Se discuta cu Prunea

Subtitlu

duminică, 08 ianuarie 2012, 21:33
2 MIN
 Se discuta cu Prunea

Prima mutare sonora a iernii la Clubul Sportiv Municipal Studentesc (CSMS) Iasi ar putea sa apara in aceasta saptamina. Nu la nivelul lotului de jucatori, campania de transferari fiind inca amortita, ci la nivelul conducerii, care ar putea fi completata cu un fost international. Este vorba de Florin Prunea, care negociaza preluarea postului de director sportiv la CSMS. Conform unor surse, un raspuns final al tratativelor dintre formatia ieseana si fostul portar este asteptat a fi dat in aceasta saptamina.

Nascut pe 8 august 1968 in Bucuresti, Prunea a aparat la Dinamo Bucuresti, Universitatea Cluj Napoca, Universitatea Craiova, Erzurumspor (Turcia), Astra Ploiesti, Litex Loveci (Bulgaria), FCM Bacau, FC Brasov, Skoda Xanthi (Grecia) si FC National, cucerind titlul de doua ori titlul de campion national al Romaniei (cu U Craiova, in 1991 si Dinamo, in 2002) si Cupa Romaniei. El are in palmares 353 de prezente in Liga I, 21 de meciuri in campionate straine, 14 partide in cupele europene si 40 de selectii la echipa nationala, cu care a participat la patru turnee finale: Mondialele din 1994 si 1998 si Europenele din 1996 si 2000. Dupa abandonarea carierei de jucator, a ocupat, intre 2006 si 2009, functia de director al Departamentului de Relatii Internationale din cadrul Federatiei Romane de Fotbal (FRF). Mandatul lui Prunea la FRF a incetat dupa aparitia scandalului de coruptie legat de fostul patron al FC Arges, Cornel Penescu, fostul portar fiind anchetat de Directia Nationala Anticoruptie. Suspendat din functie de Comitetul de Urgenta al FRF, in iulie 2009, Prunea a fost apoi manager general la Dinamo, incepind cu februarie 2010. La inceputul lui 2011 el a plecat la Astra Ploiesti, unde a ocupat functia de director sportiv. Dupa despartirea de prahoveni, aparuta vara trecuta, in urma unui un conflict cu patronul Ioan Niculae, Prunea nu a mai avut angajament.

Comentarii