COMUNICAT DE PRESĂ

Studenții se implică în organizarea „Șotron. Târg de cărți, jocuri si distracții”

vineri, 26 mai 2017, 09:45
2 MIN
 Studenții se implică în organizarea „Șotron. Târg de cărți, jocuri si distracții”

Studenții de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și relații publice, vor dezvolta o serie de activități pentru copii în cadrul festivalului "Șotron. Târg de cărți, jocuri și distracții".

Evenimentul se va desfășura în perioada 2-4 iunie, în grădina Casei Pogor, începând cu ora 12:00.

Studenții au pregătit pentru participanții la festival o serie de activități educative cu scopul de a determina copiii să socializeze și să se distreze într-un spațiu cultural. Activitățile interactive constau în: „Activity cu mima”(orele 12:00-14:00), „Ateliere de pictură- pe lemn, sticlă și hărtie”(orele14:00-16:00), Joc interactiv-„Telefonul fără fir”(16:30-18:00) și „Origami și baloane”(18:00-19:30).

Eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, "Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii" este un adevărat tur de forță al activităților cultural-educative dedicate publicului tânăr și foarte tânăr, desfășurate într-o atmosferă relaxată și plină de surprize, într-un spațiu central, ușor accesibil.

"Șotron. Târg de cărți, jocuri și distracții" este un eveniment care se adresează copiilor și adolescenților, dar și părinților și celor interesați de activități educative-interactive. Programul complet al evenimentului va fi postat pe site-ul www.sotron.wordpress.com.

Comentarii