Inca 3.300 de suceveni isi vor pierde locul de munca in perioada urmatoare

miercuri, 18 februarie 2009, 21:15
2 MIN
 Inca 3.300 de suceveni isi vor pierde locul de munca in perioada urmatoare

Conform statisticilor oferite de reprezentantii AJOFM Suceava, incepand cu luna decembrie 2008 – inceputul perioadei concedierilor importante ca numar, conform notificarilor transmise de angajatori – si pana la 17 februarie a.c. numarul persoanelor inregistrate in evidenta agentiei ca someri proveniti de pe piata muncii este de 3615 persoane.

Dintre acestia, 1575 sunt someri proveniti de la societati din judetul Suceava care au trecut in somaj mai mult de zece persoane, incadrandu-se astfel la disponibilizari colective, din care 1125 someri provin de la agentii economici suceveni care au transmis notificari de disponibilizare a personalului.

Mentionam ca o cifra exacta a somerilor de pe raza judetului nu se poate sti, deoarece o buna parte din cei care si-au pierdut locul de munca in perioada aferenta crizei economice nu se inregistreaza la AJOFM, drept urmare nu apar in evidente.

Alti 1563 persoane care au ramas fara loc de munca in perioada sus mentionata provin de la societati din judetul Suceava care au trecut in somaj mai putin de zece persoane, drept urmare nu au fost inregistrate ca disponibilizari colective. Restul de 477 sunt persoane care au fost trecute in somaj de societati cu sediul in alte judete si persoane posesoare de contracte de asigurare care au intrat in somaj-persoane fizice autorizate.

In momentul de fata la AJOFM Suceava exista 3376 de notificari provenind de la 32 de societati care intentioneaza sa faca disponibilizari in perioada urmatoare. 

In urma unui bilant efectuat luna aceasta pe baza datelor furnizate de agentiile judetene de ocupare a fortei de munca din tara, judetul nostru se situeaza pe locul cinci.

Concedierile cele mai insemnate de la nivelul orasului Suceava sunt in domeniul constructiilor si al serviciilor, cunoscut fiind faptul ca pe timpul iernii rata somajului creste, intrucat raman fara loc de munca angajatii din sezonul estival, iar in constructii mare parte din angajati intra in somaj tehnic.

Din cei peste 11.600 de someri inregistrati in baza de date a AJOFM Suceava, doar 6.079 sunt beneficiari de indemnizatii.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii