Iesencele, cu sansa a doua

sâmbătă, 21 noiembrie 1998, 00:00
2 MIN
 Iesencele, cu sansa a doua

In urma cu opt-zece ani, se putea spune ca Bania era capitala voleiului feminin romanesc. Craiova avea la un moment dat doua echipe in primul esalon, Universitatea si Oltcit, iar "U" era cea mai puternica echipa a campionatului, cistigind de mai multe ori titlul si avind o prezenta deloc simbolica in cupele europene. A urmat o perioada mai grea, una din echipe s-a desfiintat, Universitatea si-a pierdut antrenorii si jucatoarele, iar echipa a ajuns sa se zbata la periferia Diviziei B. Abia de anul trecut lucrurile s-au schimbat la Craiova. Oamenii cu bani au venit din nou in jurul echipei feminine de volei, aceasta a promovat fara probleme, iar in vara a transferat nu mai putin de sapte jucatoare, cu toate titulare la echipele de unde venisera. E vorba de pitestencele Claudia Mutascu si Elena Butnaru, bacauanca Laura Halus, nemteanca Pusa Dina, brasovencele Liliana Corbu si Luminita Patru, clujenca Andreea Constantinescu. Daca mai puneti la socoteala ca trei dintre ele sint jucatoare de lot national si ca la cirma echipei se afla o fosta vedeta a echipei din Banie, Liliana Munteanu, va veti face o opinie despre forta echipei pe care o va intilni astazi, in deplasare, Penicilina. O echipa care a inregistrat pina acum cinci victorii si doar doua infringeri (acasa, cu Rapid si in deplasare, cu Dacia Pitesti), ocupind locul patru in clasament. Un loc onorant pentru o nou-promovata, dar probabil nemultumitor pentru conducerea clubului, care vizeaza o calificare in cupele europene.
In aceste conditii, este clar pentru toata lumea ca pe voleibalistele iesence le asteapta astazi un meci extrem de dificil si ca prima sansa de victorie apartine oltencelor. Avantajul fetelor noastre este ca vin cu un moral bun dupa victoria din etapa trecuta, cu Metal 33 si ca – practic – nu au nimic de pierdut in acest meci. Probabil ca Ruxandoiu si Formagiu vor dori sa demonstreze ca sint la fel de valoroase ca si colegele lor de la nationala Butnaru si Halus, iar tinara Cotoranu va incerca sa arate ca prezenta sa in aceeasi echipa nationala nu este un vis absurd…
Dintre celelalte intilniri ale etapei de astazi, retine atentia derbiul bucurestean de traditie dintre Rapid (ocupanta locului 1 clasament) si Dinamo (8), precum si meciul dintre campioanele ultimelor doua editii, RATB (7) – Universitatea Bacau (2). In rest: Metal 33 Bucuresti (3) – Romradiatoare Brasov (10); Unic Piatra Neamt (11) – Universitatea Cluj (12) si Dacia Pitesti (6) – Braiconf Braila (9). (Ion TEODOR)

Comentarii