Dascalii ameninta din nou cu neprezentarea la BAC

marți, 04 august 2009, 19:01
2 MIN
 Dascalii ameninta din nou cu neprezentarea la BAC

Federatiile sindicale din invatamint ameninta cu boicotarea sesiunii din august a examenului de bacalaureat, daca Ministerul de Finante si Ministerul Muncii modifica grilele de salarizare stabilite in grupul de lucru. Reprezentantii federatiilor sindicale au solicitat o intilnire de urgenta cu Consiliul de Coordonare a Coalitiei, intrucit modificarile operate pe proiectul de Lege a salarizarii ar duce la diminuarea cu aproape patru puncte a pozitiei pe care o ocupa salariile cadrelor didactice in grila negociata pina acum. Astfel, in aceasta grila de salarizare, ce cuprinde salarii aflate de la nivelul 1 (salariul minim pe economie) pina la nivelul 15 (nivelul maxim, salariul presedintelui), cadrele didactice ocupau pozitia 9,20. Sindicalistii reclama reducerea sumelor cu 48%, in proiectul ce ar urma sa fie aprobat miercuri de guvern dacalii ocupind pozitia 5,45. "In cazul in care coeficientul va fi de 5,45, atunci cu siguranta, multi dintre colegii nostri vor avea salarii mai mici decit au acum si nu pentru o perioada scurta de timp, ci pina in 2014, cind s-a convenit rediscutarea acestei legi", a spus vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Romania, Liviu Marian Pop.

Salariile existente in grila de salarizare propusa de Ministerul Educatiei se incadrau intre 1.740 lei, cit ar fi trebuit sa primeasca un debutant cu studii medii, si 5.490 lei, salariul unui profesor cu studii de lunga durata, cu gradul didactic I si vechime mai mare de 40 de ani. Astfel, invatatorii, educatorii si maistrii cu studii liceale aveau, pentru gradul didactic definitiv, salarii cuprinse intre 1.830 si 2.640, functie de vechime, cei cu gradul doi salarii intre 1.950 si 2.910, iar cei cu gradul I se situau, in functie de vechime, intre 2.400 si 3.600 lei. Institutorii debutanti aveau prevazute salarii cuprinse intre 1.740 si 2.220 lei, cei cu gradul II salarii intre 1.980 si 2.910 lei, iar cei cu gradul I pot cistiga intre 2.730 si 3.600 lei. Profesorii cu studii superioare de specialitate de scurta durata vor debuta cu salarii cuprinse intre 2.160 si 2.700 lei, cei cu definitivat vor primi intre 2.190 si 3.300 de lei, cei cu gradul II vor avea salarii cuprinse intre 2.220 si 3.810 lei iar cei cu gradul I vor avea salarii cuprinse intre 3.030 si 4.410 lei. Cele mai mari salarii din grila apartin profesorilor cu studii superioare de specialitate de lunga durata. La debut acestia vor avea salarii cuprinse intre 2.610 si 3.300 lei, dupa definitivat pot cistiga intre 2.700 si 3.990 lei, pentru gradul II vor cistiga intre 3.150 si 4.770 lei, iar cei cu gradul I vor avea salarii cuprinse intre 3.630 si 5.490 lei, corespunzatoare profesorilor cu vechime mai mare de 40 de ani.

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii