TERORISTUL DIN PENITENCIARUL VASLUI

joi, 11 noiembrie 2010, 22:04
2 MIN
 TERORISTUL DIN PENITENCIARUL VASLUI

Ieri, pe portalul Minsterului Justitiei, la Judecatoria Barlad aparea, printre cele 100 de dosare afisate on-line, dosarul 5826/189/2010, inregistat la Judecatoria Barlad pe 08.11.2010, in care infractiunea era nici mai mult, nici mai putin decat "actiuni dusmanoase impotriva statului", fara sa apara vreun invinuit. Curiosi, ne-am adresat celor de la Judecatoria Barlad, in speta unei grefiere, care ne-a precizat ca nici vorba de asa infractiune, doar ca, sistemul informatic ECRIS, implementat de MJ din 2006 in toate instantele din tara nu are toata tipologia infractiunilor, mai ales a celor reclamate de detinuti, care fiind "domiciliati" la Peniteciar nu apar in sistem. Datorita faptului ca procesele cu detinuti se tin intr-o anumita zi (care este in fiecare marti la Judecatoria Barlad), sistemul nu poate prelua aceasta "reglementare" si astfel se ajunge la afisarea on-line a unor asemenea enormitati. "Este vorba despre un dosar in care un detinut, Daniel Ramboi din Penitenciarul Vaslui, reclama infractiunea de lovire a lui de catre un alt detinut. Dosarul a fost inregistrat gresit de sistemul ECRIS la Judecatoria Barlad, el trebuie trimis la Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad. Este adevarat ca apar asemenea "infractiuni" din cauza faptului ca sistemul informatic nu are tipologia pentru toate categoriile de infractiuni, mai ales a celor comise de cei din Penitenciar", ne-a spus grefiera de la Biroul de Relatii si Informatii Publice.

Ce inseamna "actiuni dusmanoase contra statului?  

"La infractiunile de spionaj si actiuni dusmanoase contra statului calitatea autorului este de cetatean strain sau de persoana fara cetatenie si nedomiciliata pe teritoriul roman", se precizeaza in Dreptul Penal. Asadar, dupa sistemul ECRIS, detinutii sunt persoane fara cetatenie si nedomiciliate pe teritoriul roman. Implementarea programul ECRIS a inceput in 2003 si reprezinta sistemul informatic integrat al Parchetelor si Instantelor. ECRIS distribuie cauzele aleatoriu si ofera posibilitatea oricarui cetatean sa verifice stadiul unui dosar. Din 2006, aproape toti magistratii au acces la internet, la Portalul instantelor si la Monitorul Oficial in format electronic. Cat despre justitiabili, ei pot afla informatii despre o cauza apeland la ECRIS, un sistem informatic la nivel national de gestiune a dosarelor, documentelor si a tuturor informatiilor legate de cazuri de instante, parchete si Ministerul Justitiei. In prezent, din cauza ca ECRIS IV, noul sistem informativ, nu a fost implementat la timp, sistemul vechi se blocheaza in numeroase instante si parchete, in special pentru ca nu s-a mai investit nimic de ani de zile in hardware, calculatoarele din instante si parchete fiind deja uzate fizic. Dinspre Ministerul Justitiei vine informatia ca in perioada 19-20 noiembrie, sistemul ECRIS IV va fi implementat in toate instantele din tara.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii