Caută 
4 MIN
Se operase la genunchi nu de mult, dar nu s-a simtit in putere sa vina pe Croazeta. Cineastul Jafar Panahi are si mai putin noroc. Gestul evident politic – desi Panahi e un cineast foarte bun – al Cannes-ului de a-l invita in juriu nu a impresionat autoritatile iraniene. A 63-a editie a Cannes-ului a inceput fara el. In schimb, cred ca toti cei 4.000 de jurnalisti au venit din prima zi, 12 mai. A fost nebunie la cele doua sali de presa, cea cu calculatoare si sala wifi. N-au lipsit, fireste, fotoreporterii care se imbrincesc sa-si faca pozele, dupa care se intreaba sau ii intreaba pe jurnalisti cine era femeia in rochie albastra sau tipul cu barba.
Robin Hood, de Ridley Scott, filmul care a deschis festivalul, nu era la fel de slab ca Blindness sau la fel de futil ca si Codul lui Da Vinci (care au deschis in anii trecuti), dar mi s-a parut ca exploata mult mai putin perioada asa cum facea Regatul cerului/Kingdom of Heaven, filmul lui Ridley Scott din 2005, care se referea la cruciade si la secolul al XII-lea, moment deci contemporan cu Robin Hood. Daca in Kingdom of Heaven gaseai ceva in spatele luptei – ceva legat de descoperirea de sine a eroului, de respectul adversarului, de religia intima a fiecarui om -, mi-e teama ca n-am descoperit in Robin Hood ceva similar sau din aceeasi gama. "Daca Robin Hood ar fi trait azi, dusmanul lui ar fi fost monopolul media", a spus Russell Crowe la conferinta de presa la care a fost insotit de Cate Blanchett si de producatorul Brian Grazer. Chiar? O sa scriu mai multe despre film in cadrul rubricii de pe ultima pagina.
13 mai
Am reluat scrisul, mai ales ca am vazut Marti, dupa Craciun, cu care Radu Muntean accede in Selectia Oficiala (in urma cu doi ani isi facea intrarea la Cannes cu Boogie, prezentat in sectiunea Quinzaine des Realisateurs). Muntean a crescut de la filmul precedent, stilul lui s-a rafinat. Acum el face cronica nuantata a unui triunghi conjugal format din sot (Branescu), sotie (Oprisor) si amanta (Popistasu). Triunghiul trebuie spart cumva pentru ca personajul masculin e obligat de imprejurari sa ia o decizie. Filmul e strins, dureaza o ora si 40 de minute si nu contine nimic in plus. Te tine cu sufletul la gura ca un film politist, dar nu pentru ca urmeaza sa dezvaluie vinovatul unei crime, ci pentru o descarcare emotionala pe care o acumuleaza si o tot amina. E un film in care cu totii ne recunoastem intr-un personaj sau altul, fiecare avind dreptatea lui. La Cannes a venit o intreaga delegatie: Radu Muntean, regizor si coscenarist, protagonistii Mimi Branescu, Mirela Oprisor si Maria Popistasu, coscenaristul Alexandru Baciu, directorul de imagine Tudor Lucaciu, producatorii Dragos Potop si Dragos Vilcu (sper ca i-am trecut pe toti).
Am mai vazut tot azi un film foarte dragut de Manoel De Oliveira, O estranho caso de Angelica, realizat dupa un proiect din 1952 al cineastului care in decembrie implineste 102 ani. Si care, spre deosebire de Ridley Scott, a venit plin de vioiciune la Cannes, filmul sau deschizind sectiunea Un Certain Regard. As vrea sa notez aici, mi-am adus aminte, ca in acest an nu ni se mai permite sa intram in salile de proiectie cu mincare. Acum, mincare nu inseamna fripturi sau salate, dar daca esti vazut cu un mar in mina ti se cere sa-l arunci sau sa-l infuleci repede. In schimb, controlul antipiraterie e mult mai relaxat. In timpul proiectiei de presa la Robin Hood cineva de pe rind cu mine filma din cind in cind cu mare lejeritate. In acest an jurnalistii sint mai indrazneti. In anii trecuti erau cazuri rare cind vreunul isi deschidea telefonul in timpul proiectiei, mai ales ca inaintea fiecarei proiectii esti rugat sa le inchizi. Acum, aproape la fiecare proiectie mi s-a intimplat ca cineva din jur sa dea mesaje sau mailuri de pe mobil in timpul filmelor.
14 mai
Ce pacat ca trebuie sa trimit acest text… Daca George Onofrei ar mai fi putut astepta citeva ore, vedeam si filmul lui Cristi Puiu, Aurora. Si-asa am iesit de la Wall Street: Money Never Sleeps din timpul proiectiei. Nu-mi pare rau, inca putin si m-ar fi luat somnul. Revenirea lui Gordon the Gekko e plina de locuri comune ale cinema-ului comercial si de apropouri atit de ieftine (vezi o opera de arta numita Alice in Wonderland – Tim Burton fiind presedintele juriului de la Cannes), desi pe de alta parte iti umple capul cu tot soiul de chestii tehnice. Sint complet afona in materie de finante si burse, iar din Wall Street n-am inteles decit ideile principale, dar acolo era vorba de mult mai mult decit informatii pe care le poti gasi la Money Channel. Era vorba de un film cu o regie ferma, niste interpretari memorabile si o structura care se folosea de mediul financiar, desi era veche de cind lumea. Acum, Gordon the Gekko a imbatrinit ca si Oliver Stone… Voi reveni. Sau, cum spune Gellu Naum in Apolodor, "Savantul are par pe frunte,/ Vom reveni cu amanunte". Multumesc pentru atentie, la revedere. Fug la coada de la Aurora.
