Peste 2 ani vom avea în Iași o stradă nouă paralelă cu Șoseaua Națională

duminică, 29 mai 2016, 09:25
1 MIN
 Peste 2 ani vom avea în Iași o stradă nouă paralelă cu Șoseaua Națională

Primăria Municipiului Iaşi organizează în această perioadă mai multe licitaţii care vizează lucrări de reabilitare și modernizare a străzilor din oraş.

Primarul interimar Mihai Chirica a anunțat că joi, 26 mai, a avut loc licitaţia privind „lucrări de construire (inclusiv diverse și neprevazute) aferente proiectului Reabilitarea infrastructurii rutiere în zona industrială a Municipiului Iași – mal drept” (modernizarea arterelor aferente Splai Bahlui – Mal Drept). Valoarea estimată a lucrărilor este de 44.432.180 lei fără TVA, contractul urmând a se finaliza în maxim 24 de luni de la data atribuirii.

Proiectul presupune înlocuirea liniei de tramvai Podul de Piatră – Podu Roş cu o arteră rutieră cu sens unic, paralelă cu Şoseaua Naţională. Reabilitarea va continua şi pe tronsonul următor, din Podu Roş până la Podul Tudor Vladimirescu, arteră care rămâne cu sens unic, iar de aici în continuare până la Pod Metalurgie, apoi Pod Sf. Ioan, în lungul bulevardului Chimiei, unde se vor îngropa în subteran şi cablurile de pe ambele părţi ale străzii. În paralel, Şoseaua Naţională va fi reabilitată şi transformată ulterior în sens unic.

Comentarii