Mai cistigati si voi?

marți, 24 februarie 2009, 22:40
2 MIN
 Mai  cistigati si voi?

 

La fel ca si in tur, meciul cu Sportul Studentesc este asteptat cu sufletul la gura de echipa ieseana de baschet feminin, atita vreme cit aceasta intilnire poate fi prima sansa pentru o victorie din acest an. 63-59 a fost rezultatul din toamna si gazdele spera ca vor repeta figura pentru a reusi sa urce in clasament dupa o lunga stationare pe o pozitie retrogradabila. Premisele in care se joaca aceasta partida sint ingrijoratoare pentru Politehnica data fiind evolutia dezamagitoare de la Satu Mare, din etapa precedenta. Si daca simbata formatia ieseana a suferit pentru ca si-a pierdut prematur o titulara, Daniela Santa, calvarul continua si astazi si se va prelungi si in runda de simbata de la Alba Iulia atita vreme cit extrema are inca probleme serioase dupa entorsa suferita. De partea cealalta echipa care este o selectionata nationala de junioare a fost laudata pentru evolutia ei din ultima vreme si in retur a reusit pina acum sa cistige clar la Alba Iulia si a pierdut acasa runda trecuta, la doar noua puncte, disputa cu CET Govora, un adversar care insa nu se regaseste deloc in aceasta prima parte a returului.

Desi au fost pe punctul sa joace la Polivalenta iesencele au preferat sa joace din nou la Scoala 39 din cartierul Dacia, acolo unde s-au obisnuit cu sala si atmosfera. Dupa ce in partida tur s-au plins ca au fost probleme de arbitraj si gazdelor bucurestene li s-a permis sa refaca din handicapul de 12 puncte inregistrat la pauza, conducatorii ieseni spun ca vor fi atenti si la conducatorii partidei de astazi, cu atit mai mult cu cit la Satu Mare au avut ceva probleme cu clujeanul Vlad Potra, cel care va oficia si in partida de astazi.

Celelalte jocuri ale etapei a XIX-a: SCM Craiova – Teleorman Alexandria (in tur, 66-85), Rapid Bucuresti – ICIM Arad (54-90), Olimpia Bucuresti – CSS-LMK Sf. Gheorghe (67-84), MCM Tirgoviste – CSM Satu Mare (81-69), CET Govora – U-LPS Alba Iulia (84-45) si CSM Oradea – U-TCRE Cluj (72-75, dupa doua reprize de prelungiri).

Se joaca play-out

Desi nu era inclus in program la startul sezonului, FR Baschet a decis sa organizeze si un turneul al retrogradarii. Formatul este insa unul mai special in conditiile in care in cursa intra toate echipele clasate mai jos de locul 9. Toate etapele se joaca pe sistemul "doua victorii in trei partide" cu un joc in plus pe terenul echipei mai bine clasate si in prima etapa (19, 23 si 29 aprilie) programul este urmatorul: locul 9 – locul 14, locul 10 –  locul 13 respectiv locul 11 – locul 12. Daca locurile 9 si 10 vor incheia sezonul, etapa a doua va stabili retrogradatele (29 aprilie, 2 si 5 mai): locul 11 – locul 14 si locul 12 – locul 13. In ultima etapa (14, 17 si 20 mai) joaca doar ultimele clasate, locul 13 cu locul 14, pentru o configuratie finala a ierarhiei in cazul (probabil) in care o singura echipa de Divizia B si-ar exprima in vara dorinta sa faca saltul in primul esalon.

Comentarii