Bani pentru reconstructia zonelor afectate de inundatii

miercuri, 01 septembrie 2010, 19:53
2 MIN
 Bani pentru reconstructia zonelor afectate de inundatii

Marti, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta s-a intilnit in sedinta extraordinara pentru repartizarea unor sume provenite din donatii, sponsorizari si alte surse, destinate reconstructiei locuintelor distruse si refacerii infrastructurii afectate de inundatii in perioada iunie – august. Cel mai important sprijin financiar a fost acordat de Hidroelectrica SA si Electrica SA.

"In perioada inundatiilor, ministrul Adriean Videanu a efectuat o vizita in Neamt. Alaturi de presedintele Consiliului Judetean, Vasile Pruteanu, si de primarul din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, ne-am deplasat in comunele inundate, ocazie cu care am primit promisiunea de acordare a unui sprijin financiar. Hidroelectrica SA ne-a oferit un ajutor in valoare totala de 6,9 milioane de lei, iar Electrica SA – 2,319 milioane de lei. Din suma totala de 9,249 milioane de lei, 9,069 milioane de lei vor fi alocati pentru refacerea infrastructurii afectate de inundatii, iar diferenta va fi utilizata pentru reconstructia locuintelor distruse de ape", a declarat, in deschiderea sedintei, prefectul Mihai Archip.

Pentru refacerea infrastructurii distruse sau grav avariate in urma ploilor din iunie – august, 2,319 milioane de lei vor fi repartizati Consiliului Judetean. Municipiul Piatra Neamt va primi 950.000 de lei, municipiul Roman – 80.000 de lei, localitatea Bicaz Chei – 500.000 de lei, Bicazu Ardelean – 1.000.000 lei, Borca – 50.000 lei, Cracaoani – 500.000 lei, Damuc – 1.500.000 lei, Gircina – 800.000 lei, Hangu – 200.000 lei, Icusesti – 6.400 lei, Ion Creanga – 200.000 lei, Pingarati – 800.000 lei, Podoleni – 50.000 lei, Secuieni – 78.600 lei, Trifesti – 35.000 lei).

In ceea ce priveste locuintele care necesita reconstructie, in Neamt, comisiile de evaluare au stabilit ca 29 de case sint in aceasta situatie, Dintre acestea, 14 se afla in Doljesti, trei in Petricani, doua in Hangu si cite una in Piatra Neamt, Gidinti, Bicaz Chei, Gircina, Tamaseni si Bicazu Ardelean. Dintre acestea, doua vor fi refacute de Hidroelectrica, iar alte doua de firma General Construct. Organizatia judeteana a PDL va sprijini, de asemenea, reconstructia a doua case. Pentru celelalte 25 de case, unde familiile au optat sa construiasca in regie proprie, a fost repartizata suma de 150.000 de lei, aferenta manoperei. Acest ajutor se adauga celui guvernamental, constind in materiale de constructie. Sprijinul financiar, de 6.000 de lei pentru fiecare familie, se va acorda pentru manopera in trei transe, pe baza situatiei de lucrari executate. Fiecare beneficiar va primi un avans de 30% din suma pusa la dispozitie pentru manopera.

Pe de alta parte, Guvernul a alocat, recent, 51,5 milioane de lei pentru finantarea unor lucrari de refacere a infrastructurii locale afectate de inundatii. Fondurile sint destinate mai multor localitati din 30 de judete, printre care si judetul Neamt. Din aceste sume, 50.000 de lei vor fi repartizati municipiului Piatra Neamt. Sume importante vor mai ajunge in comuna Bahna, in timp ce comuna Ruginoasa va primi doar trei mii de lei, iar comuna Gidinti – cinci mii de lei.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii