De Sănătate

Punem punctul pe știi

Campanie de informare despre donarea de celule stem la Iași

sâmbătă, 10 septembrie 2016, 10:01
1 MIN
 Campanie de informare despre donarea de celule stem la Iași

Centrul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi sărbătoreşte pe 19 septembrie „Ziua internaţională a donatorului de CSH“. Cu această ocazie, centrul de la IRO Iaşi organizează în perioada 17-19 septembrie o campanie de promovare a donării de celule stem hematopoietice. 

Astfel, sâmbătă, 17 septembrie, în intervalul 09.00-18.00 punctul central al echipei va fi instalat în Piaţa Unirii de unde şapte echipe de câte 2 voluntari se vor deplasa pe jos sau cu bicicleta spre Copou, bulevardul Ştefan cel Mare, Bulevardul Independenţei, bulevardul Păcurari pentru a distribui materiale informative. Duminică, 18 septembrie, voluntarii vor distribui materiale informative pe aceleaşi bulevarde, dar îşi vor stabili punctul central al echipei la intrarea în Parcul Expoziţiei. Luni, 19 septembrie, punctul central al voluntarilor va fi instalat în curtea IRO Iaşi.

„Aşteptăm pe toţi cei interesaţi să ne viziteze în locaţiile menţionate în program pentru a se informa, a fi consiliaţi şi pentru a se înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemetopoietice. În registru se pot înscrie persoane sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, cu inima deschisă spre a ajuta un pacient ce îşi încearcă şansa la viaţă sperând în efectuarea unui transplant medular“, a subliniat dr. Elena Albu, coordonatorul centrului de donatori de celule stem hematopoietice de la IRO Iaşi.

Comentarii