UPDATE Incendiu masiv în comuna în care un tânăr a fost torturat şi ucis

marți, 11 august 2015, 12:37
1 MIN
 UPDATE Incendiu masiv în comuna în care un tânăr a fost torturat şi ucis

Noaptea trecută, la Sineşti a avut loc un incendiu uriaş.

ORA 14:40

Casele incendiate sunt ale fraţilor Lupaşcu, cei care au participat la torturarea lui Cătălin Manole.

UPDATE ORA 14:00

Cel care a incendiat casele este Constantin Manole, fratele tânărului ucis, au precizat poliţiştii. Din primele cercetări, a rezultat că Manole, ajutat de un prieten, a dat foc la case după care a fugit în pădure.

A înoptat printre copaci, iar dimineaţă poliţiştii l-au găsit la intrarea în pădure. El a fost audiat şi urmează să fie reţinut, au mai precizat poliţiştii.

ORA 13:37

Flăcările au mistuit două case parţial, iar lumea bănuieşte că autorul ar fi tatăl tânărului torturat şi ucis în urmă cu trei săptămâni (VEZI AICI).

Poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili în ce condiţii a izbucnit incendiul.

Până în prezent, poliţiştii au confirmat că focul a fost pus intenţionat.

 

 

Comentarii