Cu cine ne batem la toamna?

duminică, 26 iunie 2011, 22:05
3 MIN
 Cu cine ne batem la toamna?

O incercare de a descifra componenta celor doua serii ale viitoarei ligi secunde pare, la ora actuala, destul de temerara si asta din mai multe motive. Mai intii, FRF nu poate anunta acest lucru pina la desfasurarea dublei manse de baraj pentru promovarea in Liga I, dintre Sageata Navodari si Vointa Sibiu. Apoi, nu s-a anuntat oficial rezultatul procesului de licentiere pentru esalonul secund, la care participa echipele ramase in Liga a II-a, cele retrogradate din primul esalon, cele doua care n-au primit licenta pentru Liga I si promovatele din Liga a III-a. A transpirat deja faptul ca Universitatea Craiova are sanse mici de a fi licentiata chiar si pentru liga secunda, astfel incit ar putea evolua si la nivelul de mai jos. Desi conditiile de licentiere sint mai blinde pentru fosta Divizie B, pot aparea si aici suprize si n-ar fi exclus sa ne trezim si cu meciuri de baraj intre echipele care n-au obtinut promovarea din Liga a III-a.

Un lucru pare cert: reprezentanta Iasului, CSMU Politehnica va juca in prima serie, evolutia sa din sezonul trecut in seria vestica, fiind decisa doar de inexistenta unui loc liber in seria in care Iasul a evoluat intotdeauna. Dat fiind pozitia excentric-estica a orasului nostru si de necesitatea echilibrarii geografice a celor doua serii, ar fi absurd ca iesenii sa aiba si anul viitor deplasari lungi gen Oradea, Arad sau (mai nou) Timisoara.

Dupa situatia actuala, componenta cea mai viabila a seriei I ar fi urmatoarea: Unirea Urziceni, Victoria Branesti (retrogradate din Liga I), CSMU Poli Iasi, Delta Tulcea, Dunarea Galati, FC Botosani, Viitorul Constanta, Farul Constanta, Astra II Giurgiu, Gloria Buzau, FC Snagov, Dinamo II Bucuresti (componente ale ligii secunde si in sezonul trecut), FCM Bacau, Callatis Mangalia si Chindia Tirgoviste (promovate din L3). Aceasta, in ipoteza in care Vointa Sibiu pierde barajul de promovare, fiindca in cealalta varianta, Sageata Navodari va evolua alaturi de celelalte echipe dobrogene, in seria I, una dintre echipele sudice (cel mai probabil, Chindia) urmind a migra din seria a II-a.

Daca putem anticipa o asemenea componenta, evaluarea sanselor de promovare a Iasului, pe criterii exclusiv externe, este si mai grea. Nu se prea stie ce echipe se intaresc financiar, sau ramin in saracie. Nu se stie, inca, daca Unirea Urziceni (acum doi ani, campioana) va deveni satelitul Concordiei Chiajna, situatie in care nu va avea drept de promovare. Daca echipa din Copou va face o campanie de transferuri reusita, ar avea sanse de a reveni in Liga I. Victoria Branesti si Unirea Urziceni nu par a fi candidate serioase (chiar daca nu se face fuziunea amintita, Unirea nu mai are veleitati de Liga I), astfel ca atentia marita se va indrepta spre Tulcea, Botosani si – mai ales -inspre zona sud-estica, acolo unde Sageata va ataca din nou promovarea (evident, daca o rateaza acum la baraj), iar Farul va incerca sa se puna din nou in miscare. De asemenea, experienta ultimilor ani arata ca echipele care vin din Liga a III-a sint capabile de rezultate si aici trebuie sa tinem cont de dorinta de relansare a Bacaului.

Sa asteptam zilele urmatoare, in care vom sti cu siguranta componenta Ligii I si rezultatele procesului de licentiere. Si, sa speram ca vom avea vesti bune si despre miscarile din Copou!

Comentarii