Vasile Dobre si Bogdan Matisan, viceprimari pentru Bacinschi

miercuri, 24 februarie 2010, 00:03
5 MIN
 Vasile Dobre si Bogdan Matisan, viceprimari pentru Bacinschi

Am intrat si noi in rindul lumii! Focsanii au de ieri seara, la doi ani de la alegerile locale, in sfirsit, viceprimari. Consiliul Local Focsani i-a ales pe liberalul Vasile Dobre si pe social democratul Bogdan Matisan sa-i fie adjuncti primarului Decebal Bacinschi pe jumatatea ramasa de mandat pina in 2012. Dobre a fost ales cu 18 voturi, la alegeri neparticipind colegul sau liberal Romeo Paul Postelnicu si democratii Danut Popoiu si Adrian Colin.

De partea cealalta, Matisan nu a adunat decit 12 voturi favorabile, 6 fiindu-i impotriva. La un calcul simplu, pe Bogdan Matisan nu l-au vrut vice pedelistii, dar si un liberal, dat fiind ca PSD are in CL Focsani numai 10 alesi. Ceea ce ridica semne de intrebare asupra disciplinei de partid impusa la PNL si arata ca se incearca subminarea autoritatii lui Nini Sapunaru. Intelegerea pentru sprijinirea celor doi locotenenti ai lui Bacinschi nu s-a facut fara scintei prin partide, in special la PNL, din partea acestei formatiuni venind ieri la Consiliul Local o adevarata armata de supraveghetori la vot.

Din rindul liberalilor, fostul viceprimar contestat, Romeo Paul Postelnicu, a declarat ca nu va participa la vot, din motive de constiinta. "Nu voi participa la vot pentru ca am fost pus sa aleg intre disciplina de partid si ceea ce am promis in campania electorala", si-a motivat refuzul de a alege viceprimarii fostul viceprimar contestat, Romeo Paul Postelnicu.

Anuntul nu i-a picat tocmai bine colegului sau de banca, Vasile Dobre, insa a fost aplaudat de democrat-liberalii din spatele sau. Doi dintre ei au anuntat ulterior ca nu vor nici ei sa stampileze buletinul de vot: Danut Popoiu si Adrian Colin.

Prezent in sala de sedinte pentru a vedea cum decurge procesul de alegere al viceprimarilor, seful PNL Focsani, Radu Ignat, ne-a declarat ca pe Postelnicu nu l-ar paste nici o sanctiune pentru abaterea de la directiva partidului. "Este o decizie personala a domnului Postelnicu, care a tinut cu tot dinadinsul sa-si mentina declaratia si scopul pentru care a candidat la functia de primar. Este o atitudine care ar trebui respectata, tinind cont ca este un om principial. Nu cred ca este cazul sa se ia masuri impotriva domnului Postelnicu", ne-a spus Radu Ignat.

Stampila speciala pentru viceprimari si ochii sefilor in sala

Pentru a evita episodul "carioca", cind viceprimarii initiali ai PD-L si PNL, Alin Trasculescu si Romeo Paul Postelnicu, au fost contestati de PSD, pe motiv de nerespectare a secretului votarii, secretarul municipiului Focsani, Eduard Corhana, a gasit solutia: o stampila personalizata. Fiecare consilier participant la vot a utilizat aceasta stampila pentru a desemna viceprimarii. La unii click-ul s-a auzit de doua ori, la altii numai o data. "Avind in vedere precedentul care a intirziat numirea viceprimarilor la Focsani, am confectionat o stampila rotunda, personalizata, cu mentiunea «votat». Asta pentru a se inlatura aceste suspiciuni de vot cu «Da» sau «Nu», folosind pix sau carioca", a declarat inaintea procesului de vot secretarul.

Ulterior nominalizarilor, care au venit numai din partea PSD si PNL, cei de la PD-L exprimindu-se ca nu au propuneri, pentru ca "dreapta s-a unit cu stinga", fiecare consilier a votat in cabina, in ordine alfabetica. In timpul exercitarii votului pentru adjunctii primarului, in sala zbirniiau telefoanele delegatilor de la fiecare formatiune politica, trimisi de sefi pentru ca alesii sa nu calce pe bec. Astfel, noutatile au fost transmise la Consiliul Judetean si lui Marian Oprisan de omul sau de incredere, secretarul judetului, Raluca Dan. Cea care a facut armata cu alesii municipali la incercarea PNL-PDL de a-si repune viceprimarii, acum a tacut milc si a butonat telefonul, multumita ca totul decurge conform planului.

Din partea PNL au asistat la sedinta seful PNL Focsani, Radu Ignat, si consilierii judeteni Catalin Popescu si Eduard Lambrino. Si democrat-liberalii si-au trimis supraveghetori, intre acestia fiind Vasile Apostu Croitoru si lipitorul de afise Vali Vrincianu. Care nu au avut de observat decit cum partidul lor trece de la putere in opozitie.

Dobre, sustinut de fiica sa, fost consilier al tinerilor

Printre cei care au participat la sedinta de alegere a viceprimarilor s-a numarat si fiica studenta a liberalului Vasile Dobre, Irina, ea facind parte in anii de liceu din Consiliul Local al Tinerilor Focsani. Si pentru ca a stat in spatele salii, aproape de cabinele de vot, emotiile s-au vazut mai bine pe chipul ei.

Cit despre tatal sau, Vasile Dobre a declarat ca din biroul de vice vrea sa bifeze ca "realizat" promisiunile PNL din campania din 2008, dar ca se simte deranjat ca al sau coleg, Postelnicu, nu l-a sprijinit cu un vot. "Ma gindesc la realizarea unor parcari pentru zonele aglomerate, asa cum este cea de la Piata, dar si la niste solutii pentru atragerea de investitii. Voi vedea ce voi reusi ca viceprimar si, daca voi performa, ma voi gindi si la candidatura mea la Primarie", ne-a spus Vasile Dobre.

Partenerul sau de viceprimareala, social democratul Bogdan Matisan, isi propune ca din noua functie sa reduca la maximum timpul pierdut la dezbaterile din CL. "E prematur sa vorbesc acum de o candidatura pentru functia de primar, mai sint doi ani jumatate. Dar, ca orice tinar care intra in politica, imi fac un plan", ne-a spus si Matisan, care este si seful TSD Vrancea. Cei doi viceprimari isi pastreaza si functia de consilier local in cadrul CL Focsani.   

Nicu Tanase despre Vasile Dobre: "o bomboana decorativa"

Surse din cadrul Partidului Democrat-Liberal Vrancea sustin ca presedintele Alin Trasculescu s-a sucit in ultimul moment inainte de sedinta de CL de ieri si l-a retras pe Adrian Colin de la nominalizarea pentru viceprimar.

Initial, portocaliii ar fi vrut sa-si desemneze si ei un candidat care sa incerce sa rupa "viceprimaria"11 de la PSD. Planul s-a schimbat in debut de intilnire, nu fara a lasa nemultumiri in PD-L, chiar daca scenariul nu ar fi avut prea multe sanse de reusita. "Intr-adevar, aveam ca propunere si noi pe cineva, pe domnul Colin. Dar inainte de sedinta ne-am dat seama ca PNL si PSD vor merge impreuna si ne-am retras. De acum, vom face opozitie. L-am votat pe colegul de la PNL pentru a le arata ca sintem consecventi. Oricum, credem ca domnul Dobre va avea rol de bomboana decorativa", ne-a declarat dupa desemnarea viceprimarilor si liderul PD-L Focsani, consilierul Nicu Tanase. Acesta a completat ca, in cazul in care Adrian Colin ar fi primit voturi ca viceprimar, ar fi ales sa-si dea demisia de la directoratul Agentiei pentru Protectia Mediului.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii