Tragedie din cauza drumurilor proaste

luni, 18 aprilie 2011, 23:11
2 MIN
 Tragedie din cauza drumurilor proaste

Ghinionul a facut ca cei doi soferi, Nicu C. 23 de ani, din Vlasinesti, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Golf si Alexandra R. 19 ani, din Sirbi, la volanul unui Peugeot Ranch, sa incerce sa ocoleasca in acelasi timp gropile de pe sensul lor de mers, intersectandu-si astfel traiectoriile.

In urma impactului, au fost ranite patru persoane, cate doua din fiecare masina.

La locul accidentului s-au deplasat nu mai putin de trei ambulante plus echipajul SMURD, descarcerarea si un echipaj de pompieri cu apa si spuma, precum si patru echipaje ale politiei.

Cel mai grav a fost ranit un barbat de 42 de ani, Dionisie H. din Ungureni, pasager pe bancheta din spate a Volkswagen-ului. Scos din autoturism de ceilalti participanti la trafic, el a decedat pe marginea drumului, la scurt timp dupa impactul frontal. "Barbatul decedat a suferit un traumatism cranian sever, leziunile suferite fiind incompatibile cu viata. Am mai preluat alte trei victime, dintre care una in stare grava, cu posibilitatea unor leziuni la nivelul organelor interne", a precizat Daniela Amarande, medic in cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta.

Ceilalti raniti, soferul masinii Peugeot, un pasager din dreapta acestuia, dar si pasagerul din dreapta fata din Volkswagen au fost transportati la Spitalul Judetean in stare grava. 

Politistii cer sanctiuni impotriva administratorului drumului

Pentru prima data de la producerea unui accident atat de grav, politistii spun ca vor lua masuri drastice impotriva administratorului de drum, in acest caz Sectia Drumuri Nationale, criminalistii ajunsi la fata locului facand masuratori la gropile aflate in carosabil. "Din primele verificari rezulta ca accidentul a avut loc in momentul in care ambii conducatori auto au incercat sa ocoleasca gropile de pe partea lor de mers si s-au ciocnit pe mijlocul drumului, lovindu-se frontal. Se pare ca ambele autoturisme au circulat partial pe contrasens. Vor fi luate masuri si impotriva administratorului de drum", a precizat Mihai Gheorghi, comisar sef in cadrul Serviciului Politiei Rutiere.

Accidentul a venit la o saptamana dupa ce pe drumul spre Suceava s-au inregistrat patru evenimente rutiere grave in doar cateva ore tot din cauza starii proaste a arterei rutiere.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii