La loc TELEcomanda: Fals tratat de impotenta sociala

Efectele sale acute se manifesta prin revolta si indigestie mentala. Urmarile cronice sint mult mai profunde: acestea se regasesc in degradarea continua a simturilor, confuzia perpetua dintre valoare si non-valoare, negarea constanta a realitatii, apelul permanent la clisee. Sa incepem cu efectele acute. 

Revolta mentionata merita o nuantare. Si asta pentru ca nu scriu despre revolta propriu-zisa, despre starea de razvratire sau despre indignare. Un razvratit se enerveaza "programat": isi vede, constant, puse in genunchi valorile in care a fost educat si cele in care crede cu toata taria; acumuleaza frustrari ce sint in dezacord cu lumea inconjuratoare dorita si, la un moment dat, pocneste ca un balon ieftin luat la oferta din supermarket. Revolta cu ghilimele, pe care incerc s-o asez in matca potrivita, echivaleaza cu tifna; cu starea primara de oftica pe care o vezi in ochii unei mite, careia nu i-ai dat suficienta atentie la un moment dat. E o stare fireasca pentru cimpanzei, nu pentru oameni cu constiinta si capacitate de comunicare rafinata.

Indigestia mentala e o inventie a autorului: nu te "strica la mate", cum se spune popular; dar te strica la creier. A te uita prea mult la televizor e totuna cu a bea prea rece si prea multa apa atunci cind te-ai incalzit. Un bun prieten imi spune constant, atunci cind vine vorba despre consumul de media, ca "informatia ii timpeste pe unii oameni". Daca deschizi televizorul, iar sinapsele tale au plecat la un team-building fara sa te fi anuntat, incepi sa crezi ca toate cadrele pe secunda de acolo sint lumea in care traiesti.

Sa continuam cu efectele cronice.

Degradarea continua a simturilor are, asa cum explica fizica newtoniana, un "moment t0". Poate fi secunda in care ti-ai spus ca "baiatul de la parter" nu a vrut sa-ti dea una in moaca pentru ca tu ai fost nesimtit, ci doar pentru ca "parintii lui nu l-au educat". Poate sa fie si momentul in care, dupa ce un profesor sau un sef nu-ti da nota de trecere sau isi ofera larghetea usii biroului sau, nu pentru ca nu ai fi fost tu incapabil, ci pentru ca "are ceva" cu tine. De ce nu, poate fi clipa in care crezi ca totul ti se cuvine, fara a avea nici macar un straveziu argument pentru asta. Sau poate fi suma momentelor in care tu te-ai simtit prost, dar ceilalti te-au facut sa te crezi destept. De aici incepe confuzia dintre valoare si non-valoare, caci si tie ti-a dat, macar o data in viata, cu minus. Incepi sa negi realitatea, mediul inconjurator, ii vezi pe toti ostili tie si-ti creezi un univers paralel, pe care il tii in viata, ca pe un mort legat de aparate, cu clisee.

***

In ultimele zile, am primit citeva mailuri, telefoane si priviri, prin intermediul carora am fost anuntat ca am comis un "sacrilegiu". Am indraznit sa scriu despre "maestrul" Nicolaescu. As fi profitat de moartea lui ca sa-l umplu de scuipat. As fi facut vrute si nevrute cu memoria sa.

Un ziarist nu scrie in acord cu oamenii care-l citesc. El are o poveste pe care o poate spune – cu sau fara talent – auditoriului, dar trebuie sa argumenteze intotdeauna cele scrise. Eu am argumente. Astept o farima de luciditate!