„Impuscati-ne”

Subtitlu

joi, 06 august 2009, 20:14
3 MIN
 „Impuscati-ne”

Politicile de sanatate actuale reprezinta, de fapt, un genocid. Vasluianul Alecu Popa are diabet si este insulinodependent de aproape cinci ani. Sotia sa sufera de aceeasi boala, doar ca se trateaza cu antidiabetice orale. Marti dimineata, omul a fost la farmacie cu retetele pentru a lua medicamentele care le sunt vitale.

"Am fost la farmacia de aici, din cartier, de unde imi iau de obicei reteta. Farmacista mi-a spus ca nu-mi poate da medicamente pentru ca nu mai are fonduri", povesteste el.

Mai multi vasluieni ne-au sesizat cu privire la acest lucru. Medicamentele pentru diabet sunt gratuite si se suporta din fondurile Ministerului Sanatatii Publice si de la Casa Nationala de Asigurari. Pretul lor este foarte mare. Atat de mare, incat prea putini bolnavi pot suporta costurile din buzunarul propriu.

In aceasta situatie se regasesc si bolnavii inclusi in celelalte programe nationale de sanatate: cancer, talasemie, hemofilie, dializa etc. Toti cei care sufera de astfel de afectiuni sunt, sau vor fi in scurt timp in imposibilitatea de a-si achizitiona medicamentele, deoarece fondurile sunt pe sponci si, dupa cum spuneam, unele farmacii le-au epuizat deja.

"Este foarte posibil ca, la aceasta data, sa existe farmacii care sa nu mai aiba bani pentru aceste tipuri de medicamente. Fondurile pe care le avem noi se vor epuiza pe 10 – 15 august. Este o apreciere orientativa, pentru ca sumele nu sunt fixe. Nu s-au facut inca platile pe luna iulie si nu avem cum sa stim exact cati bani mai avem pentru luna aceasta. Dar cei care sunt refuzati intr-o farmacie ar trebui sa mearga la alta, poate mai sunt care mai elibereaza", explica Dorel Daniciuc, presedintele-director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Vaslui.

"Bolnavii isi vor pune capat zilelor!"

In cel mai fericit caz, banii pentru medicamentele gratuite incluse in programele de sanatate nationale ar ajunge si pentru aceasta luna. Ce se va intampla, insa, dupa aceea?

"Imi este greu sa raspund la aceasta intrebare. In fiecare zi poate aparea o rectificare, iar noi speram sa primim bani. Cred ca nimeni din sistem nu isi doreste probleme in aceasta perioada", mai spune Dorel Daniciuc.

Toata lumea se intreaba:: ce se va intampla in luna august?

"Unui bolnav de cancer ii va fi foarte greu. In primul rand, vorbim de tratamentul cu citostatice, care se face periodic, la circa trei saptamani. Poate fi intarziat cu cel mult doua saptamani, dar trebuie facut. In caz contrar, tot tratamentul anterior s-a facut degeaba. Apoi, este tratamentul cu antialgice majore de tip morfinic. Acestea trebuie luate numaidecat pentru durere. In cancer, durerea este pe o treapta superioara durerii. Doar un bolnav stie ce simte atunci. Bolnavii nu vor suporta si isi vor pune capat zilelor", spune Dan Petrovici, medic oncolog.

Varianta mortii o prefera si Alecu Popa, diabetic: "Este un program national de sanatate si nu este normal ca farmacista sa imi spuna ca nu are fonduri sa-mi dea reteta. In anul 2500 inainte de Hristos, spartanii ii aruncau pe batrani, bolnavi si copiii cu malformatii intr-o prapastie. Le propun parlamentarilor sa dea o lege prin care cei care au pasit pe drumul fara intoarcere sa fie eutanasiati. Impuscati-ne!"

Sursa: Obiectiv de Vasluihttp://www.obiectivdevaslui.ro/

Comentarii