Poli Iasi sau crudul drum de la vis la realitate

duminică, 20 iunie 1999, 23:00
4 MIN
 Poli Iasi sau crudul drum de la vis la realitate

Poate niciodata nu s-a scris despre FC Municipal Poli Iasi mai mult decit in acest sezon, unul dintre cele mai agitate din istoria clubului. Din visele de marire cu care s-a plecat la drum atunci cind echipa a fost luata la piept de cel mai puternic Consiliu de Administratie existent dupa decembrie ’89 insa, s-a ales praful. In loc de promovarea care parea a fi foarte accesibila, bilantul gruparii iesene este unul foarte trist in comparatie cu banii investiti. Dincolo de locul 5 (o pozitie onorabila daca s-ar fi cheltuit mult mai putini bani) sub linia trasa dupa sezonul ’98-’99 poate fi scris: 3 presedinti ai Consiliului de Adminstratie, 4 presedinti executivi, 6 formule ale bancii tehnice, o multime de jucatori folositi si multe, foarte multe scandaluri.Cam acesta este trista zestre cu care Poli pleaca din acest sezon, drept desert raminind si un munte de datorii care poate sufoca gruparea ieseana in viitor. De ce s-a ajuns aici? In primul rind din nepricepere sau din cautarea eternului compromis prin care toata lumea sa fie multumita desi aportul multor oameni care au activat la club a tins catre zero (in dreptul unora fiind facuta trecerea chiar catre "minus"!). De aici a pornit totul.
Lehamitea "comisarului"
Dar sa dam putin timpul inapoi atunci cind toata tara vuia: "Poli a dat lovitura. L-a adus pe Ion Moldovan antrenor. Moldovenii sint ca si promovati!" Din pacate, dupa un parcurs excelent al jocurilor de pregatire, rezultatele echipei sub comanda "Comisarului" nu au fost nici pe departe cele asteptate. Si cum atunci cind clasamentul nu zimbeste, frictiunile de tot felul apar, a aparut in scurt timp scurtcircuitul intre tehnicianul care a facut cele mai profesioniste antrenamente vazute in ultimele decenii in Copou si "restul lumii", aici fiind inclusi unii jucatori, conducatori sau chiar ziaristi pe care mult prea suspiciosul Moldovan considera la orice pas ca il "lucreaza". Profitind si de un contract care ii aducea numai avantaje in cazul in care era dat afara de la Iasi, pe Moldovan l-a cuprins la un moment dat chiar lehamitea de a mai sta in Copou, mai ales atunci cind s-a mai vehiculat si faptul ca el ar fi fost de fapt "calul troian" introdus de brasoveni la Iasi.
Dezertarea Consiliului
Usoara fisura care se credea ca a fost produsa prin plecarea fostului antrenor al lui Dinamo s-a transformat pe zi ce trece intr-o falie tot mai adinca. Ce e mai trist este ca greselile au inceput sa abunde, la Iasi fiind poate o premiera mondiala ca un antrenor (Mihai Romila) sa fie dat afara dupa doua meciuri, ambele cistigate (ce-i drept, dupa jocuri foarte slabe). Recoborirea pe banca tehnica a lui Leonida Antohi nu a adus nici ea revigorarea asteptata, pierderea meciului cu Rocar (dupa unii, cu cintec) insemnind practic inceputul sfirsitului. Dincolo de ratarea obiectivului, cea mai grea lovitura primita a fost desfiintarea Consiliului de Administratie, organismul ce asigura o oarecare liniste financiara la club. De aici a inceput, ca ochioasa vopsea care era data deasupra unei suprafete plina de rugina sa pocneasca si sa inceapa sa se vada toata uritenia ce exista in fotbal. Jucatorii au facut greve si au fost acuzati ca nu au vrut sa joace in unele meciuri, conducatorilor li s-a reprosat ca au umblat la borcanul cu miere mai mult decit trebuia, angajatii au continuat sa fie platiti cu mult mai mult decit clubul primea din partea SC Iasi XXI si din taxa pentru sport, singurele directii din care mai intrau banii la club. S-a ajuns cu chiu, cu vai, la sfirsitul campionatului in conditii in care promiscuitatea a fost la ea acasa la FCM Poli Iasi, acolo unde nimeni nu a avut curajul (sau interesul) sa puna mina pe matura si sa faca ordine la toate nivelele.
Cam aceasta ar fi o succinta istorie a lui Poli in campionatul recent incheiat. Suporterii se intreaba acum daca persoane influente ca Gheorghe Nichita, Mihai Vlasov sau Mihai Alexa nu au reusit sa duca la bun sfirsit sustinerea unui club, cine ar putea-o face? Sau cine ar putea conduce de pe banca tehnica o echipa la care s-au perindat, fara prea mari reusite, aproape toti antrenorii locali sau la care "transplanturile" nu au reusit? Sau cine ar putea sa trezeasca orgoliul unui lot de jucatori destul de amortit si obisnuit parca numai cu gazoanele Diviziei B?
Singura persoana care a activat la FCM Poli pe tot parcursul campionatului, imbracind ba haina de presedinte, ba pe cea de director tehnic, ba pe cea de antrenor principal a fost Lenoida Antohi. Pentru a prezenta si punctul de vedere al oficialilor ieseni vizavi de ratarea obiectivului propus in acest sezon i-am cerut parerea lui Antohi care ne-a declarat: "In primul rind turul a fost dezamagitor in conditiile in care se astepta cu totul altceva de la investitiile facute. Lipsa de coeziune si omogenizare intre jucatorii vechi si cei noi sau intre jucatori si conducerea tehnica a dus la obtinerea de rezultate contradictorii, mult sub asteptarile date de numele de fotbalisti care jucau la Poli. Chiar si asa, la jumatatea campionatului mai aveam sanse importante de a prinde barajul. Atunci insa, pe fondul "trezirii" Rocarului, care a investit enorm, s-a produs un recul financiar al nostru care a culminat cu desfiintarea Consiliului de Administratie al clubului. De aici incolo organizarea si instruirea tehnica au fost facute cu chiu, cu vai, asa ca nu a mai putut fi vorba de performanta."
Drutca – la Pascani?
In mod neoficial am aflat ca actualului presedinte al FCM Poli Iasi, Vasile Drutca, i s-a propus o colaborare cu divizionara C, CFR Pascani. In acest caz, n-ar fi exclusa nici implicarea lui Mihai Alexa, sponsor al echipei iesene in problemele financiare ale formatiei feroviare. (Ovidiu MINEA)

Comentarii