Au alta fata

duminică, 04 februarie 2007, 22:12
2 MIN
 Au alta fata

Asa cum era de asteptat, LPS Iasi se prezinta schimbata mult in bine dupa ce oficialii au perfectat in pauza competitionala transferul experimentatei Lenuta Lupan. Iar asta s-a vazut din plin ieri, cind echipa antrenorului Jean Lupan a reusit cel mai bun joc din acest sezon si totodata cea mai consistenta victorie, cu care a reusit sa predea "lanterna" seriei tocmai adversarului direct, echipa secunda a Oltchimului. Aport insemnat in defensiva, angajari de precizie pe contraatac si pe semicerc si marcatoare de temut, cu acest arsenal s-a prezentat experimentata jucatoare intr-o partida in care totul s-a concentrat in jurul ei. Si cum adversarul a fost constient de ce pericol are in fata, fortele defensive s-au grupat in jurul interului sting, ceea ce a generat spatii largi pentru celelalte iesence. Pivotul Birsan a primit angajari pe semicerc cit pentru un sezon intreg, extremele Alexa si Zaborila au profitat de unghiuri de aruncare nesperat de mari, Dumitrascu s-a miscat mai rapid decit Daninfeld si a folosit mai bine culoarele de patrundere pe celalalt inter iar Obreja s-a concentrat mai mult decit in trecut doar pe sarcinile de constructie. Iar daca in prima parte situatia a fost mai echilibrata cit timp portarul advers a fost inspirat chiar si la aruncari de la 7 m, tabela s-a rasturnat in actul secund dupa ce Lupan s-a implicat mai mult la finalizare iar in poarta Cristescu a inceput sa simta aruncarile vilcencelor. Pentru LPS golurile au fost marcate de Lupan (11), Alexa (4), Birsan (4), Zaborila (3), Dumitrascu (3), Asofiei (3), Daninfeld (2) si Obreja (2).
Rezultatele ultimelor doua etape: Etapa a XVI-a – Oltchim II Rm. Vilcea – Activ Ploiesti 29-30, CSM Sf. Gheorghe – CSM Ploiesti 31-25, Stiinta Bacau – LPS Iasi 32-28; Etapa a XVII-a – LPS Iasi – Oltchim II Rm. Vilcea 32-21, HCF Piatra Neamt – Stiinta Bacau 31-21, Activ Ploiesti – CSM Sf. Gheorghe 19-32.
Etapa viitoare (duminica, 11 februarie): Oltchim II Rm. Vilcea – CSM Sf. Gheorghe, Stiinta Bacau – CSM Ploiesti si LPS Iasi – HCF P. Neamt. Activ Ploiesti sta.

Clasament:
1. CSM Sf. Gheorghe 15 12 1 2 497-380 25
2. HCF P. Neamt  14 11 0 3 428-351 22
3. CSM Ploiesti  14 10 1 3 449-359 21
4. Activ Ploiesti 15 8 0 7 402-403 16
5. Stiinta Bacau 15 5 0 10 402-468 10
6. LPS Iasi  14 2 0 12 347-447 4
7. Oltchim II Rm. Vilcea15 2 0 13 403-520 4

Comentarii