Mii de subventii incasate cu minciuni

luni, 06 septembrie 2010, 07:17
3 MIN
 Mii de subventii incasate cu minciuni

Jumatate dintre fermieri gasiti in neregula

Anul trecut au solicitat subventii 48.500 de fermieri pentru o suprafata de 280.887 de hectare, iar aproape 6.000 au fost verificati. „Au fost depistati 3.005 fermieri cu nereguli la depunerea cererii de subventie. Dintre acestia, aproximativ 50% au fost gasiti ca si-au abandonat terenurile. Ceilalti au identificat gresit parcelele", a subliniat Ion Constantin, directorul Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura.

In final au fost suspendati de la plata peste 1.000 de fermieri, care au cerut bani pentru pamanturi lasate parloaga, suprafata acestora depasind 17.500 de hectare (ceea ce inseamna ca doar pentru acestia s-ar fi platit subventii de peste 2 milioane de euro). Toti au fost depistati prin sistemul teledetectiei, care interpreteaza terenurile abandonate in functie de culoare. Acest sistem electronic are la baza doua criterii, fotometria si telemetria. Suprafete importante de teren agricol au fost lasate necultivate in comune precum Vorona, Corni, Rachiti, Unteni si Vladeni.

Anul trecut au fost platite subventii in valoare de 153.484.078 de lei.

Pentru a se convinge ca fermierii merita sa primeasca ajutoarele banesti, reprezentantii APIA programeaza mai multe genuri de controale. Este vorba despre controlul prin teledetectie, controlul administrativ (verificarea clasica, in teren), si controlul GAEC (ce presupune respectarea Bunelor Conditii Agricole si de Mediu – Good Agricultural and Environmental Conditions, si in care se folosesc si aparate GPS).

„Prin regulamentul european, sunt verificati 10% dintre fermierii care au depus cereri pentru subventii. Atunci cand se constata erori peste 50%, se dubleaza procentul de control", a explicat Ion Constantin. Ceilalti fermieri care nu au fost incadrati la control sunt obligati sa dea declaratie pe propria raspundere.

Bani si pentru suprafete nelucrate

Principalele motive pentru care oamenii si-au lasat pamanturile parloaga constau in faptul ca majoritatea sunt in varsta si nu au utilaje. Oficialii din cadrul APIA spun ca agricultorii au posibilitatea de a primi jumatate din subventia de 116 euro la hectar daca declara ca-si lasa terenurile „la odihnit". Multi aleg insa varianta solicitarii subventiei integrale in speranta ca vor scapa de controale.

O alta modalitate prin care fermierii pot primi subventia chiar si dupa ce au fost prinsi inseland statul este sa treaca pamantul pe numele unui apropiat. „Nu avem posibilitatea sa depistam aceste transferuri. Luam in calcul actele ce dovedesc utilizarea pamantului si nu proprietarul", a mai mentionat conducerea APIA.

Pentru anul 2010 inca nu au fost finalizate controalele. Din cei 43.295 de fermieri care au depus cereri de subventie, 6.633 vor fi verificati prin teledetectie, 12 printr-un control clasic, iar 48 prin GAEC.

Conditii minime cerute de Uniunea Europeana

Anual proprietarii de terenuri agricole pot solicita subventia pe suprafata, sprijin achitat cu bani de la bugetul de stat si de la cel al Uniunii Europene. In acest an, valoarea ajutorului este de 116 euro/hectar, din care 71 de euro sunt bani veniti de la Uniunea Europeana, iar 45 de euro de la bugetul national.  Principala conditie este ca terenul sa aiba minim un hectar, iar parcelele sa fie mai mari de 0,3 hectare. In ce priveste culturile de hamei, arbusti, pomi fructiferi, vii, livezi si pepiniere, parcela nu trebuie sa fie mai mica de 0,1 hectare. O alta conditie pe care oamenii trebuie sa o respecte este aceea de a cultiva terenul.

La nivel national, 15% dintre terenurile pentru care s-a solicitat sprijin, adica 1,2 milioane de hectare au ramas nelucrate. Sanctiunile constau in suspendarea platii pe o perioada de la unu la trei ani.

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii