Vasluian mort dupa o traversare neregulamentara la Marasesti

miercuri, 20 aprilie 2011, 21:00
1 MIN
 Vasluian mort dupa o traversare neregulamentara la Marasesti

Inca un accident mortal s-a produs pe soseaua E 85. Marti seara, un barbat din comuna vasluiana Iana a murit dupa ce a fost accidentat de o autoutilitara, in orasul Marasesti. O traversare neregulamentara i-a fost fatala barbatului de 54 de ani. Acesta a trecut strada fara sa se asigure, netinind cont de faptul ca afara era intuneric, iar vizibilitatea redusa.

Politistii au stabilit ca Nicu Rarunca, din comuna galateana Draganesti, nu a observat un pieton angajat in traversarea strazii si l-a lovit. Victima este Aurel Bincu, 54 ani, care a traversat soseaua europeana prin loc nepermis. La fata locului a ajuns si o ambulanta de la SAJ, dar medicii nu au putut decit sa constate decesul.

Soferul autoutilitarei le-a spus politistilor ca nu l-a vazut pe barbat decit in ultimul moment si nu a reusit sa evite impactul. Politistii au aratat din primele verificari ca vinovat este pietonul, dar cercetarile vor continua pentru a se stabili daca soferul ar fi putut evita accidentul. "Am intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa. Am dispus mai multe expertize pentru a vedea imprejurarile exacte ale producerii accidentului. Soferul nu era baut. Alcoolemia victimei se va stabili la necropsie", ne-a spus comisarul sef Alexandru Cara, de la Politia Rutiera.

Acesta este al doilea accident mortal produs pe E 85, in doar trei zile, dupa ce simbata, un brasovean a murit in urma unui carambol intre trei masini la Pufesti, in care a fost implicata si familia consilierului judetean Victor Roman.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii