Norman Manea: Dezbaterile publice sint la noi „tarate” de repudieri ranchiunoase

Spuneti, in dialogul purtat cu Edward Kanterian (Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian, seria de autor Norman Manea, Polirom, 2010 – n.r.), ca Romania a ramas, cum spunea Gregor von Rezzori, o tara suprarealista. Puteti, va rog, sa dezvolati, concret, acest diagnostic, cu referire la actualitatea culturala si politica din Romania?

Ar fi multe, prea multe de spus… si poate ca nu e chiar o intimplare ca avangarda literara romaneasca a fost "protocronia", nici ca "teatrul absurdului" a avut, prin Eugen Ionescu (mare admirator al lui Caragiale si Urmuz), si radacini romanesti. Daca vreti insa un exemplu din realitatea imediata, m-as referi la doua evenimente recente, contradictorii, ca atitea altele din viata noastra politica, sociala, culturala si care au ocupat cam toata atentia presei: dialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu si decesul poetului Adrian Paunescu. Reactia audientei de la Ateneu putea fi citita ca un oprobiu adus "adaptabilitatii" romanesti, inclusiv a intelectualitatii care rareori a reactionat fatis si ferm contra dictaturii. Adulatia populara (ca sa nu ma mai refer si la "onorurile militare" sau marile elogii dinspre clasa politica) la adresa fostului tribun ubicuu al ceausismului ar arata, dimpotriva, o mare ingaduinta, nu fata de lipsa de curaj si revolta anti-comunista, ci chiar fata de un colaborationism profitabil si nu rareori abject. Este asta realism, realism magic, mitic (de la Mitica!!), mistic, absurd sau gasim alte calificative? Va las libertatea sa optati.

Vorbiti, in acelasi volum, de doua proiecte in care v-ati fi angajat, in beneficiul culturii romane: un colegiu de arte liberale la Cluj si relansarea lui Enescu, printr-o initiativa care sa implice reorganizarea arhivei, conservare, inclusiv rezolvarea problemelor legate de drepturile de autor. Ambele s-au poticnit, din varii motive. Astazi insa ati mai incerca, in Romania, astfel de colaborari, daca nu cu institutii ale statului, macar cu echipe de oameni cu care impartasiti afinitati?

M-am angajat in aceste doua proiecte esentiale pentru cultura romana, in ciuda faptului ca eram pe-atunci atacat si calomniat continuu in tara. Vroiam totusi sa incerc ceva major, de dincolo de ocean, in folosul Romaniei. Va asigur ca ar fi avut un real efect pozitiv. Acum sint dupa aceasta experienta si la alta virsta. Nu cred ca ma mai pot angaja intr-o actiune atit de incerta si acaparanta.

La ultima venire in Romania, ati calatorit prin tara impreuna cu scriitorul Antonio Tabucchi si cu sotiile. Inteleg ca ati planuit sa scrieti o carte la patru miini despre acest drum. Ce i-a bucurat cel mai mult pe prietenii dumneavoastra la aceasta vizita si ce se aude cu cartea?

Prietenii mei au fost fermecati de frumusetea tarii si miscati de emotivitatea mea, in ciuda experientelor, pe care le stiau, nu totdeauna fericite avute de mine aici. Antonio si cu mine ne-am intilnit de citeva ori dupa aceea, am facut planuri tot mai concrete de lucru, dar am fost deviati de alte urgente. Ne reintilnim, probabil, in ianuarie in apartamentul lor din Paris si speram sa incepem scrisul.

Ati fost mereu atent la controversele fierbinti ale momentului, pe care in citeva rinduri le-ati si provocat. Cum apreciati modul in care se desfasoara polemica pe tema rezistentei prin cultura, reaprinsa in spatiul public romanesc de dialogul dintre Herta Muller si Gabriel Liiceanu de la Ateneul Roman?

Lipsesc, cred, cordialitatea, dorinta sincera de a intelege pozitia celuilalt si de a scruta, cu onestitate, viata sub dictatura, cind eram cu totii proprietatea Statului si a Partidului, dar nu eram chiar toti la fel. Unii erau securisti sau membri la diverse nivele ale "Fortei Conducatoare", altii erau adversari latenti sau codificati, altii si-au riscat integritatea si tot asa. Daca cei aproape 4 milioane de membri de partid, deloc identici si in nici un caz o masa uniforma de culpabili, si-ar explica azi, sincer (eventual, anonim), intrarea in Partidul celor multi, poate am avea un tablou variat si autentic al situatiei, deloc simple, dinaintea exploziei din 1989. Din pacate, dezbaterile, controversele, confesiunile publice sint la noi "tarate", as zice, de resentimente, interese egoiste si imediate, repudieri ranchiunoase. Ar fi greu sa ne imaginam o operatie de introspectie ca in Africa de Sud, dupa Apartheid, desi s-ar potrivi unei tari care se proclama religioasa.

