„Cind incerc sa lucrez un rol ma plictisesc foarte repede”

La 79 de ani impliniti in 24 mai, a jucat in peste 200 de filme (inclusiv telefilme) semnate, printre altii, de Jean-Pierre Mocky, Gerard Oury, Michel Deville, Orson Welles (Procesul), Francois Truffaut (Baisers voles sau La mariee etait en noir), Louis Malle (Le souffle au coeur), Fred Zinnemann (Ziua sacalului), Joseph Losey (Mr. Klein), Jean-Jacques Annaud (Numele trandafirului), Claude Sautet (Nelly et Mr. Arnaud), James Ivory (Ramasitele zilei), Steven Spielberg (Munich), Alejandro Amenabar (Agora). A jucat chiar si intr-un film din seria Bond (Moonraker, 1979).

Interviul cu Michael Lonsdale a avut loc pe terasa de la ultimul etaj al unei vile de pe Boulevard de la Croisette si s-a referit numai la filmul Des hommes et des dieux, de Xavier Beauvois, premiat recent cu Grand Prix du Jury la Cannes. Purtind cu un fular rosu asortat la un tricou verde, Michael Lonsdale a venit la interviu un pahar de vin rosu in mina, cum ii sta bine unui francez adevarat.

Cum v-ati pregatit pentru rolul parintelui Luc?

Stiam cite ceva despre viata calugarilor inainte de a face filmul. Merg des la manastire si stiu cum stau lucrurile pe acolo, dar cind incerc sa lucrez un rol ma plictisesc foarte repede. Cred ca sint ceea ce se cheama un actor de instinct. Nu stiu ce o sa fac intr-un rol pina cind nu-l fac. (Ride.) Oamenii or sa creada ca nu sint serios daca spun asta. Am fost si eu – ca toata lumea – foarte preocupat la vremea respectiva de soarta acestor calugari. Am avut chiar sansa sa particip, alaturi de 700 de persoane, la un omagiu adus lui Christian de Cherge la Biserica Saint Sulpice din Paris. Cu acea ocazie am fost rugat sa citesc ultima lui scrisoare, testamentul sau, si acest lucru m-a impresionat foarte tare. Nu va pot spune cum mi-am pregatit rolul, dar a trebuit sa-mi aduc aminte cum traiesc calugarii si ce ocupatii au. Lucrurile difera de la un ordin la altul… Stiati ca cistercienii au si aici o manastire? Dincolo de aceasta mare insula Sainte Marguerite se afla o alta numita Saint Honorat, unde exista o manastire cisterciana. O puteti vizita. Femeile nu erau primite acolo pina acum 10 ani, dar acum se poate.

Deci ati facut totusi ceva documentare pentru rol.

Da, am citit niste carti. Oricum, cazul a fost dezbatut in presa pina in cele mai mici amanunte. Am citit inclusiv textele lui Christian de Cherge, care sint foarte importante. Desi nu era vorba despre rolul meu, trebuia sa stiu de unde i-a venit fermitatea cu care a condus manastirea. A fost, intr-adevar, un om foarte inteligent.

Va puteti imagina ducind o viata monastica?

Am vrut acum 40 de ani sa duc o asemenea viata, dar nu cred ca ar fi mers pentru ca sint prea independent si simt nevoia sa creez. Am pictat o vreme, pe urma am dorit sa devin actor, dar a trebuit sa ma tin foarte serios de treaba deoarece eram timid si introvertit. A trebuit sa invat sa ma exteriorizez. Sa invat sa pot plinge, striga, ride si asa mai departe. De fapt, nici n-am luat prea in serios aceasta chemare catre viata monastica. M-a atras putin, dar nu suficient de mult incit sa ma dedic ei.

Cum ati perceput evenimentele din film dat fiind ca ati trait o buna bucata de vreme in Maroc?

