Acuzat ca a furat autoturismul de serviciu al unui fost coleg

joi, 03 septembrie 2009, 19:12
1 MIN
 Acuzat ca a furat autoturismul de serviciu al unui fost coleg

In dimineata zilei de 2 septembrie, in jurul orei 9.30, Politia municipiului Roman a fost sesizata, prin serviciul telefonic de urgenta 112, de Vasile M., de 41 de ani, din Roman, despre faptul ca un coleg de-al sau de serviciu, Adrian B., de 46 de ani, din Roman, i-a sustras autoturismul.

In urma primirii acestei sesizari, politistii au demarat o serie de investigatiile in urma carora au reusit sa depisteze, in trafic, autoturismul reclamat ca fiind furat. La volanul masinii se afla chiar Adrian B., colegul de serviciu al reclamantului.

In urma cercetarilor efectuate, politistii au stabilit ca Vasile M. este angajat ca sofer in cadrul unei societati comerciale din Bucuresti, iar de circa trei luni de zile a preluat autoturismul de la Adrian B., fost angajat al aceleiasi firme. In ziua de 2 septembrie, in jurul orei 9.30, In timp ce Vasile M. se afla in interes de serviciu in municipiul Roman, el a parcat autoturismul pe o strada din oras, lasind cheile in contact si fara a-l supraveghea. In timp ce discuta cu o alta persoana, barbatul l-a observat, de la distanta, pe Adrian B., exact in momentul in care acesta din urma s-a urcat la volanul autoturismului si a demarat in tromba.

Pentru fapta comisa, lui Adrian B. i s-a intocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat, autoturismul fiind restituit utilizatorului acestuia.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii