Oare inving astazi?

vineri, 01 decembrie 2006, 23:53
2 MIN
 Oare inving astazi?

Seria neagra a celor cinci esecuri consecutive si pozitionarea de doua etape pe o pozitie sinonima cu retrogradarea, au creeat destula tensiune in rindul echipei iesene de baschet feminin. Si, pentru iesirea din impas necesara macar in finalulul turului, presedintele gruparii a impus si un obiectiv pentru ultimele trei etape, obtinerea unui succes. Aparent lesne de indeplinit, pragul propus de Marius Cosoi va da batai de cap echipei antrenate de Gabi Mihailescu, prin prisma jocului prestat in ultima perioada si in conditiile in care programul finalului de an aduce doua partide in deplasare si o alta extrem de dificila pe teren propriu. Dar, daca antrenorul vrea sa ramina in functie si jucatoarele sa-si mentina salariile, National ar trebui sa forteze succesul inca de astazi, in partida de la Cluj. Cei 27 de ani consecutivi in care nu a terminat mai jos de locul cinci in clasament (perioada in care a adunat mai multe titluri de campioana si multiple clasari pe podium) fac din echipa ardeleana una dintre cele mai galonate echipe din baschetul feminin autohton insa "vraja" s-a rupt in vara cind clujenii au pierdut pe rind citiva sponsori dar si o serie de jucatoare de baza. Asa s-a "nascut" una dintre cele mai negre perioade din istoria echipei gazda, cita vreme "U" MC stationeaza acum undeva in zona nisipurilor miscatoare. Debutul a fost modest cu patru esecuri consecutive, s-a mai produs si o schimbare pe banca tehnica si pina la urma gazdele au reusit sa stringa doua succese, pe un parcurs aproape identic cu cel al Nationalului: victoriii acasa aproape de limita cu CET Govora si o alta consistenta cu lanterna Somesul Dej. Prin prisma parcursului aproape identic, echilibrul pare evident si chiar se poate vorbi de un avantaj moral al oaspetelor, care au cistigat la Cluj o partida amicala programata inaintea startului de sezon. Insa, multe lucruri s-au schimbat de atunci si graitoare este tocmai afirmatia antrenorului Gabi Mihailescu, care vorbea de faptul ca echipa sa este in scadere de potential iar adversara in crestere. Din nou cu doar doua antrenamente in formula completa in aceasta saptamina, National a plecat de ieri la Cluj si nu are probleme de lot. In schimb, de la gazde s-ar putea sa lipseasca una dintre jucatoarele de baza, Florentina Ardeleanu, care a suferit o fractura de piramida nazala in urma cu zece zile.
Celelalte partide ale etapei a IX-a: CST Alexandria – ICIM Arad, Magic Sibiu – Sportul Studentesc Bucuresti, CSU Oradea – Somes Dej si CET Govora – Olimpia Bucuresti. In avans s-a jucat partida Rapid Bucuresti – Municipal Tirgoviste, scor 57-78.

Comentarii