarcere m-am oprit din nou la bodega sa-mi admir rezultatul muncii. "Nu vinzi buretii aia? Iti dau doua beri pe ei", m-a intrebat cineva. Imi venea sa-i zic vreo doua, dar m-am abtinut. Atat oare valoreaza munca mea pe o zi intreaga? Doua beri?

    Trai asigurat din bureti

    A doua zi piata centrala din Botosani era intesata de vanzatori de opintici. La inceput castigau bine, cam 10 lei pe kilogram. De cand s-au inmultit, pretul lor a scazut la trei-patru lei. Si se cumpara fie pentru conservat, fie pentru zacusca sau asa de o pofta. Considerati de unii o delicatesa, iar de altii mancarea saracului, pentru multi dintre vietuitorii de la poalele padurii opinticii reprezinta un mijloc de trai, un mod de viata, cum ar spune specialistii. Pentru locuitorii din Unguroaia si o parte din Cosula ei reprezinta singura sursa de venit. "Noi cu asta ne ocupam. Primavara strangem ghiocei si urzici, iar toamna opintici. In restul timpului, daca gasim ceva de lucru cu ziua bine, daca nu asteptam anotimpul urmator. Ca noi pamant nu avem si nici ajutoare nu mai vin ca altadata" , a spus Filomel Albu din satul Unguroaia. "La noi, cine are un borcan de opintici acasa pe vreme de iarna mai impinge foamea cu o zi mai incolo catre primavara", a conchis sateanul.

     

    Sursa: Monitorul de Botosani


    Comentarii Facebook

    Ultima ora

    editorial

    Nevoia de anticipate

    Mihai CHIPER

    Nevoia de anticipate

    Răgazul lor este pierderea noastră de timp.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Reformă, reformă, dar s-o ştim şi noi…

    Alexandru CĂLINESCU

    Reformă, reformă, dar s-o ştim şi noi…

    Ce mai este ”comunist” în actualul PSD? E suficient să ne gândim la recenta campanie electorală, care a debutat cu un gigantic miting, de tip ceauşist, pe Arena Naţională şi care a continuat cu osanale delirante adresate premierului şi cu atacuri josnice vizând demolarea contracandidatului, totul în cel mai autentic stil al propagandei ”de partid şi de stat”, ca să reiau formula consacrată.

    Vremuri de râs?

    Petru BEJAN

    Vremuri de râs?

    Suntem oare noi, românii, insensibili la râs? N-aş spune. În momentele dificile, umorul şi ironia s-au dovedit salvatoare. Gluma, poanta, bancul, aluzia fină, epigrama ascuţită au condimentat, pe timpul comunismului, mare parte a strategiilor subversive. Românii au făcut - şi fac încă - „haz de necaz”. Practică un umor „negru”, amestecat. Chiar dacă vremurile pe care le traversăm par să fie... de tot râsul, omul de pe stradă este cum îl vedem zi de zi - trist, îngândurat, pesimist.

    Cele “16 culise” ale lui Cătălin-Mihai Ştefan

    Nicolae CREŢU

    Cele “16 culise” ale lui Cătălin-Mihai Ştefan

    Apărut la “Tracus Arte” (2013), volumul de poezie 16 culise, subintitulat “poem romanesc”, este a treia carte a încă tânărului poet Cătălin-Mihai Ştefan, un tecucean devenit ieşean, mai întâi ca student la Litere (UAIC), apoi ca muzeograf la “Casa Pogor” şi, iată, un autor productiv, nici prea grăbit să publice tot ce scrie, nici retras/ închis în prea îndelungate (până la riscul de a deveni paralizante) “tăceri”.

    Propunerea redactorului sef

    Bătălia pentru autostradă

    Toni HRITAC

    Bătălia pentru autostradă

    Avem vreo şansă să includem în Masterplanul pentru Transporturi autostrada care să lege Iaşul de vestul ţării?

    Caricatura zilei

    Cu ce-o sa se ocupe Remus Pricopie

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Guvernul Ponta la rezista anul viitor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.