Am trait in Maroc de la 9 pina la 19 ani. Razboiul ne-a prins acolo – pe mine si pe ai mei – si nu ne-am mai putut intoarce in Europa. Am trait alaturi de acesti oameni invatind sa-i inteleg. Au o inima, o inteligenta si o bunatate extraordinare – lucruri pe care le-am regasit cind am revenit in Maroc pentru filmarile la Des hommes et des dieux. Toti arabii pe care i-am cunoscut cu aceasta ocazie au fost simpatici si calzi. Faptul ca ii cunosteam pe arabi de dinainte m-a ajutat pentru ca era important ca acesti calugari sa stie ca arabii traiesc in alta limba si in alta credinta, dar au o foarte, foarte puternica idee despre rostul vietii si despre importanta de a fi corect. De altfel, Staretul Christian de Cherge stia Coranul, il citise. E extrem de important pentru arabi sa stii si sa respecti lucrurile in care ei cred. Acesta a fost, in opinia mea, unul dintre motivele pentru care el n-a vrut sa plece: nu i-a putut parasi pe acesti oameni, nu vroia sa devina un dezertor. Una dintre scenele care n-au nevoie de cuvinte e cea in care Christian se plimba prin natura si din care iti dai seama ca iubeste acea tara. Nu doar oamenii ei, dar si lumina si peisajul. Cred ca probabil atunci decide sa ramina.

Am inteles ca sinteti o persoana religioasa. Puteti sa ne impartasiti cite ceva din legatura intima pe care o aveti cu Dumnezeu?

Dintre toate propunerile pe care viata ni le face, pentru mine Dumnezeu ofera singurul discurs profund. Am studiat hinduismul, Coranul s.a.m.d., dar lucrurile pe care Dumnezeu le cere oamenilor sint cele mai frumoase. N-am mai auzit pe cineva care sa ne ceara sa-i iubim pe ceilalti sau care sa spuna ca nu poti ajunge in rai daca nu esti asemeni unui copil. E uimitor. Oamenii spun: "Dar eu nu vreau sa fiu copil. Am crescut". Sfintul Pavel raspunde: "Da, nu mai esti un copil. Esti un adult acum". Dar eu prefer cuvintele lui Iisus: "Ramii copil. Daca nu devii asemenea unui copil nu vei intra in imparatia mea". Copiii pot fi teribili, dar cind sint foarte mici au o incredere uimitoare in parintii lor. Cred tot ce le spun acestia, chiar cind le spun neadevaruri. Deci am multe motive sa cred in Dumnezeu. Ma bucur enorm sa stiu ca fiecare creatura, fiecare persoana pe care o intilnesc il are pe Dumnezeu in inima ei, asteptind sa fie recunoscuta si rugindu-se ca noi sa fim fericiti.

Credeti ca moartea calugarilor trimite la sacrificiul lui Iisus?

Da, eu vad moartea lor ca pe un sacrificiu si o sa amintesc acea fraza mareata: "Nu exista iubire mai mare decit sa-ti dai viata pentru cei pe care ii iubesti". Dar cred de asemenea ca exista o zona de mister si de nonrevelat in toate aceste lucruri. Cind calugarul se roaga cu cuvintele "Ajuta-ma! " pentru ca nu mai stie ce decizie sa ia, dam peste o mare regula a credinciosilor: nu sintem capabili sa descoperim lucrurile singuri, de aceea cerem acest lucru cu fervoare Sfintului Spirit, pentru ca el sa ne ajute sa discernem intre bine si rau si sa putem alege. Exista un soi de secret care nu poate fi scris sau dezvaluit si care se petrece doar intre Dumnezeu si persoana respectiva. E un lucru foarte intim. Ce au crezut oamenii aceia in sufletul lor? Ce au simtit? Putem incerca sa explicam aceste lucruri, dar nu va fi usor. Au decis sa ramina. Poate tremurind, dar au ramas. Deci si-au dat vietile. Au acceptat sa-si dea viata ca marturie pentru ce s-a petrecut acolo si pentru iubirea lor reciproca pentru vecinii lor arabi.

–––

Des hommes et des dieux e inspirat liber din ultimii trei ani de viata (1993-1996) ai unor calugari cistercieni francezi de la manastirea din Tibhirine, Algeria, inainte de a fi rapiti si ulterior ucisi de islamistii algerieni. Ancheta nu s-a incheiat inca. Nu se stiu vinovatii sau motivul crimelor. Xavier Beauvois si coscenaristul Etienne Comar au ales sa nu arate nici macar momentul rapirii si sa se concentreze pe ce i-a determinat pe calugari sa ramina la manastire, cind viata lor era deja in pericol.