Asteptat sa vina acasa in sicriu!

marți, 14 decembrie 2010, 21:12
3 MIN
 Asteptat sa vina acasa in sicriu!

"Nu mai stiu ce sa mai cred, mi s-a spus ca va fi adus cat mai repede, ca ce a fost mai greu a trecut si acusI va fi adus acasa", spune, printre lacrimi, mama celui decedat, Paulina Hondru, care de la mijlocul lunii octombrie, de cand s-a produs drama, nu isi mai gaseste linistea. Gabriel, unul dintre prietenii lui Misu, a precizat: "Eu tin legatura cu baietii de pe santier, colegii nostri. Mi-au spus ca deja s-a cam finalizat ancheta si in maxim 5 zile, daca nu intervine iar ceva, sicriul va fi adus in tara. In continuare e la morga, asta este. Nu vreau sa zic nimic mai mult, dar pentru ca esti roman, aici lumea nu e asa amabila. Ei, oficialii de aici, au un motiv ca lucra fara acte legale sI se mirau ca a fost posibil. Dar treaba e mai incurcata. Daca ai noroc, esti trimis printr-o agentie, iar tu cand ajungi la locul de munca, te descurci. Asa a facut sI Misu. Dar ghinionul s-a intamplat. Nu, nu cred ca buldozeristul a facut ceva intentionat. A stat 5 zile in spital, in stare de soc, dupa ce l-a omorat pe Misu, in acea dimineata. Era terminat. Noi credem ca se tergiverseaza doar pentru a nu se plati pagube", a spus Gabriel, convins fiind ca in cateva zile, trupul neinsufletit va fi adus in tara cat de curand.

"Copiii guvernantilor nu muncesc pe santierele lumii"

"Noi suntem verisorii lui, din America. Am aflat abia acum cateva zile de nenorocire. Stirile trec greu oceanul. Nu e jale mai mare decat acea din sufletul matusii si a intregii familii. Normal ca nu era "calificat" pentru munca ce l-a omorat. Era copil cu scoala si un baiat de care orice parinte ar fi fost mandru. Matusa l-a iubit si l-a crescut ca pe copilul lor de sange. Multi parinti adevarati nu fac ce au facut oamenii acestia pentru Mihaita. Noi asa l-am stiut, dar era un copil cand am plecat noi de acasa si nu am mai tinut legatura. Ne pare rau! Si mai ales ne pare rau ca pleaca copii buni de acasa , nu sa se imbogateasca in lume, ci sa faca un ban, sa traiasca decent si sa ajute parintii batrini care nu o mai pot duce de pe o zi pe alta cu mizeriile de pensii. Copiii guvernantilor nu muncesc pe santierele lumii. Ei nu mor in drum, printre straini. Pacat de sufletul tanar care s-a dus! Dar macar acum, in ceasul al 12-lea, aduceti copilul acasa la mama lui, sa il ingroape in pamantul pe care s-a nascut si a crescut! Nu avem cuvinte sa exprimam jalea din inimile noastre si multumim de aici de departe tuturor celor care l-au iubit si au facut tot ce s-a putut sa il aduca ACASA. Dormi in pace, suflet bun! Si Dumnezeu sa aiba mila de cei care raman cu durerea in inima", au transmis verisorii lui Misu, stabiliti de mult timp in Statele Unite ale Americii.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii