Cel putin si simbata, pe banca lui Poli va sta tot Mihai Danila

joi, 02 septembrie 1999, 23:00
2 MIN
 Cel putin si simbata, pe banca lui Poli va sta tot Mihai Danila

Cererea de demisie a lui Mihai Danila, facuta imediat dupa infringerea de simbata in fata Chindiei Tirgoviste a bulversat serios lucrurile in ceea ce privste viitorul bancii tehnice a FCM Poli Iasi. S-au vehiculat foarte multe nume, s-au purtat fel de fel de discutii, ba au ajuns chiar la Iasi, la tratative, antrenori ca Nicolae Tilihoi sau Constantin Stancu. Chiar daca ultimul pare foarte aproape de banca tehnica a lui Poli, presedintele clubului din Copou, Mihai Alexa a precizat: "Pina acum totul au fost doar discutii provocate de intentia de retragere a domnului Danila. Nimic nu este finalizat asa ca, cel putin pina in iarna, este foarte probabil sa nu se schimbe nimic la nivelul antrenorilor. In caz contrar, sa fie sigura toata lumea ca domnul Danila va fi anuntat din timp daca i s-a acceptat demisia si nu se va trezi schimbat peste noapte. Deci, simbata antrenori vor fi tot Danila si Moldovan, cei de la care astept sa-i mobilizeze pe jucatori astfel incit sa ne putem intoarce chiar cu puncte de la Fieni".
Evolutia promitatoare a multor jucatori dintre tinerii folositi la Pascani cresc sperantele iesenilor intr-o redresare din mers a echipei. In ceea ce-i priveste pe jucatorii testati joi in amicalul cu RATC (scor 3-0), Barbu si Poenaru, acestia se pare ca vor ramine la Iasi, in cel mai rau caz ei urmind a evolua la CFR Citadin. Nu este exclus ca la probe la Poli sa vina saptamina viitoare si un venezuelean, David Miklos (virf, 23 de ani) recomandat iesenilor de Daniel Baston. (Ovidiu MINEA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii