ALARMĂ FALSĂ. Peste 100 de oameni au căutat un avion care nu s-a prăbuşit

marți, 16 iunie 2015, 13:46
2 MIN
 ALARMĂ FALSĂ. Peste 100 de oameni au căutat un avion care nu s-a prăbuşit

Peste o sută de persoane cu 36 de vehicule de intervenţie au fost mobilizate pentru căutarea unui avion de mici dimensiuni care s-ar fi prăbuşit într-o zonă împădurită din judeţul Suceava, în urma unei sesizări făcute de un bărbat la 112, care s-a dovedit a fi o alarmă falsă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, pompierii militari au fost anunţaţi, luni seară, în jurul orei 22.00, de către un bărbat care a sunat la 112, despre faptul că o aeronavă de mici dimensiuni s-ar fi prăbuşit într-o zonă împădurită din comuna Voitinel.

Spre locul menţionat s-au deplasat imediat militari cu tehnică de intervenţie de la subunităţile ISU "Bucovina" al judeţului Suceava din Rădăuţi, Siret şi Vicovu de Sus.

De asemenea, la sediul inspectoratului s-a constituit grupa operativă, iar în sprijinul pompierilor militari a intervenit personal de la Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră, Direcţia Silvică, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Voitinel, Vicovu de Jos şi Vicovu de Sus, precum şi de la Serviciul Salvamont.

În total, la această acţiune de căutare au participat 101 persoane cu 36 de autovehicule, din care 11 maşini de teren, iar căutările s-au făcut pe o arie în proiecţie pe hartă de circa 10 kilometri pătraţi, în condiţii de noapte şi de teren accidentat, inclusiv cu camere cu termoviziune şi autoturisme off-road, şi au durat până marţi dimineaţa la ora 3.00.

Incidentul anunţat nu s-a confirmat, dovedindu-se o alarmă falsă.

"Din păcate, pentru această misiune s-au folosit resurse importante, atât umane, cât şi tehnice, care ar fi putut fi solicitate în acelaşi timp într-o altă zonă a raionului de intervenţie, pentru salvarea vieţilor oamenilor şi bunurilor acestora", menţionează reprezentanţii ISU Suceava.

Sursa citată subliniază că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

Mediafax

 

Comentarii