Politist atacat cu cutitul

joi, 16 iulie 2009, 19:53
1 MIN
 Politist atacat cu cutitul

Un barbat de 29 ani din orasul Marasesti a ajuns la Postul de Politie cu catusele la miini dupa ce a atacat un politist cu un cutit. Totul s-a intimplat miercuri noapte, in jurul orei 00.45, cind politistul Gabriel Condrat de la Politia Transporturi Feroviare Marasesti, a observat pe peronul statiei ca o tinara este acostata de un barbat, care nu a vrut sa isi decline identitatea in momentul in care a fost luat la intrebari.

"Politistul a procedat imediat la legitimarea acestuia si, deoarece nu avea niciun act asupra lui si a refuzat sa dea relatii cu privire la identitate, tinarul a fost invitat la sediul postului de politie. Desi initial acesta a acceptat sa insoteasca agentul, la un moment dat a luat-o la fuga, iar politistul l-a prins si imobilizat in apropierea unui chiosc de ziare", spune comisarul sef Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al Politiei.

In urma altercatiei, agentul a fost ranit superficial cu un cutit in pulpa piciorului sting. Viorel Grigoras, cel din cauza caruia politistul a fost ranit, a fost incatusat si condus la sediul Postului de Politie pentru interogatoriu.

In cauza s-a intocmit dosar penal pentru ultraj, care va fi inaintat Parchetului Panciu pentru solutionare.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii