Greva profesorilor aduce salarii taiate

joi, 31 martie 2011, 21:44
2 MIN
 Greva profesorilor aduce salarii taiate

Dupa protestele din Botosani si Suceava, prin care profesorii si-au incasat majorarea de 33% obtinuta in instanta, guvernul a anuntat ca va promova un proiect de lege care sa plafoneze marirea salariilor pentru profesori, pe motiv ca economia nu poate suporta o astfel de crestere. Premierul Emil Boc a declarat aseara ca proiectul a fost discutat in prima lectura si va fi transmis Consiliului Economic si Social. "Nu ne permitem sa platim majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. Ar fi ideal si de dorit, dar ar crea riscul compromiterii stabilitatii financiare", a spus premierul.

El a aratat ca, din cauza unor practici judiciare neuniforme, unii profesori au dreptul la o majorare salariala cu 50%, iar altii la o crestere mai mica, motiv pentru care e nevoie de un act care sa reglementeze unitar salarizarea. Executivul ia in calcul angajarea raspunderii pentru proiectul privind uniformizarea salarizarii in invatamant, motivat de faptul ca asupra acestor drepturi salariale nu se poate interveni prin ordonanta de urgenta, Curtea Constitutionala declarand nelegal un demers al Guvernului Tariceanu, care a incercat sa inlocuiasca majorarea de 50% cu una de 17%. Actul normativ a fost declarat neconstitutional, motivandu-se ca amanarea cresterii salariilor afecteaza dreptul la munca, la protectia sociala a muncii si la un nivel de trai decent.

Masura a fost luata dupa ce s-a tot anuntat ca "se cauta solutii" si s-a vehiculat ideea uniformizarii salariilor. Dascalii botosaneni au sperat ca aceasta se va face in sus, cu aducerea salariilor profesorilor din tara la nivelul celor castigate de profesorii din Botosani si Suceava.

Sindicalistii cer demisia guvernului

Vestea plafonarii salariilor a cazut ca un trasnet asupra profesorilor. "Este o manipulare totala a opiniei publice prin declaratii facute la cel mai inalt nivel. Nu e vorba de o majorare de 50%. Noi am obtinut prin instanta o majorare de doar 33%. Efortul financiar suplimentar de 500 de milioane de lei despre care a vorbit premierul inseamna cateva telegondole. Traim intr-o dictatura", a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamant (LSI). El a adaugat ca urmeaza a fi inaintate plangeri inclusiv la organismele internationale. "In acest moment puterea executiva se substituie celei judecatoresti, celei legislative s-a substituit demult. Parlamentul a ajuns o anexa a guvernului, nu mai putem vorbi de separatia puterilor in stat", a adaugat Liviu Axinte. Liderul LSI nu a exclus posibilitatea izbucnirii unor proteste violente.

Si Maria Tiprigan, liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar, a aratat ca profesorii refuza sa accepte plafonarea salariilor. "Guvernantii au gasit o modalitate neortodoxa sa ne puna la punct. Ne-au aranjat bine. Este lipsa totala de respect", a mai spus Maria Tiprigan.

Aseara Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant a cerut demisia premierului Emil Boc si ministrului Educatiei, pe motiv ca noua lege ar afecta cateva zeci de mii oameni.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii