Caseta din argint in care a fost pastrata inima Reginei Maria va fi expusa la Suceava

joi, 03 mai 2012, 19:58
2 MIN
 Caseta din argint in care a fost pastrata inima Reginei Maria va fi expusa la Suceava

Pentru prima data la Suceava, va fi expusa caseta de argint in care s-a pastrat inima Reginei Maria. Alaturi de aceasta piesa deosebita va fi expus si pavoazul pentru regine al bricului Mircea I, steag in care s-a infasurat caseta cu inima reginei, depusa apoi in capela Stella Maris de la Balcic. Aceste piese se afla in colectiile Muzeului National de Istorie a Romaniei, institutie cu care muzeul sucevean are o colaborare deosebita.

In jurul acestor simboluri ale istoriei romanilor, vor fi expuse, pentru prima data,  aproximativ 100 de medalii si monede britanice din sec. XVIII-XX, din colectia Muzeului Bucovinei. O parte a pieselor ilustreaza ascendenta Reginei Maria, prin monede cu efigiile regilor Marii Britanii, incepand cu anul 1745, altele evidentiaza vastitatea Imperiului colonial britanic, dar si modul cum functiona protectia categoriilor defavorizate in tara de origine a Reginei Maria; o remarca speciala merita medaliile britanice emise cu ocazia unor evenimente deosebite, precum inaugurarea celebrului Crystal Palace, la Londra, in anul 1851.

Un loc special in expozitie este rezervat calatoriei Reginei Maria in America, din anul 1926, ilustrat cu imagini de epoca, alaturi de care vor fi expuse marturii foto-documentare ale prezentei unor suceveni pe pamant american, veniti in cautarea „visului american" la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, precum si inedite obiecte personale care au apartinut acestora, pastrate pana astazi de urmasii lor.

„Expozitia si-a propus sa ilustreze cateva fatete mai putin cunoscute publicului, legate de aceasta epoca si de felul cum Regina Maria a promovat aceasta tara: din inima, cu toata inima, pentru toti romanii, oriunde s-au aflat. O regala inima britanica pentru Romania", explica reprezentantii Muzeului Bucovinei. (Adelina TALPALARIU)

Comentarii