Scade productia de dascali de la universitatea suceveana

duminică, 11 ianuarie 2009, 20:15
2 MIN
 Scade productia de dascali de la universitatea suceveana

Cea mai importanta sursa de personal didactic pentru invatamantul sucevean este Universitatea "Stefan cel Mare", majoritatea absolventilor din acest domeniu alegand sa urmeze o cariera didactica in scolile din judetul nostru. Desi universitatea pune la dispozitia studentilor toate conditiile necesare dobandirii calificarii didactice, interesul lor este din ce in ce mai scazut.

Nu numai ca inscrierile la cursurile Departamentului de Pregatire a Personalului Didactic (DPPD) au scazut, dar o mare parte a studentilor renunta la ele pe parcurs, fie pentru ca sunt destul de solicitante si greu de promovat, fie nu se descurca in perioada de practica pedagogica, cand trebuie sa predea la clase de gimnaziu si liceu, fiind supravegheati de profesori universitari dar si de profesorul de la clasa. In acest an universitar s-au inscris doar 774 de studenti, din cei circa 3000 care au fost admisi in cele doua sesiuni de inscriere la facultate. Totusi, 486 de studenti inscrisi la cursurile de formare psihopedagogica au renuntat prin neplata taxei. Astfel, 98 de studenti din anul I, 203 studenti de anul II si alti 185 din anul III se regasesc pe listele celor care nu au achitat prima transa a taxei. Cei mai multi dintre ei urmeaza cursurile facultatilor de Stiinte Economice si Administratie Publica, Istorie si Geografie, Inginerie Alimentara, dar si ale Facultatii de Litere si Stiinte ale Comunicarii.

Studentii admisi cu taxa trebuie sa plateasca pentru aceste cursuri 300 lei/an, iar durata cursurilor este de trei ani pentru nivelul I – acorda absolventilor de studii universitare dreptul sa ocupe posturi didactice in invatamantul preuniversitar, si cinci ani pentru nivelul doi, caz in care absolventii pot preda in invatamantul liceal, postliceal si universitar. Promovarea acestor cursuri este o conditie obligatorie pentru a putea concura pentru un post didactic in unitatile de invatamant.

Interesul pentru cariera de profesor a scazut drastic in ultimii ani, iar cei care inca mai fac aceste cursuri nu intentioneaza sa urmeze o cariera in invatamant, ci doar sa obtina inca o diploma, care poate ii va fi necesara candva. Aceasta situatie reiese atat din numarul foarte mic de inscrisi ai Facultatii de Litere, cat si din deficitul de profesori de la anumite discipline, care a dus la intoarcerea la catedra a cadrelor didactice pensionate.

 

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii