Rascoala de la Varfu Campului a pornit de la „o vanzare in lant” a terenurilor disputate

luni, 15 noiembrie 2010, 22:45
2 MIN
 Rascoala de la Varfu Campului a pornit de la „o vanzare in lant” a terenurilor disputate

Subprefectul de Suceava, Angela Zarojanu a declarat, luni, ca scandalul de la Varfu Campului este generat de faptul ca sunt mai multi proprietari pe aceeasi suprafata de pamant sI considera ca situatia creata sambata la Varfu Campului este determinata  de "o vanzare in lant" a terenurilor. Zarojanu  considera ca in acest caz doar "instanta trebuie sa stabileasca de partea cui este dreptatea.

"Practic, la prima vedere, firma este victima unor vanzari-cumparari in lant. Ceea ce pot sa va spun este ca vom inainta locuitorilor din Hantesti care au acolo proprietate toate documentele care au stat la baza emiterii actelor de proprietate pentru ca se pare ca undeva este o suprapunere. Nu pot sa spun ca este o greseala administrativa pentru ca legislatia tot s-a schimbat, dar nu pot sa va spun in momentul de fata cine este vinovatul. Cei din Hantesti au avut terenul acolo si se pare ca si cei din Virful Campului au avut terenul la IAS. Noi vom restabili ordinea si vom inainta toate propunerile astfel incat cei care sunt pagubiti sa  poata face toate demersurile pentru a-si recapata drepturile", a afirmat subprefectul de Suceava.

Trebuie aminit ca sambata la prinz, in comuna botosaneana Varfu Campului, aproape 100 de tarani din localitatea Hantesti s-au batut cu 40 de agenti de paza de la firma FGM pentru 150 de hectare de teren pe malul Siretul, pe raza judetului Botosani. Oamenii, care detin terenuri in zona dinainte de al doilea Razboi Mondial, s-au trezit ca suprafetele lor sunt lucrate acum de o firma din Radauti. Cind au vazut ca tractoarele firmei radautene au intrat pe tarlalele lor, oamenii s-au rasculat si au incercat sa opreasca tractoarele. Muncitorii firmei radautene au cerut sprijin de la firma de paza FGM, care a trimis in zona 40 de agenti, dotati cu pistoale, scuturi, bastoane si sprayuri lacrimogene. Oamenii din Hantesti au atacat angajatii FGM cu furcile, topoarele sau coasele pe care le aveau la ei, iar agentii de paza au ripostat cu armele neletale cu bile de cauciuc, bastoanele si sprayurile. Consecintele au fost grave, mai multi agenti de paza, dar si tarani fiind raniti grav.La fata locului au ajuns jandarmi, politisti si mai multe ambulante din Botosani, dar si primarul de Hantesti. Conflictul a fost aplanat dupa interventia fortelor de ordine, care fac acum ancheta pentru a constata in ce conditii s-a facut uz de arma. De asemenea, daca vor exista plingeri penale, politistii vor face ancheta si sub aspectul unor infractiuni de lovire sau vatamare. 

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii