Echipa feminina de gimnastica a Romaniei s-a calificat la JO de la Londra

sâmbătă, 08 octombrie 2011, 14:06
2 MIN
 Echipa feminina de gimnastica a Romaniei s-a calificat la JO de la Londra

Gimnastele din lotul Romaniei au incheiat calificarile de vineri pe primul loc, dupa cinci subdiviziuni, insa clasamentul a suferit modificari sambata, cand au intrat in concurs rivalele SUA, China sau Rusia. La ora transmiterii acestei stiri, echipa Romaniei se afla pe locul patru, cu un total de 227.228 puncte, inaintea intrarii in concurs a ultimelor trei echipe. Indiferent de performantele acestora, Romania nu poate ajunge in clasament mai jos de locul 7, astfel ca obtine calificarea la JO din 2012. Pe primele trei locuri se afla, in ordine, SUA (234.253 puncte), Rusia (231.062) si China (230.370), iar pe locurile 5-8, Australia (221.846), Germania (221.163), Italia (219.578) si Canada (215.328), dupa 9 subdiviziuni.

Presedintele FR Gimnastica, Adrian Stoica, a declarat, pentru MEDIAFAX, inaintea intrarii in concurs a echipelor Marii Britanii, Frantei si Japoniei:

"Avem biletele pentru Jocurile Olimpice, aceasta este vestea buna a zilei de astazi. Sincer, la feminin, nici nu ne-am pus problema ca nu le vom obtine. Pe de alta parte, este neplacut ca am avut un concurs de calificari cu multe greseli, acolo sunt problemele, cu calificarile in finalele pe aparate. Trebuie insa sa avem capul pe umeri. Nu am avut o echipa completa, rezervele sunt valoroase, dar nu prea multe si astazi trebuie sa fim multumiti cu calificarea la Jocurile Olimpice. Maine intra baietii in calificari si trebuie sa spun ca o clasare a lor in primele opt si calificarea la Olimpiada, ar fi ceva cu adevarat exceptional".

Notele obtinute de gimnastele antrenate de Octavian Bellu in calificari sunt urmatoarele:

* Barna: Amelia Racea – 14,733 puncte, Diana Bulimar 14,066, Catalina Ponor 15,000, Ana Porgras 14,400, Raluca Haidu 14,553

* Sol: Raluca Haidu – 13,733, Diana Chelaru – 14,233, Ana Porgras – 13,866, Diana Bulimar – 14,400, Catalina Ponor – 14,200

* Sarituri: Diana Chelaru 14,633, Amelia Racea 14,400, Raluca Haidu 14,366, Ana Porgras 13,900, Catalina Ponor 14,766

* Paralele: Diana Bulimar 12,433, Raluca Haidu 13,833, Amelia Racea 13,666, Diana Chelaru 13,533, Ana Porgras 12,666.

La JO de la Londra se vor califica si medaliatele din finalele pe aparate, programate in 15-16 octombrie. Finala feminina pe echipe va avea loc in 11 octombrie. (Mediafax)

Comentarii