„Dueluri” in sedinta de Consiliu Local

joi, 02 decembrie 2010, 21:11
6 MIN
 „Dueluri” in sedinta de Consiliu Local

Ieri, consilierii locali s-au intrunit in cadrul unei sedinte extraordinare care, desi a avut pe ordinea de zi doar opt proiecte de hotarire, a durat mai bine de doua ore, timp in care membrii Consiliului Local s-au "duelat" in opinii si dispute, majoritatea menite mai degraba sa aduca un plus de capital politic consilierilor locali decit sa conduca la modificari semnificative ale proiectelor de hotariri supuse votului.

Sedinta de consiliu local cu jucarii din plus

La sedinta extraordinara de ieri au fost prezenti 16 din cei 21 de consilieri locali. Acestia au fost intimpinati cu jucarii din plus de elevii clasei a XII-a E a Colegiului National "Roman Voda", care au incercat, astfel, sa stringa noi fonduri pentru operatia salvatoare care o poate ajuta pe tinara Ana Loredana Blajut, in virsta de 17 ani, diagnosticata cu parapareza spastica, sa poata merge fara ajutorul cadrului metalic de care este, deocamdata, dependenta. Consilierul local George Lazar i-a facut cadou colegului Sorin Dumitru Cazan o jucarie de plus cu aceasta ocazie, iar primarul Laurentiu Dan Leoreanu, viceprimarul Constantin Ghica, precum si unii dintre consilierii locali, au primit la rindul lor jucarii din partea voluntarilor de la "Roman Voda", in schimbul unor donatii pentru Loredana.

Cele mai discutate proiecte de hotarire au fost cel referitor la restrictionarea comercializarii si distribuirii produselor "etnobotanice" pe teritoriul Romanului, cel referitor la cheltuirea unor sume din bugetul local, cel referitor la modificarea denumirilor unor scoli din municipiu, precum si proiectul de hotarire privind modificarea listelor de investitii din municipiu.

Consilierii locali au aprobat fara prea multe discutii darea in administrare a unei suprafete de 1.211 metri patrati de teren situat pe strada Tineretului catre Parchetul de pe linga Tribunalul Neamt, dar si comodatarea catre Asociatia Pro Est Piatra Neamt a unui spatiu din sediul Gradinitei 12 de pe strada Cuza Voda, in vederea desfasurarii proiectului "Job House – Servicii integrate in ocupare", cofinantat din Fondul Social European in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. In cazul acestui proiect, consilierii locali au solicitat ca activitatile sa se desfasoare dupa ora 13, pentru a nu fi afectat programul gradinitei. De asemenea, consilierii locali au aprobat in sedinta de joi darea in administrare a Centrului de Primire Urgente catre Spitalul Municipal de Urgenta Roman.

Etnobotanicele au fost scoase in afara Romanului

Proiectul de hotarire privind reglementarea conditiilor de punere pe piata a unor plante, produse si substante asimilate plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante sau psihotrope pe teritoriul municipiului Roman, a fost modificat de consilieri, dupa discutii indelungi. Consilierul local Ilie Boloca a tinut sa precizeze faptul ca "PSD se opune comercializarii si distribuirii drogurilor usoare", iar consilierul local Sorin Dumitru Cazan a solicitat ca amenzile acordate celor care distribuie sau comercializeaza produse etnobotanice sa fie majorate de la 1.000 – 3.000 de lei – cit propunea proiectul de hotarire – la 20.000 de lei, desi legile in vigoare nu permit acest lucru. Consilierul local George Lazar a propus ca proiectul de hotarire privind distribuirea si comercializarea produselor etnobotanice sa fie modificat, sustinind ca, in forma sa initiala, proiectul poate aduce incalcari Ordonantei de Guvern 99/2000, care permite vinzarea tuturor produselor pe principiul liberei concurente. George Lazar a propus, in schimb, sa fie complet interzisa comercializarea substantelor de acest gen, precum si a oricaror amestecuri ce pot avea astfel de efecte halucinogene, iar amenzile acordate comerciantilor sa fie stabilite la un prag cit mai mare posibil. Forma finala a hotaririi de Consiliu Local prevede interzicerea punerii pe piata a unor plante, produse si substante asimilate plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante sau psihotrope la distante mai mici de 2.000 de metri fata de sedii ale institutiilor de invatamint, lacase de cult, parcuri, gari si autogari. Amenzile pentru cei care nu respecta aceasta hotarire de consiliu local vor fi cuprinse intre 2.000 si 2.500 de lei, iar cei prinsi asupra faptului se vor alege cu toata "marfa" confiscata, dar si cu sesizari penale transmise organelor de cercetare.

Miss-urile de la "Roman Voda" nu vor mai avea loc in cluburi

"Problema este ca, la Roman, avem mai multe hotariri de consiliu care nu se aplica. De exemplu, as dori sa stiu ce masuri s-au luat in cazul magazinelor care comercializeaza alcool si tigari, desi sint situate in apropierea scolilor si liceelor", a spus Sorin Cazan. "Nu au fost constatate probleme de acest gen in urma controalelor efectuate la magazinele aflate in apropierea scolilor si liceelor", a replicat directorul Politiei Comunitare, Daniel Cazacu. Apoi, consilierul local Sorin Cazan a propus luarea unor masuri la nivel local astfel incit activitatile scolare ale unitatilor de invatamint din municipiu sa nu mai aiba loc in cluburile din oras. "Conducerea Colegiului National «Roman Voda» a luat deja decizia de a nu mai desfasura astfel de activitati in cluburi. Nu putem monitoriza ce fac 600 de elevi. De aceea, de acum, balurile bobocilor si concursurile de Miss se vor desfasura numai in sala de spectacole a Casei de Cultura, iar daca elevii vor dori sa mearga in cluburi dupa aceste spectacole, o vor face pe cont propriu", a precizat consilierul local Daniela Suman, directorul Colegiului National "Roman Voda".

Numele scolii, ca numele strazii

Proiectul privind aprobarea redenumirii unor unitati scolare din municipiu a fost aprobat in forma sa initiala, desi consilierul local Sorin Cazan a propus ca Scoala 8 sa fie numita Scoala "Anton Pann" sau Scoala "Mihai Viteazu", deoarece institutia de invatamint se afla la intersectia strazilor ce poarta aceste doua nume. De asemenea, Sorin Dumitru Cazan a mai propus, fara succes, ca Scoala de Arta "Sergiu Celibidache" sa fie numita Scoala de Arte si Meserii "Bogdan Dragos".

Sensul giratoriu din Favorit, "prea ingust pentru soferi"

Aprobarea modificarii bugetului local pe anul 2010 si a listelor de investitii din buget a condus la lungi discutii pe tema sensului giratoriu din zona Favorit. Consilierii locali au confundat semafoarele cu semnalizarile destinate pietonilor si s-au plins ca intrarea in sensul giratoriu ar fi prea ingusta, fapt ce obliga soferii sa frineze. Sorin Cazan a afirmat ca, in vremuri de criza, nu se justifica achizitionarea de covor de gazon pentru zona sensului giratoriu si ca ar fi fost mai ieftina varianta achizitionarii si semanarii semintei de gazon. Pentru construirea sensului giratoriu si reamenajarea zonei se vor cheltui, in total, 12,5 miliarde de lei vechi, fara TVA, din care 10,5 miliarde de lei in acest an. In final, proiectul de hotarire a fost aprobat in unanimitate.

Ulterior, consilierii locali au aprobat alocarea a 10.000 de lei din buget pentru sprijinirea organizarii Galei Invatamintului Nemtean, ce va avea loc vineri, 3 decembrie. Sprijinul financiar de 5.000 de lei solicitat de profesor universitar doctor Tudor Ghideanu pentru editarea volumului "Chivotul Syncategoramatelor si Infinitul" la editura "Musatinia" din Roman a fost redus de consilierii locali la jumatate, adica la 2.500 de lei. "Propun sa nu dam nici un leu din bugetul local pentru editarea acestei carti, iar cei 5.000 de lei solicitati de Tudor Ghideanu pentru editarea volumului respectiv sa fie alocati in urmatoarea sedinta de consiliu, ca urmare a unui alt proiect de hotarire, pentru sprijinirea Loredanei Blajut, care are nevoie de acesti bani pentru operatia ce o va ajuta sa mearga fara sprijinul cadrului metalic", a spus Sorin Dumitru Cazan. Amendamentul sau nu a mai fost supus la vot. De asemenea, consilierul local Viorel Stan a propus ca bugetul local pe anul 2011 sa cuprinda sume pentru sprijinirea profesorilor romascani cu rezultate deosebite care doresc sa faca demersurile necesare obtinerii valoroasei distinctii "Gheorghe Lazar". Ultimul proiect de hotarire, privind suplimentarea cu 36.300 de lei din bugetul local a fondurilor necesare refacerii si consolidarii blocului 15 B de pe Aleea Revolutiei, afectat la finalul anului trecut de explozia unei centrale termice de apartament. Pentru lucrarile de la blocul 15 B, finalizate la ora actuala, s-au cheltuit, in total, 256.300 de lei.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii