Trei intrebari pentru nelinistea noastra

Subtitlu

marți, 21 septembrie 2010, 22:19
3 MIN
 Trei  intrebari pentru nelinistea noastra

1. Cu cine vom juca?

In ciuda victoriei clare din partida cu Ecuador, Romania nu ocupa decit pozitia 17 in clasamentul pe natiuni al competitiei (conform ierarhiei din data de 20 septembrie), astfel incit nu se va afla in urna capilor de serie. Tricolorii ar putea sa intilneasca in primul tur de anul viitor una dintre urmatoarele echipe: Franta (d-meci in deplasare), Serbia (a-meci acasa), Spania (a), Cehia (a), Argentina (d), Rusia (d), SUA (a) si Croatia (a). Dupa cum se poate vedea, toti adversari de mare calibru, natiuni de referinta in tenisul mondial. Ca o curiozitate, va spunem doar ca 52 de pozitii din prima suta a ierahiei mondiale sint ocupate de jucatori care provin din aceste tari: Spania are 13 jucatori in prima suta, Franta – 11, in timp ce Serbia, Croatia si Cehia – „doar" cite trei. Lesne de inteles, in atari conditii pornim cu sansa a doua, indiferent de capul de serie care ne va fi harazit de soarta. Chiar daca ne-am alege singuri adversarul care ne convine, tot ne-ar fi greu sa gasim unul in fata caruia sa avem sanse reale de victorie.

2. Unde vom juca?

Dupa cum se vede, avem mai multe sanse sa jucam acasa, ceea ce, teoretic,  ne confera un mic avantaj. Pentru meciul cu Ecuador, FRT a ridicat o arena de 3200 locuri in numai o luna de zile, performanta logistica pentru care a primit meritate elogii. A fost insa vorba despre o constructie temporara, cu tribune pe schelet metalic, care a si fost demontata, pentru ca activitatea la Centrul National de Tenis safie reluata (sase terenuri au fost sacrificate timp de mai bine de o luna de zile). Primul tur de anul viitor se va juca, insa, in februarie sau martie, astfel incit se va disputa intr-o sala. Aici incep dificultatile pentru federalii romani: care sala? Polivalenta de la Bucuresti e imbatrinita si aglomerata, „blocarea" ei timp de vreo zece zile fiind dificila. La Sibiu, acolo unde s-au jucat ultimele doua meciuri de acasa (cu Franta, in 2007, si cu Rusia, in 2009), actuala echipa federala nu se mai bucura de sprijinul omului de afaceri Aurel Munteanu. Alte optiuni nu prea exista, pentru ca infrastructura sportiva in Romania continua sa fie sublima…dar lipseste cu desavirsire. Poate macar anul viitor, dupa finalizarea lucrarilor la Stadionul National, capetele luminate care conduc destinele sportului romanesc isi vor pune problema construirii unei sali polivalente moderne. Astfel incit echipa de Cupa Davis sa poata evolua in conditii civilizate pe teren propriu, nu sa isi doreasca sa joace in deplasare…

3. Pe cine vom trimite in teren?

In perspectiva confruntarii cu Nadal sau Djokovic, onoranta sarcina a capitanului-nejucator Andrei Pavel (care a reusit prima calificare in Grupa Mondiala din aceasta postura) devine o veritabila „misiune imposibila". Penuria de jucatori valorosi, capabili sa se bata cu „greii" tenisului mondial, este evidenta. Talentatii Marius Copil sau Alexandru Luncanu se zbat, fara mare succes, sa intre in top 200 sau sa treaca de calificarile vreunui turneu challanger. In rest, tenisul masculin romanesc regrupeaza o multime de jucatori „pierduti" dincolo de pozitia 400 in lume, fara sanse reale si certe de a face pasul spre lumea buna in 2011. Asa ca, nici o supriza, in echipa Romaniei din luna februarie ii vom regasi pe Victor Hanescu (in opinia noastra, singurul cu adevarat capabil sa puna probleme unor jucatori de top), Victor Crivoi (daca va reusi sa-si amelioreze pregatirea fizica, pentru a se feri de noi accidentari) si Adrian Ungur (un jucator cu un talent remarcabil, care ar trebui, in urmatoarele doua luni, sa valorifice la maxim impulsul moral conferit de cele doua victorii din meciul cu Ecuador, in special cea de cinci seturi contra lui G. Lapentti). Este de adaugat aportul pe care il poate aduce la dublu Horia Tecau, jucator care (pariu jurnalistic!) va face pasul spre primii 15 jucatori din lume in aceasta proba. Asadar, prin Hanescu si Tecau, am reusi probabil sa adunam vreun punct si jumatate, numai ca, pentru o victorie in Cupa Davis, e nevoie de trei puncte. Si mai exista o intrebare pe care ne e si frica sa o rostim: daca apare vreo accidentare?

Comentarii