Ieseni laminati la rece

duminică, 03 octombrie 1999, 23:00
4 MIN
 Ieseni laminati la rece

Stadion Moldova, vreme frumoasa, 5 000 spectatori.
Laminorul: Robu – Cozma, Ghinea, Ghidarcia – Codreanu, Mitruc, Zaharia (’90 Pintilie), Dinu (’72 Tapu), Baciu – Tiganus (’83 Vizitiu), Susanu.
Poli: Cimpeanu – Gavrilescu, Paraschiv, Ilie, Barbu, Gheban – Chiper (’49 Urdaru), Cotan, Poenaru – Onofras (’33 Curca), Onut (’76 Vintila).
Cartonase galbene: Ilie.
Cartonas rosu: Cimpeanu (’32)
Arbitraj bun: V. Bratu (Amara); M. Ene (Slobozia), N. Stanciu (Bucuresti).
Observator FRF: C. Gheorghe (Suceava).
1-0, min. 17: Mitruc patrunde pe un culoar larg existent in mijlocul defensivei iesene si inscrie.
2-0, min. 33: Cimpeanu il faulteaza in careu din pozitie de ultim aparator pe Susanu iar Tiganus a transformat cu un sut puternic penaltiul acordat.
3-0, min. 38: centrarea lui Codreanu este reluata cu capul in plasa de Cozma.
3-1, min. 69: Cotan centreaza din corner iar Paraschiv inscrie cu capul din careu.
4-1, min. 88: Susanu scapa singur cu Curca si marcheaza sutind aproape de vinclu.
5-1, min. 90: Tapu inscrie dupa o interceptie aparuta dupa un presing asupra lui Barbu.
Poli a plecat in dimineata partidei la Roman din pozitia de victima sigura, lipsa de incredere in posibilitatile proprii fiind evidenta. Echilibrul s-a mentinut doar pina la eliminarea justa a lui Cimpeanu, Poenaru trimitind doua suturi foarte periculoase de la distanta in minutele 15 si 18. Intre cele doua suturi insa, Poli a incasat, ca de obicei s-ar putea spune, un gol, la prima actiune mai consistenta a gazdelor. Raminerea in inferioritate numerica inca din minutul 32 (atunci, cel mai batrin jucator ramas in echipa oaspete pe teren era Cotan, 25 de ani!) a "decapitat" gruparea ieseana, care a mai incasat doua goluri din trei actiuni periculoase construite de romascani.
Dupa bara lui Susanu (’52) Poli iese, paradoxal, mai cu curaj la joc insa Gheban (’54) si Cotan (’58) nu reusesc sa exploateze situatiile clare in care s-au aflat. Dupa un "intermezzo" semnat de Ghinea si Cozma la poarta cealalta, Paraschiv mai spala onoarea iesenilor, inscriind. "Suparate" probabil de acest lucru, gazdele iau meciul pe cont propriu si, dupa alte citeva mari ocazii ratate de Codreanu (’74), Susanu (bara in min. 78) sau Tapu (’80), inscriu de doua ori pe finalul meciului, confirmind inca o data prostul obicei de acasa al iesenilor de a incasa o "dubla" atunci cind spectatorii sint gata de plecare.
Asadar, victorie fara nici un dubiu a Laminorului, la capatul unui joc modest, gazdele (care nu au impresionat deloc) invingind la un asemenea scor mai mult datorita neputintei iesenilor.
+ Criza de portari de la Poli a ajuns cote de neimaginat. Dupa arestarea lui Chirila, al doilea portar al gruparii din Copou a devenit Ambrosie, titularul juniorilor I ieseni. Cum si acesta a fost accidentat, la Roman a facut deplasarea Curca, rezerva fratelui fostului atacant iesean. Plecat ca "turist" de la Iasi, Curca s-a trezit ca a debutat la Poli, eliminarea lui Cimpeanu tulburind si mai tare apele. In ciuda celor 4 goluri incasate, tinarul de 17 ani nu s-a facut de ris, unele stingacii fiind "acoperite" de mult mai multe interventii reusite. + Ca de obicei, gardul de la tribuna a doua a stadionului romascan a fost plin de biciclete, un iesean prezent la meci comentind cu umor ca "in Roman lumea vine numai cu Harley Davidson la stadion". + Galeria gazdelor (care ofera ca principal fundal sonor ritmuri lautaresti, cele cu "nasii" fiind la putere) nu a tacut mai deloc spre deosebire de mina de suporteri ieseni care nici nu s-a auzit. Seful galeriei Laminorului a coordonat "activitatea" printr-un megafon. + Jucatorii experimentati care au mai ramas la Poli nu puteau sa creada in ce hal a ajuns echipa-fanion a Iasului. "Oare ce se vrea a se face cu echipa asta" se intreba retoric portarul Cimpeanu. + Un schimb "tare" de declaratii s-a purtat de la distanta intre antrenorul gazdelor, Ion Radu si fostul jucator al Laminorului, ieseanul Dragoi, pus pe lista de transferari de Poli. Tehnicianul romascan a spus despre fotbalist ca "lipsa lui de la Laminorul nu se cunoaste, ba din contra. Dragoi are o mentalitate invechita cu care crede ca prin efort putin poate sa cistige mult". La rindul sau, mijlocasul iesean, prezent la meci, a declarat despre Radu: "Este cel mai slab antrenor pe care l-am avut vreodata, el nestiind sa faca nici macar un antrenament. Cistiga meciuri doar datorita conducerii si eforturilor jucatorilor". + Despre meci, Ion Radu a spus ca nu este multumit de evolutia elevilor lui, mai ales in repriza a doua. Tehnicianul amintit a mai adaugat: "In psrima repriza i-am adus cu picioarele pe pamint, ceea ce nu am mai reusit dupa pauza. S-a instaurat o automultumire deosebit de daunatoare. In ciuda scorului cu care a pierdut, cred ca Poli nu este o echipa care arata de un loc retrogradant si sint sigur ca o echipa de o asemenea traditie va gasi forta de a se redresa". + Mihai Danila (antrenor principal FCM Poli Iasi): " Felicit echipa gazda pentru joc si rezultat. Cred ca Laminorul se poate bate cu Foresta de la egal la egal etapa viitoare. Despre Poli vreau sa cred ca se va incerca sa se aduca minimum doi jucatori pentru ca sa nu ajunga de risul diviziei B. Oricum, la ora actuala, mai mult decit ce am aratat nu se poate". (Ovidiu MINEA)

Comentarii