Odata cu premierea Hertei Muller, a inceput sa se vorbeasca si despre Aktionsgruppe, cercul de scriitori din care facea parte si care, la acea vreme, criticau sistemul comunist dinspre stinga, impartaseau viziuni neomarxiste – un unghi critic mai izolat, cel putin la nivelul perceptiei comune de azi, de opozitie fata de regimul ceausist. In termeni ideologici, dumneavoastra cum va situati inainte de plecarea din tara? Au existat lecturi formatoare, care sa va consolideze, pe fundamente teoretice, critica sistemului pe care l-ati parasit?

Realitatea zilnica oferea ea insasi o lectura formatoare esentiala si poate suficienta. Deceptionat de dogma marxista si de continuarea ei leninist-stalinista, tiranica, care a produs aberatia "socialismului real", am cautat, fireste, lecturi din ginditori si istorici liberali, democrati, ideologi ai libertatii si respectului sacru fata de individ. Nu in ultimul rind, literatura insasi, fixata tocmai pe scrutarea destinului individual si contradictiilor sale.

Cum ati descoperit Germania, prima oprire dupa plecarea din Romania? Inteleg, tot din volumul de convorbiri cu Edward Kanterian, ca atmosfera, in mediile intelectuale, era stingista. Cum ati perceput acest mediu, ca intelectual venit dintr-o tara care a vazut ororile radicalismelor si dinspre stinga, si dinspre dreapta?

Oamenii care traiesc in Occident nu au avut de confruntat dictatura comunista, ei se lupta zilnic cu greutatile societatii democrate, moderna, capitalista, intens competitiva. In ciuda prosperitatii, nemultumirile nu sint putine, nici confuziile. In plus, in cazul Germaniei amintirile dictaturii naziste sint inca intimidante pentru multi si pendulul a virat firesc spre stinga. O stinga necomunista, social-democrata, in genere, desi cu unele reminiscente de marxism in mediile intelectuale si universitare, poate, mereu in cautarea unui stimulent de critica si revolta contra stagnarii si a suficientei. Realitatea din fosta RDG a vindecat iluziile multora, dar nu ale tuturor.

Ce carti va intereseaza astazi si, in ce priveste strict literatura recenta, cum alegeti un titlu din avalansa de carti care se publica si se traduc in SUA?

Marturisesc, cu enorm regret, ca nu mai am timp de citit, ca altadata. Urmaresc insa prin presa, cit pot, viata literara americana si nu numai, sint orientat asupra titlurilor proeminente sau controversate. De citit, citesc mai ales pentru cursurile mele si cartile care imi sint trimise de prieteni, editori, interlocutori.

Exista carti sau autori importanti pentru dumneavoastra pe care ati vrea sa-i faceti cunoscuti cititorilor romani prin traduceri?

Din cite vad, activitatea editoriala din Romania este formidabila si sectorul de traduceri este dinamic, variat, excelent. Editura Polirom, ca sa ma refer la editura probabil cea mai importanta, are un palmares impresionant de traduceri. Invidiabil pentru orice mare editura din lume. Nu cred ca as avea de contribuit cu prea mult eu insumi la aceasta frenetica si atit de profesionala productie de carte.

Vorbiti cu afectiune si atasament despre Philip Roth si spuneti ca v-a dat toate cartile in manuscris sa le cititi si sa va spuneti parerea. Ce titluri preferati, unul de la celalalt, si cum reusiti sa discutati eventualele schimbari, cu manuscrisul in fata?

Philip are un enorm avantaj fata de mine si in aceasta privinta; eu nu pot sa-i arat manuscrisul romanesc si sa discut cu el elaborarea cartii. Am citeva amintiri semnificative despre cartile sale in curs de elaborare si dialogul nostru, cu unele accente speciale la Sabath’s Theater – poate cea mai riscanta si deci, dupa definitia lui Faulkner, cea mai admirabila aventura livresca a sa -, dar si la The Dying Animal pe care mi-a si dedicat-o. Philip se afla acum intr-o senectute extrem de productiva, a publicat carti cam la fiecare doi ani, e drept ca de dimensiuni mai mici, dar deloc mai putin interesante decit marile sale romane precedente. Cartile mele sint in "traducere", deci intr-un "cargou" incert al transportului si transplantului, dar m-am bucurat de adeziunea sa ulterioara la ele.

Vi s-au organizat o multime de evenimente cu prilejul acestei noi vizite in Romania. Pentru care dintre ele aveti cele mai multe emotii? Pentru ce altceva v-ati mai dori sa aveti timp cit sinteti in tara?

Mi-as fi dorit mai mult timp pentru activitatea teatrala din Bucuresti, pentru alte evenimente culturale curente. Cit despre intilnirile programate, le astept cu interes pe toate, mai ales cele cu tinerii. Emotiile sint greu de prevazut, m-am obisnuit insa cu incertitudinea.

New York, 10 noiembre 2010